Nou şoc pe piaţa muncii pentru angajatori: transparenţa salarială. Ce schimbări aduce în Employer Branding

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salariu - calcule - facturi - bani - facturi FOTO Shutterstock

O lege votată în aprilie de PE va provoca un impact uriaş pe piaţa muncii din România cel puţin, printr-una din prevederile care interzic explicit secretizarea ofertelor salariale şi obligă firmele să facă publice nivelurile de plată individuale pe diferitele segmente de locuri de muncă.

Textul instituie, printre altele, dreptul angajaţilor şi al candidaţilor de a primi informaţii clare şi complete cu privire la nivelurile salariale individuale şi medii, defalcate pe gen. De asemenea, se instituie interzicerea secretului salarial, prin măsuri care interzic clauzele contractuale care restricţionează angajaţilor să dezvăluie informaţii despre salariile lor sau să caute informaţii despre aceeaşi categorie sau despre alte categorii de salarii ale lucrătorilor. 

Demersul Parlamentului European se suprapune de fapt celei mai noi tendinţe în piaţa muncii şi anume transparentizarea ofertelor salariale în cadrul anunţurilor de locuri de muncă, care începe să pună presiune pe angajatori. 

Drept urmare, strategia de Employer Branding va trebui să includă de acum încolo şi posibilitatea de a publica şi componenta salarială atunci când sunt postate anunţuri de angajare, poate chiar înainte ca textul de lege din Parlamentul European să fie implementat în legislaţia românească. 

Mai multe sondaje publicate deja în media conturează această nouă tendinţă, care va impune un efort de comunicare internă şi externă pe cât de complex, pe atât de delicat. Pentru a putea face publice ofertele salariale pentru candidaţi, angajatorii trebuie să se asigure că acestea nu demotivează angajaţii actuali, loiali – o problemă inexistentă în organizaţiile în care salariile sunt confidenţiale şi nu sunt divulgate în anunţurile de angajare. 

“Este evident însă că în domeniile în care există o penurie de candidaţi, acei angajatori care vor arăta deschidere în acest domeniu vor avea ceea ce se numeşte Employer Value Proposition de calitate: un sistem transparent în care munca pe acelaşi nivel profesional este remunerată echitabil. Strategiile de comunicare internă vor trebui revizuite drastic pentru a explica oamenilor schimbarea şi beneficiile acesteia”, este de părere Lori Vişa, director general V+O Communication – agenţie de comunicare specializată inclusiv în comunicare internă şi Employer Branding.

„Alături de munca-de-acasă, de un leadership inspiraţional şi alte câteva facilităţi preferate, transparentizarea salariilor le va da companiilor care o adoptă un nou suflu în eforturile de construire a campaniilor de Employer Branding”, consideră Lori Vişa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite