Exportatorii spanioli profită de criză pentru a scoate statul din recesiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul trecut, valoarea exporturilor Spaniei a atins un nivel-record. Criza internă a forţat producătorii autohtoni să-şi reorienteze eforturile către alte ţări, iar acum exporturile Spaniei cresc într-un ritm mai rapid decât cele ale Germaniei, cel mai mare producător din UE.

Valoarea exporturilor Spaniei a ajuns anul trecut la 223 de miliarde de euro, un nivel maxim istoric pentru stat. Evoluţia a fost însă o consecinţă a crizei economice care a dărâmat Spania după un deceniu de boom economic impulsionat de sectoarele imobiliar, construcţii şi turism - primele care s-au prăbuşit în 2008-2009. 

Acum, exporturile au devenit un adevărat motor de creştere pentru economia cu perspective sumbre, în contextul unei rate naţionale a şomajului care se ridică la 27% - cea mai ridicată din lumea dezvoltată. În plus, media creşte la o cotă alarmantă de 56% în rândul tinerilor. 

„Există o schimbare calitativă în ceea ce priveşte exporturile, o reorietare către produsele cu valoare adăugată”, explică pentru agenţia de ştiri Bloomberg profesorul universitar Pedro Nuento Iniesta, care predă antreprenoriat la IESE Business School din Barcelona. 

„Spania va exporta întotdeauna vin, ulei de măsline, produse tradiţionale, dar este logic că există alte produse mai sofisticate precum farmaceutice sau componente auto, care încep să joace un rol mai important în economie”, continuă acesta. 

Anul acesta, exporturile Spaniei vor creşte cu 4,1%, cea mai ridicată evoluţie din Uniunea Europeană, iar Spania va reuşi astfel performanţa de a depăşi nivelul de creştere al Germaniei, cel mai puternic exportator din UE. 

Succesul de care se bucură acum exporturile Spaniei a fost prevestit de economiştii grupului bancar Morgan Stanley încă de la începutul anului. Atunci, aceştia au publicat un raport în care afirmau că economia iberică va deveni „noua Germanie” în UE. 

Spania, unde costurile cu forţa de muncă scad în contextul recesiunii şi al reformelor aplicate, şi unde performanţa exporturilor este una puternică, este pe cale de a deveni următoarea Germanie a zonei euro”, scriau analiştii Joachim Fels şi Woen Kang. 

„Germania, ajutată de costurile de împrumut extrem de mici, salariile în creştere şi tensiunile inflaţioniste din sectorul imobiliar, va înregistra o îmbunătăţire a cererii interne şi, în acelaşi timp, o deteriorare a competitivităţii pe plan extern”, se arată în raport. 

Creşterea exporturilor spaniole a fost dată chiar drept exemplu de Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene. „Reformele dureroase aplicate de statele îndatorate încep să-şi arate roadele. Asta se poate vedea din rezultatele impresionante ale exporturilor din Irlanda, Spania şi Portugalia”, a spus Draghi într-un discurs din 23 mai, la Londra. 

Pentru a evita colapsul naţional, Guvernul de la Madrid a aplicat unul dintre cele mai dure programe de austeritate din Uniunea Europeană. Astfel, salariile din sectorul public şi cel minim pe economie au fost îngheţate încă din 2011, precum şi angajările. Cheltuielile bugetare au fost reduse cu 8,9 miliarde de euro şi s-a dispus o majorare temporară a impozitului pe venit, precum şi creşteri pe perioadă determinată pentru proprietăţile imobiliare. 

Subvenţiile pentru benzină au fost eliminate, iar acciza la tutun a fost majorată cu 28%. Madridul a tăiat chiar indemnizaţiile de creştere a copilului şi a tăiat alocaţiile. Însă măsurile nu au fost de ajuns pentru a salva a patra economie ca mărime din Uniunea Europeană. 

Astfel, guvernanţii au anunţat majorarea TVA de la 18% la 21%, iar cheltuielile statului au suferit încă o ajustare care presupune reducerea lor cu 65 de miliarde de euro în următorii doi ani şi jumătate. 

Majorarea Taxei pe Valoare Adăugată s-a aplicat inclusiv cotelor diferenţiate pentru anumite categorii de produse. Astfel, nivelul TVA pentru produse de consum şi servicii a fost majorat de la 8% la 10%. Singura excepţie este cota TVA pentru bunuri de strictă necesitate, care a fost menţinută la 4%. 

Totodată, Madridul a aplicat măsuri de combatere a evaziunii fiscale, care vor genera venituri adiţionale în valoare de opt miliarde de euro. Printre acestea se numără şi impunerea unui prag de 2.500 de euro pentru tranzacţiile cash.

În aprilie 2012 a fost introdus un nou program de austeritate, care include măsuri precum tăierea cheltuielilor cu 10 miliarde de euro pe an, prin reducerea fondurilor destinate Educaţiei şi Sănătăţii şi majorarea taxelor de şcolarizare. De asemenea, reforma din Sănătate a însemnat reducerea serviciilor medicale garantate se va restrânge, în special pentru pensionari şi pentru persoanele cu venituri ridicate.

Prăbuşirea pieţei imobiliare din Spania a tras după ea şi construcţiile şi sistemul bancar. Din 2007 şi până în 2012, preţurile caselor au scăzut, în medie, cu 28%, potrivit datelor portalului imobiliar Fotocasa.es. În acelaşi interval, preţurile terenurilor au scăzut, în medie, cu 33%, însă în anumite regiuni ieftinirea a ajuns până la 74%. 

Expunerea uriaşă pe sectorul imobiliar a lovit puternic întregul sistem bancar din Spania, făcându-i pe analişti să afirme că doar patru instituţii de credit ar putea supravieţui crizei.

În total, băncile spaniole au acordat credite imobiliare în valoare de 308 miliarde de euro în perioada de boom, dintre care mai bine de jumătate reprezentau anul trecut credite neperformante, potrivit datelor băncii centrale a Spaniei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite