OMV vrea să negocieze modificarea legii offshore
0CEO OMV Alfred Stern se va întâlni, luni, cu premierul Marcel Ciolacu și alți oficiali pentru a discuta despre modificarea legii offshore.

Șeful OMV vine la București pentru a negocia cu reprezentanții Guvernului modificarea Legii Offshore, potrivit unor surse.
Vizita are legătură cu faptul că OMV a dat în judecată statul român, fiind reclamate prevederi din Legea Offshore, care nu ar fi pe placul companiei austriece, potrivit unor surse citate de Hotnews. Potrivit acestora, austriecii doresc să poată avea mai multă libertate în exportul gazelor din Marea Neagră către vest.
De altfel, europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat duminică seară la B1 Tv că austriecii vin la București pentru a negocia modificări la legea offshore.
„Reprezentanții OMV vin mâine pentru o întâlnire cu oficialii statului român privitoare la renegocierea legii offshore în așa fel încât cei de la OMV Petrom, care sunt parte a proiectului Neptun Deep, să poată să vândă prin hub-ul de la Bouldergarten de lângă Viena, deci prin Bursa de la Viena, să vândă mai mult de 50% din gazul care trebuie vândut de statul român. Dacă oficialii statului român vor accepta acest lucru, îl consider o chestiune extrem de gravă”, a explicat Rareș Bogdan, la B1 Tv.
„Pe exploatarea de la Neptun Deep, care va scoate în patru ani de zile de cinci ori mai mult gaz decât scoatem noi astăzi zilnic, noi scoatem zilnic 25 de milioane de metri cubi, la Neptun Deep vom scoate între 120 și 130 de milioane de metri cubi pe zi, deci importanța e colosală, devenim alături de Norvegia mari jucători la nivelul continentului european, furnizori de gaz”, a explicat el.
OMV Petrom a acționat în judecată statul român la Curtea Internațională de arbitraj de la Paris – ICC, reclamând anumite prevederi din legea offshore care îi impun unele limite în ceea ce privește modul în care poate dispune de producția de gaze naturale din Marea Neagră, potrivit cursdeguvernare.ro
Informația privind noul litigiu a venit la doar câteva ore după anunțul deciziei OMV Petrom de a trece, împreună cu Romgaz, la exploatarea zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din Perimetrul Neptun Deep.
Plângerea este îndreptată și împotriva companiei Romgaz Black Sea Limited, filiala Romgaz cumpărată de la ExxonMobil și care operează împreună cu OMV Petrom zăcământul din Marea Neagră.
Austria vrea să poată exporta cât mai mult gaz către vestul României
Plângerea OMV Petrom vizează modificarea legii offshore în ceea ce privește modul în care compania poate dispune de gazele produse din Marea Neagră. Așa cum este acum legea, cu gazele din Marea Neagră trebuie asigurat consumul intern, ceea ce nu este pe placul Austriei.
“De când s-a aprobat legea offshore, am spus că așteptăm clarificări. Nu este un subiect nou. Nu am primit aceste clarificări. Sunt importante. Proiectul este gata și merge înainte. Am cerut clarificări între legea offshore și acordul de concesiune. Un exemplu este articolul 21. Cred că vom găsi aceste soluții. Proiectul merge înainte indiferent ce se întâmplă cu procesul de arbitraj. Timeline-ul proiectului nu va fi impactat deloc”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, citată de Financial Intelligence.
OMV cumpără gaze din Rusia, dar nu vrea să fie acuzată de asta
Proiectul Neptun Deep va aduce 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe piaţa europeană, iar acest lucru va face din România cel mai mare producător din UE, iar din OMV unul dintre cei mai mari producători din Europa, susține directorul general de la OMV, Alfred Stern.
Acesta a transmis, într-un interviu pentru Financial Times, că grupul austriac va continua să cumpere gaze naturale din Rusia dar în acelaşi timp a respins criticile potrivit cărora OMV nu face nimic pentru a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti arătând spre proiectul Neptun Deep
Stern a menţionat că OMV a încheiat contracte pentru a-şi asigura capacităţile necesare pentru a-şi transporta gazele de care are nevoie şi de asemenea şi-a asigurat aprovizionarea cu gaze din Norvegia, precum şi prin intermediul terminalelor de gaze lichefiate din Ţările de Jos.
Proiectul ar urma să aducă 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe piaţa europeană.
„Acest lucru va face din România cel mai mare producător de gaze naturale din UE, iar din OMV unul dintre cei mai mari producători de gaze din Europa. Cred că este o contribuţie semnificativă la securitatea aprovizionării europene", a declarat Stern.