Explozie a prețurilor locuințelor de lux din Dubai. Situația în Tokyo și alte mari orașe ale lumii

0
Publicat:

Preţurile locuințelor de lux din Dubai au crescut cu aproape 50%, în anul încheiat în iunie, arată un nou raport realizat de firma de consultanţă imobiliară Knight Frank, transmite CNBC.

Preţurile caselor de lux din Dubai au crescut în decurs de un an cu 50%, Foto: Arhivă Adevărul
Preţurile caselor de lux din Dubai au crescut în decurs de un an cu 50%, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit datelor publicate miercuri de firma de consultanţă, preţurile din Dubai au crescut vertiginos, cu 225%, de când au atins un minim pandemic în trimestrul al treilea din 2020. Astfel, Emiratul și-a păstrat coroana în clasament pentru al optulea trimestru consecutiv. Locurile doi și trei au fost ocupate Tokyo, care a înregistrat o creștere anuală de 26,2% și Manila, unde prețurile au urcat cu 19,9%.

Alte creşteri demne de remarcat au fost cea din Shanghai, China, de 6,7%, şi din Singapore, de 4,2%.

Afluxul de expatriaţi în Singapore, atras de sectorul înfloritor al serviciilor financiare şi profesionale, a afectat piaţa de închiriere mai mult decât piaţa de vânzări”, observă raportul, menţionând că discrepanţa este determinată parţial de impozitarea achiziţiilor de către cumpărători străini.

Încă de la sfârşitul lunii aprilie, străinii care achiziţionează proprietăţi rezidenţiale în Singapore trebuie să plătească 60% taxă de timbru suplimentară a cumpărătorului, dublu faţă de procentul anterior de 30%.

Pe de altă parte, preţurile din Hong Kong au scăzut cu 1,5% în ultimul an, ca urmare a creşterii stocurilor nevândute din proiectele nou dezvoltate.

Într-un efort de a stimula cererea, guvernul din Hong Kong şi-a crescut raportul credit ipotecar/valoare la 70% pentru proprietăţile rezidenţiale evaluate la 15 milioane de dolari Hong Kong (1,9 milioane de dolari) sau mai puţin.

Cu toate acestea, analiştii Knight Frank au spus că, deşi este probabil că schimbarea va fi salutată de cumpărători, capacitatea măsurii de „a impulsiona semnificativ” creşterea este încă incertă.

Alte scăderi includ New York, care a coborât prețurile cu 3,9%, şi San Francisco, care a înregistrat o scădere de 11,1% a preţurilor.

Oraşul german Frankfurt este și el în partea de jos a listei, cu o scădere de 15,1%.

În general, preţurile medii anuale au crescut cu 1,5% pe cele 46 de pieţe în conformitate cu Knight Frank Prime Global Cities Index.

Pieţele globale de locuinţe sunt încă sub presiune din cauza trecerii la rate mai mari ale dobânzilor”, a spus directorul de cercetare global al Knight Frank, Liam Bailey.

Cu toate acestea, el a remarcat că rezultatele indicelui sunt o afirmaţie că preţurile sunt susţinute de cererea subadiacentă puternică, de oferta slabă ca urmare a perturbării proiectelor de construcţii noi în timpul pandemiei, precum şi de întoarcerea lucrătorilor în oraşe.

Deoarece incertitudinea cu privire la direcţia inflaţiei pare să se fi redus în ultimele luni - ajustările preţurilor pe multe pieţe sunt probabil să fie mai puţin pronunţate decât era aşteptat chiar şi acum trei luni”, a adăugat Bailey.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite