Ministrul Energiei dă asigurări că nu există risc de blackout în România în ziua alegerilor

0
Publicat:

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dat vineri asigurări că nu sunt probleme în sistemul energetic naţional și nu vor fi nici în zilele următoare, cu atât mai puţin în ziua alegerilor şi nu există un risc de blackout în România.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja
Ministrul Energiei dă asigurări că nu există risc de blackout în România în ziua alegerilor. Foto FB

Nu sunt probleme în sistemul energetic național. Avem la ora aceasta un consum de aproape 5000MW, la o producție de 5350MW. Exportăm în jur de 400MW”, a anunțat vineri ministrul.

image

Potrivit acestuia, mixul de producție este echilibrat, unul dintre atuurile României. „Avem câte 1350MW în hidro și în nuclear, iar la ora aceasta contăm și pe vânt, cu peste 1100MW. În parcurile solare avem o producție de aproape 800MW, fără prosumatori, cu potențial de creștere pe parcursul zilei. Din termocentralele pe cărbune și gaz, care funcționează la o putere redusă (pe baze comerciale, ținând cont de prețurile din piață), mai “strângem” încă 650MW. În fine, producția din biomasă e constantă la circa 40MW și, deja o componentă vizibilă, de mare folos, stocarea livrează la această oră încă aproape 40MW”, a afirmat oficialul.

Așa cum am spus, nu anticipăm probleme în sistemul energetic național în zilele următoare, cu atât mai puțin în ziua alegerilor. În ciuda dezinformărilor propagate, nu există, pe baza datelor furnizate de Dispecerul Energetic Național, un risc de blackout în România. Lucrările de mentenanță și modernizare a rețelei sunt punctuale, programate și uzuale”, a încheiat ministrul Energiei.

În urmă cu câteva zile, ministrul Energiei atrăgea atenția asupra unor informații false care circulă în spațiul public, potrivit cărora întreruperea energiei electrice va fi folosită pentru anularea alegerilor.  

„Pe rețelele de socializare au început să fie distribuite numeroase postări care anunță producerea unei pene de curent în țara noastră, în perioada primului tur de scrutin. Mesajele, false și deosebit de grave, induc ideea că întreruperea energiei electrice va fi folosită pentru anularea alegerilor, iar unele îndeamnă populația să retragă masiv banii din bănci (!!!).

Repet, repet, repet: din toate datele pe care le avem la acest moment, nu există niciun risc de blackout în România. România nu ajunge în beznă, chiar dacă cei care răspândesc aceste mesaje de panică își doresc asta cu tot dinadinsul”, transmite Burduja.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite