Ministrul Energiei explică de ce România nu poate închide termocentralele pe cărbune
0Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunțat vineri că instituția pe care o conduce insistă pentru renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune.

„Securitatea energetică a României nu este negociabilă. De la începutul mandatului meu, am refuzat să accept închiderea grupurilor pe cărbune, în lipsa unor capacităţi noi echivalente de producţie în bandă. Şi nu am închis niciun MW. Din contră, am pus în funcţiune grupul Rovinari 5, pe lignit, după ani de blocaje. Prin PNRR, la 1 ianuarie 2026 ar trebui să închidem încă 1755MW la nivelul termocentralelor pe cărbune.
De peste un an, explic Comisiei Europene că nu putem face asta, din cauze obiective. Grupurile pe gaz care ar trebui să le înlocuiască pe cele pe cărbune sunt în licitaţie, după multiple încercări nereuşite, pentru că preţul turbinelor pe gaz a explodat în ultimii doi ani. De aceea, ministerul energiei insistă pentru renegocierea PNRR şi amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune.
Cu aceiaşi bani din PNRR, de altfel, vom depăşi cu mult ţintele de «verde» - parcuri solare, eoliene şi baterii. La capitolul emisii, ne atingem astfel obiectivul. Mai mult, închiderea termocentralelor pe cărbune ar pune şi mai multă presiune pe preţuri", a menţionat Burduja.
Potrivit sursei citate, în perioada 2009 - 2022, România a închis peste 7.000MW grupuri pe cărbune şi gaz - producţie în bandă, „cât zece reactoare de la Cernavodă”.
„Aşa am ajuns să importăm pe intervalele de consum de vârf. Importăm scump şi, culmea, importăm de la ţări care produc în continuare pe cărbune (Serbia, Bulgaria). Care e logica?! Integrarea în Uniunea Europeană este cel mai bun lucru reuşit de România în ultimele decenii. Ne-a pus pe calea dezvoltării (am depăşit cu mult Ungaria şi ajungem din urmă Polonia, lucruri de neînchipuit în 1990). Trebuie să continuăm pe acest drum”, a punctat Sebastian Burduja.
În viziunea ministrului Energiei, e timpul pentru Smart Deal, iar UE trebuie să asculte vocea statelor-membre şi pe cea a cetăţenilor lor, deoarece „este vocea raţiunii şi logicii, dincolo de ideologia «Green Deal» de tipul terapiei şoc”.
În ianuarie, Burduja anunța că România va cere Comisiei Europene (CE) prelungirea cu 2-3 ani a termenelor de exploatare a centralelor pe cărbune, pentru că nu are cu ce să înlocuiască în prezent aceste grupuri
Potrivit sursei citate, alte puncte importante pentru acest an se referă la renegocierea Planului de restructurare pentru Complexul Energetic Oltenia şi modificarea Legea decarbonizării, „care este şi cel mai simplu, pentru că depinde strict de voinţa politică pe care o avem la nivel intern".