Eurostat: România a înregistrat în mai cea mai ridicată inflaţie din UE
0![O inflaţia mare înseamnă scăderea puterii de cumpărare](https://cdn.adh.reperio.news/image-c/c92b0203-6ac0-4ff4-9d0b-ff733de48de5/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
O inflaţia mare înseamnă scăderea puterii de cumpărare
România a consemnat o inflaţie anuală de 4,4% în luna mai, cea mai mare din Uniunea Europeană, care a înregistrat o creştere medie de doar 1,6%, potrivit datelor prezentate de Eurostat.
Ţara noastră este urmată de Estonia (3,6%) şi Olanda (3,1%). Cele mai scăzute rate ale inflaţiei din UE în luna mai au fost înregistrate în Grecia (-0,3%), Letonia (-0,2%) şi Cipru (0,2%).
Media din zona euro a fost de 1,4%.
Atât inflaţia din zona euro cât şi media europeană au înregistrat salturi faţă de luna aprilie, când în zona euro indicatorul arăta o creştere de 1,2% iar media comunitară era de 1,4%.
Datele Eurostat se referă la indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC).