Majorări salariale pentru personalul implicat în proiecte cu fonduri europene. Cum se vor acorda
0Guvernul a aprobat, miercuri, printr-o hotărâre, Regulamentul – cadru în baza căruia se vor calcula majorările salariale aplicabile personalului din administrație implicat în derularea proiectelor finanțate din fonduri europene.

Potrivit datelor transmise de Ministerul Investiţilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin acest act normativ se stabilesc criteriile de acordare a procentului de majorare salarială pentru personalul cu funcția de bază în instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și în proiectele finanțate prin Mecanismul de redresare şi reziliență, dar și condițiile de înființare a posturilor în afara organigramei pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile, inclusiv pentru proiectele aferente implementării Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
„Toate proiectele de succes susținute cu fonduri europene au în spate echipe care au lucrat mult și eficient, în fiecare etapă a proiectului, pentru a aduce rezultate. Doar cine își aduce cu adevărat aportul pentru schimbarea vieții comunității va beneficia de majorare. Actul normativ adoptat astăzi stabilește criterii de performanță pentru ca oamenii să fie recompensați strict pe măsura aportului pe care îl aduc. Este un lucru firesc în mediul privat, acum este un lucru firesc și pentru oamenii competenți din administrație care gestionează fonduri europene”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Cu cât vor crește remunerațiile
Conform Regulamentului – cadru, remunerațiile personalului implicat în proiecte finanțate din fonduri europene vor fi majorate proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect, după cum urmează:
- până la 20 ore se acordă o majorare salarială de 10%;
- între 21-40 ore se acordă o majorare salarială de 20%;
- între 41-60 ore se acordă o majorare salarială de 30%;
- între 61- 80 ore se acordă o majorare salarială de 40%;
- peste 80 ore se acordă o majorare salarială de 50%.
Cine va mai beneficia de o majorare de 50%
Conform datelor MIPE, indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență se majorează cu până la 50% în funcție de clasificarea UAT-urilor, numărul, tipul și valoarea proiectelor aflate în implementare pentru care unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de beneficiar.
Astfel, conform noilor criterii, procentul de majorare de 15% până la 50% în cazul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, precum şi ale primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale se va stabili în funcție de numărul proiectelor și de valoarea lor cumulată.
În cazul indemnizaţiilor lunare ale primarilor şi viceprimarilor de comune, valoarea cumulată a proiectelor în funcție de care sunt stabilite pragurile de creștere este mai mică decât cea aplicată în cazul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, primarilor şi viceprimarilor de municipii și orașe.
Dacă 50% din valoarea cumulată a proiectelor aflate în implementare reprezintă proiecte care au ca obiect capacitatea administrativă a beneficiarului, atunci sporul primit se poate ridica la maxim 25%.
MIPE reamintește că, în luna ianuarie 2023, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență (OUG nr. 19/2023) care prevede majorarea îndemnizațiilor lunare pentru personalul din unitățile administrativ teritoriale care implementează proiecte europene: aparatul propriu de la nivelul consiliilor județene, primăriilor și consiliilor locale; personalul din cadrul instituțiilor și serviciilor publice de interes local și județean, nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile; personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență; președinții și vicepreședinții consiliilor județene; primarii și viceprimarii unităților administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și prin Mecanismul de redresare și reziliență.
Criteriile prin care se stabilește cuantumul majorărilor au fost elaborate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și incluse în Regulamentul – cadru adoptat astăzi.