În urma scandalului Volkswagen, Germania ia în calcul introducerea de facilităţi fiscale pentru maşinile electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germania ar putea introduce facilităţi fiscale pentru reducerea diferenţei de preţ între vehiculele electrice şi cele convenţionale, a anunţat Sigmar Gabriel, ministrul german al Economiei, care s-a pronunţat împotriva condamnării tehnologiei diesel din cauza scandalului Volkswagen, potrivit Reuters.

„Pot doar să avertizez împotriva contestării tehnologiei diesel în ansamblu. Trebuie să fim atenţi să nu renunţăm şi la lucrurile folositoare. În SUA au fost verificate trei tipuri de motoare, din care două au fost manipulate de Volkswagen, iar pentru al treilea motor nu există niciun fel de temeri privind emisiile“, a explicat Sigmar Gabriel.

Oficialul a spus că este în favoarea introducerii unor facilităţi fiscale pentru vehiculele electrice. Cancelarul Angela Merkel vrea ca un milion de automobile electrice să ruleze pe străzile din Germania până în 2020, în ideea de a permite industriei auto să respecte normele UE privind reducerea emisiilor de CO2 la 95 de grame per kilometru.

În condiţiile în care, în prezent, în Germania rulează doar 24.000 vehicule electrice, o comisie care consiliază guvernul de la Berlin a avertizat că statul riscă să nu îşi atingă ţinta privind vânzările de vehicule electrice dacă nu introduce stimulente. Comisia prognozează că numărul vehiculelor electrice ar putea creşte până la 800.000 până în 2020 dacă vor fi introduse facilităţi fiscale pentru companii. 

Producătorul auto german Volkswagen a recunoscut pe 18 septembrie că a instalat un soft ilegal pe 11 milioane de automobile diesel, pentru reducerea emisiilor poluante ale motoarelor în timpul testelor. Scandalul a dus la înlocuirea directorului general al grupului şi a altor directori din conducerea de vârf a grupului, precum şi la scăderea capitalizării VW cu circa 33 de miliarde de euro.

Volkswagen a încercat să limiteze daunele, dar Standard & Poor's a retrogradat luni ratingul pe termen lung al grupului, măsură care va creşte costurile de finanţare ale producătorului auto.

VW a bugetat pentru trimestrul al treilea costuri de 6,5 miliarde de euro pentru finanţarea unei campanii de rechemări în service a 11 milioane de automobile diesel, pentru înlocuirea softului ilegal, care va avea loc în 2016.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite