Ministerul Finanţelor propune amânarea ratelor la bănci. Cine poate beneficia şi pentru cât timp

0
0
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Ministerul Finanţelor a publicat luni un proiect de ordonanţă de urgenţă ce presupune amânarea ratelor la bănci pe o perioadă de maxim nouă luni.

„În contextul în care, pe fondul unei creşteri accelerate a preţurilor pentru produsele energetice şi, implicit, a cheltuielilor cu utilităţile înregistrate la nivel companiilor şi gospodăriilor, ne confruntăm concomitent şi cu criza generată de invazia militară a Rusiei în Ucraina, pentru limitarea riscurilor de majorare a restanţelor faţă de furnizori, stat şi bănci şi încetinirea fluxurilor monetare din economie, cauzate de manifestarea unei crize temporare de lichiditate la nivelul debitorilor, cu efecte negative asupra întregii activităţi economice, este necesară intervenţia statului în vederea protejării interesului general public prin amânarea la plată pe o perioadă determinată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor acordate de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare unor anumite categorii de debitori.”, transmit reprezentanţii MF.

Astfel, conform acestora, actul normativ are în vedere crearea unor facilităţi privind obligaţiile de plată a ratelor şi dobânzilor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, întreprinderilor mici şi mijlocii, profesiile liberale şi cele care se exercită în baza unor legi speciale, indiferent de forma de exercitare a profesiei şi persoane juridice.

Moratoriul se adresează atât persoanelor juridice, cât şi persoanelor fizice afectate de această criză şi prevede posibilitatea amânării la plată pe baza solicitării adresate de debitor către creditor pe o perioadă limitată de până la 9 luni.

Obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane, acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă de cel mult 9 luni.”, arată proiectul de OUG.

Pentru debitorii persoane juridice se prevede prezentarea unei declaraţii pe propria răspundere privind afectarea, în sensul scăderii, cu minimum 25%, a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021. 

În situaţia debitorilor care nu au o perioadă similară de raportare în anul 2021, fiind înfiinţaţi cu mai puţin de 1 an în urmă, analiza se va realiza prin raportare la media rezultatelor de la înfiinţare.

Pentru debitorii persoane fizice se prevede prezentarea declaraţiei pe propria răspundere cu privire la faptul că au înregistrat o creştere cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creşterii preţurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligaţiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Debitorii, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, pot solicita amânarea la plată doar pentru creditele pentru care nu au înregistrat restanţe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată şi pentru care nu beneficiază, la data solicitării, de o soluţie/ un plan de restructurare a datoriilor agreat de comun acord cu creditorul în ultimele 3 luni (care corespund perioadei de declanşare a crizei actuale, pentru a nu evita dublarea măsurilor de sprijin).

Debitorii, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, nu trebuie să se afle în insolvenţă/incapacitate de plată la data solicitării amânării la plată şi nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor. 

Debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligaţiilor de plată pentru fiecare împrumut.

Sunt exceptate facilităţile revolving, inclusiv cele de tipul cardurilor de credit, a overdraft-ului şi a liniilor de credit acordate atât debitorilor persoane fizice, cât şi debitorilor persoane juridice.

Documentul poate fi consultat aici.

În aprilie, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, anunţa că măsura privind amânarea ratelor la credite rămâne în continuare în analiză. El a arătat că sistemul bancar este deschis la refinanţări şi chiar la amânări voluntare a plăţii ratelor.

„Rămâne în continuare în analiză. (...) Între timp, faptul că rămâne această măsură în analiză nu înseamnă că toţi, companii sau persoane fizice, să nu încercăm să ne refinanţăm creditele. Vă dau un exemplu foarte simplu: diferenţa între ROBOR şi IRCC. Am mai spus-o, o repet: ROBOR spune inflaţia viitoare şi vedem că el creşte, asta înseamnă că băncile se aşteaptă la o inflaţie de durată, IRCC spune inflaţia anterioară. Vedem o diferenţă cam de 3,5 puncte procentuale la momentul acesta, poate greşesc, de trei puncte procentuale, între ROBOR şi IRCC. Nu costă pe nimeni nimic altceva decât a merge la bancă şi a-şi refinanţa un credit imobiliar sau ipotecar, a-l duce pe IRCC. Există o astfel de soluţie, există de altfel soluţii de restructurare a creditelor, până ajungem la amânare. Pe de altă parte, de ce a rămas în analiză acest proiect este faptul că are un cost de finanţare destul de mare ulterior şi ar putea să fie puţin mai toxic pentru cel ce amână, în contextul în care nu am stabilizat inflaţia şi creşterea de dobânzi, pentru că la un moment dat, când vei plăti, vei plăti la o dobândă mult mai mare şi vei plăti şi acel capital amânat şi dobânzile amânate”, a explicat Adrian Câciu în aprilie, potrivit Agerpres.

Ministrul a subliniat atunci că toate măsurile rămân în analiză, deoarece este un context care obligă la adaptare, „şi atunci nu înseamnă pur şi simplu să bagi o măsură în sertar ca şi cum nu ar fi existat”.

„Ai avut această soluţie, o păstrezi acolo şi vezi atunci când poţi sa intervii cu ea dacă e necesar să intervii cu ea”, a punctat ministrul.

Dar, a adăugat Câciu, până atunci, ar trebui să ne adaptăm toţi la ceea ce ne oferă piaţa, iar sistemul bancar este deschis şi la refinanţări, chiar şi la amânări voluntare.

„Dar amânarea este bine să o faci atunci când chiar eşti în incapacitatea de a plăti ratele, pentru că implică o serie de costuri suplimentare pe care le vei suporta după amânare. Dar există tot felul de soluţii, pentru că băncile au acelaşi interes ca şi debitorul, să nu rămână cu un credit neperformant. Dacă avem o astfel de problemă îi îndemn pe toţi să meargă şi să vadă care este situaţia, iar noi rămânem cu această măsură în analiză”, a mai precizat ministrul Finanţelor.

Mai multe - Economie

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite