Exim Banca Românească investește peste 5 milioane de lei în dezvoltarea grupului Sophia din Iași

0
Publicat:

Exim Banca Românească a anunțat că finanțează grupul de firme Sophia situat în Iași, cu o valoare totală de 5,2 milioane de lei, prin intermediul programului denumit IMM Invest.

bancnote lei
Exim Banca Românească investește peste 5 milioane de lei în grupul Sophia, Iași Foto: Shutterstock

Potrivit unui comunicat al băncii, fondurile au susţinut investiţia într-un nou nou sediu în Iaşi ce include depozitele, fabrica de textile, showroomul şi zona de birouri, în contextul extinderii accelerate a reţelei de magazine.

Brandul Sophia a fost fondat în 2004 de Anamaria Ştefan Georgescu din dorinţa de a crea un concept de business unic în România: extinderea unei reţele de francize la nivel naţional şi internaţional în domeniul decoraţiunilor interioare, ce oferă produse personalizate făcute pe comandă şi consultanţă, cu accent pe perdele şi draperii de lux. În anul 2005 compania a deschis primul magazin în sistem franciză, iar, în prezent, brandul deţine o reţea de 30 de francize în România şi una în Miami, Statele Unite ale Americii, precum şi distribuitori în marile oraşe din lume.

Strategia noastră din ultimii ani s-a concentrat pe dezvoltarea reţelei de magazine în sistem franciză, iar extinderea rapidă ne-a determinat să regândim procesul de logistică şi de producţie pentru a avea un timp de livrare optim şi a acoperi cererea pentru noastră de magazine în care avem desfacere. Suntem încântaţi că am reuşit, cu sprijinul Exim Banca Românească, să beneficiem de finanţări în cadrul programului IMM Invest, facilităţi care ne-au permis să ne derulăm activitatea în cele mai bune condiţii, dar şi să inauguram noul sediu. Având finanţarea asigurată, ne putem concentra pe atingerea obiectivelor stategice pe care ni le-am stabilit, respectiv consolidarea poziţiei pe piaţa de profil şi dezvoltarea activităţii de distribuţie atât pe plan local, cât şi în afara ţării”, a declarat Anamaria Ştefan Georgescu.

Pe lângă comerţ, o parte importantă din activitatea companiei constă în realizarea decoraţiunilor textile pe comandă - perdele, draperii, cuverturi pentru pat, feţe de masă etc. - în cele trei ateliere de creaţie din Bucureşti, Iaşi şi Moţca. Fiecare produs este customizat după cerinţele clienţilor, astfel că în portofoliul firmei figurează proiecte atât pentru locuinţele private, cât şi pentru HoReCa - precum hoteluri din Cassis (Les Roches Blanches) din Franţa, sau castelele din provincia Languedoc, precum Château Saint Pierre de Serjac, şi instituţii de cultură - Muzeul Unirii din Iaşi, Palatul Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa, Muzeul Mihail Kogălniceanu, Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, Muzeul Regina Maria sau Ateneul Român.

Prin implicarea în programul guvernamental IMM Invest Plus, Exim Banca Românească oferă companiilor posibilitatea de a accesa finanţări care să asigure lichidităţile necesare pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii în condiţii speciale. Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10 milioane de lei pentru investiţii şi până la 5 milioane de lei pentru capital de lucru, finanţările putând fi accesate cu garanţii de stat care acoperă în proporţie de maximum 90% creditele acordate pentru realizarea investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţii curente.

Exim Banca Românească, o bancă universală 100% românească aflată în top 10 cele mai mari instituţii de credit după active, operează o reţea naţională de distribuţie de 83 de sucursale şi 26 de Centre de Afaceri, acestea din urmă fiind dedicate exclusiv companiilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite