"The Telegraph": Tarifele de roaming vor dispărea din UE în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operatorii de telefonie mobilă ar putea fi obligaţi să elimine tarifele de roaming până în 2014
Operatorii de telefonie mobilă ar putea fi obligaţi să elimine tarifele de roaming până în 2014

Uniunea Europeană ar putea renunţa la tarifele de roaming impuse de către operatorii mobili, începând cu 2014. Informaţia pe surse vine după ce comisarul pentru agenda digitală, Neelie Kroes, le-a cerut parlamentarilor operatori să pună capăt tarifelor până în 2014.

Potrivit unei surse de la Bruxelles a ziarului "The Daily Telegraph", cei 27 de comisari s-au pus de acord pentru ca măsura să fie aprobată înainte de alegerile europarlamentare din mai 2014.

Detaliile propunerii ar urma să fie publicate în următoarele şase săptămâni. Dacă taxele de roaming ar fi eliminate, 2% din veniturile operatorilor ar dispărea. Eliminarea tarifelor suplimentare de roaming ar veni pe fondul unei scăderi a taxelor în ultimii ani. Comisarii europeni spun că operatorii ar câştiga pe termen lung, deoarece oamenii ar folosi mobilele mai mult în afara ţării şi ar folosi mai mult internet, fără să se teamă de tarife suplimentare.

O altă problemă pe care o au comisarii europeni o reprezintă dezvoltarea tehnologică a Europei, pe fondul fragmentării ecosistemului de operatori. Dacă în Europa există în jur de 100, în SUA există doar patru. În acelaşi timp, Africa are mai puţină acoperire 4G decât Europa, susţin comisarii.

Odată cu eliminarea tarifelor de roaming, companiile străine ar putea lupta pentru pieţe în care nu activează şi s-ar putea forma alianţe, de tipul celor din industria aviatică, pentru oferirea unor servicii unitare în mai multe ţări.

Comisarul pentru Agenda Digitală a început eforturile

Neelie Kroes a rugat Parlamentul European pe 30 mai să i se alăture pentru a grăbi pachetul de legi pentru o singură legislaţie telecom, care ar trebui să fie aprobat până în jurul Paştelui de anul viitor. Ea a spus că acest lucru ar fi bun pentru economie, dar şi pentru că ar fi despre oameni, nu neapărat despre numere.

"Generaţia tânără, cea care vrea să fie conectată, dar care votează cel mai puţin, are nevoie de o economie digitală pentru a scăpa de capcana şomajului. Gândiţi-vă şi la populaţia în vârstă: oameni care au nevoie de noi servicii digitale pentru a fi sănătoşi şi activi, fără să-şi piardă demnitatea şi independenţa", a spus Kroes.
"Vreau să arăt cetăţenilor că Uniunea Europeană este relevantă pentru vieţile lor, că regulile digitale sunt în acord cu aşteptările lor. Vreau să putem să ne ducem înapoi la alegători şi să le spunem că am pus capăt tarifelor de roaming", a spus Kroes.

Neelie Kroes a mai spus că "pieţele trebuie să funcţioneze, device-urile trebuie să funcţioneze, reţelele trebuie să funcţioneze şi trebuie făcute investiţii. Nu avem nevoie de aceste obstacole artificiale".

Citeşte mai multe articole pe această temă:

Comisarul pentru Agenda Digitală: Trebuie să punem capăt tarifelor de roaming din Europa până în 2014

Comisarul european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes a declarat astăzi că doreşte să pună capăt tarifelor de roaming în Europa, într-un discurs din Parlamentul European.

Scad preţurile la roaming în UE, începând din iulie

Parlamentul European a adoptat, joi, raportul "Roaming 3", care prevede o scădere substanţială atât a preţurilor la convorbiri cât şi la transferul de date în roaming, începând cu luna iulie a acestui an.

Reglementări europene care ne schimbă viaţa

Drepturile pasagerilor şi ale cumpărătorilor, şofatul sau utilizarea telefonului mobil - toate vor fi influenţate de noile reguli adoptate de Parlamentul European sau propuse de Comisie. Europarlamentarii au votat pentru introducerea scanerelor corporale în aeroporturile din Uniunea Europeană.

UE vrea să ne scape de roaming până în 2015

După ce Spania şi Portugalia sunt la un pas să elimine roamingul între cele două ţări, Comisia Europeană vrea să extindă măsura asupra întregii Uniuni Europene.

Orange şterge graniţele în Europa: tarifele în roaming la fel ca cele în reţea

Abonaţii Orange au o nouă opţiune, Go Europe, care le oferă tarifele din reţea pentru apelurile efectuate chiar şi atunci când călătoresc în interiorul Uniunii Europene.

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite