Hidroelectrica, din nou cea mai valoroasă companie din România. Ce alte firme sunt în top
0Cele mai valoroase zece companii din economie sunt evaluate în acest an la 218 mld. lei (44 mld. euro), în scădere cu 20% faţă de 2021, transmite ZF.

Potrivit sursei citate, liderul clasamentului, Hidroelectrica, este actorul cu cea mai bună evoluţie, valoarea companiei mai mult decât dublându-se în doar un an, la 61 mld. lei (12,4 mld. euro).
Astfel, Hidroelectrica devine din nou cea mai valoroasă companie din România, titlu pe care l-a mai deţinut şi în perioada 2016-2018, scrie Ziarul Financiar, preluat de Mediafax.
Între 2019 și 2021, producătorul de energie a fost detronat de primul unicorn românesc, UiPath. De atunci însă, acţiunile s-au prăbuşit, astfel că în doar un an UiPath a pierdut 71% din valoare.
Pentru cele mai multe companii listate, nu doar pentru UiPath, ultimul an a fost ca un rollercoaster, impactul războiului, al inflaţiei şi al crizei energiei punându-şi amprenta asupra increderii investitorilor. Acest lucru se vede şi în evoluţia capitalizării (cea care dă valoarea de piaţă a unei companii dacă ea este listată) OMV Petrom – care ocupă a treia treaptă a podiumului – şi Nuclearelectrica.
OMV Petrom a pierdut în ultimul an 9% din valoare, menționează ZF. Societatea Naţională Nuclearelectrica are minus 7%.
Anul acesta a fost unul bun pentru Romgaz care a fost actorul principal în cea mai mare tranzacţie semnată în 2022 în România, scoţând din buzunare peste 1 mld. de dolari pentru participaţia Exxon în Marea Neagră.
În acest context, cel mai mare producător de gaze din România urcă trei poziţii în clasament, până pe locul 5.
Sursa citată menționează că două nume noi îşi fac intrarea sau reintrarea în top zece cele mai valoroase companii, e vorba de retailerul Kaufland şi de Automobile Dacia. Banca Comercială Română (BCR) şi BRD au coborât pe locurile 11 şi respectiv 16.