eVremea lui Ghenea
0
Marius Ghenea - consacrat de emisiunea „Arena Leilor” de la Televiziunea Română ca „business angel” – crede într-un viitor în care toate cumpărăturile vor fi făcute de pe Internet.
Întâmplător sau nu, Marius Ghenea a trecut cu arme şi bagaje pe comerţul online cu electronice, în 2006, într-un moment în care vânzările de IT tradiţionale care îl consacraseră dădeau primele semne de oboseală. Clienţii de IT mai există, însă ei s-au mutat în altă parte. Pe online. Pe online-ul pe care Marius Ghenea investise deja. Nu numai pentru că era zona lui de expertiză. Ci şi pentru că bariera de intrare din perspectivă investiţională era mică (a cumpărat în toamna trecută pcgarage.ro cu o sumă cuprinsă între 300.000 şi 500.000 de euro). De altfel, anul trecut a fost unul de consolidare prin achiziţii a FIT Distribution – grupul care reuneşte afacerile lui Ghenea din distribuţie şi comerţ online.
„Dacă creşterea organică a fost de 15%, creşterea totală – prin achiziţii – a fost de 60%” – este radiografia veniturilor FIT Distribution din 2009 pe care o face investitorul. Cât despre evoluţia din acest an, Ghenea se abţine să facă estimări, însă creşterea pe care au înregistrat-o în primele luni ale lui 2010 cele mai mari site-uri din portofoliul său (10% - pcfun.ro şi 20% - pcgarage.ro) îi dau motive să fie optimist.























































