Era câștigurilor spectaculoase a luat sfârșit, chiar dacă profitul unor afaceri va rezista în timp

0
Publicat:

Era câștigurilor spectaculoase a luat sfârșit, chiar dacă profitul unor afaceri va rezista în timp, consideră miliardarul Waren Buffet în scrisoarea adresată acționarilor săi.

Miliardarul Waren Buffet
Miliardarul Waren Buffet spune că era câștigurilor spectaculoase a luat sfârșit

În scrisoarea sa anuală adresată acţionarilor din Berkshire, care a însoţit publicarea unui profit operaţional record de 37,4 miliarde de dolari pe 2023, Buffett a spus că conglomeratul său de peste 900 de miliarde de dolari a devenit o fortăreaţă capabilă să reziste chiar şi unui dezastru financiar fără precedent.

”Berkshire este construit pentru a rezista”, a scris Buffett.

Buffett a temperat, de asemenea, aşteptările pentru preţul acţiunilor Berkshire, spunând că dimensiunea uriaşă a companiei nu lasă ”nicio posibilitate de performanţă uluitoare”.

”Rămân doar o mână de companii în această ţară capabile să mute cu adevărat acul la Berkshire şi au fost preluate la nesfârşit de noi şi de alţii”, a scris Buffett.

”Pe unele le putem evalua, pe altele nu”.

Dar miliardarul în vârstă de 93 de ani i-a asigurat pe investitori că vicepreşedintele Greg Abel, succesorul său desemnat, este ”în toate privinţele pregătit să fie directorul general al Berkshire mâine”.

De asemenea, Buffett şi-a păstrat cele mai sincere cuvinte pentru Munger, care a murit în noiembrie, la vârsta de 99 de ani.

El l-a numit pe Munger ”arhitectul” Berkshire, Buffett fiind doar ”antreprenorul general” şi le-a amintit investitorilor cum Munger l-a împins să cumpere afaceri minunate la preţuri corecte în loc de afaceri corecte la preţuri minunate.

Conservatorismul fiscal extrem” al Berkshire, inclusiv reticenţa de a face achiziţii majore la preţuri umflate, este unul dintre motivele pentru care Buffett a lăsat ca numerarul companiei din Omaha, Nebraska, să crească la un record de 167,6 miliarde de dolari.

”Într-un fel, relaţia lui cu mine a fost în parte frate mai mare, în parte tată iubitor. Chiar şi când a ştiut că are dreptate, mi-a dat frâiele, iar când am gafat, nu mi-a reamintit niciodată – niciodată – de greşeala mea”, a scris Buffett, referindu-se la Munger.

Cathy Seifert, un analist CFRA Research, care recomandă cumpărarea de acţiuni Berkshire, a spus că Buffett a încercat să arate cum Berkshire a putut rezista la turbulenţe, chiar şi după ce Munger l-a ajutat să transforme o companie textilă care odată a eşuat într-un colos care reflectă economia mai largă.

”Nimic nu este perfect. A încercat să demonstreze că există un plan de succesiune, iar Berkshire s-a ţinut de construirea acestuia”, a spus ea.

Buffett a comparat prudenţa Berkshire în a face achiziţii, piaţa de valori stabilind acum în mod obişnuit niveluri record, cu o poliţă de asigurare împotriva tipului de decizii de afaceri grăbite şi neînţelepte care l-ar fi enervat pe Munger.

Am sentimentul că Berkshire vrea să-l facă pe Charlie mândru”, a spus Thomas Russo, manager de portofoliu şi acţionar de multă vreme la Gardner, Russo & Quinn din Lancaster, Pennsylvania.

Profitul operațional, creștere cu 28% în trimestrul patru

Scrisoarea lui Buffett a fost însoţită de rezultatele trimestriale şi anuale ale Berkshire, care are sediul central în Omaha, Nebraska.

Profitul operaţional din zecile sale afaceri de asigurări, căi ferate, industriale, energetice şi afaceri cu amănuntul din grupul Berkshire a crescut cu 28% în trimestrul patru, la 8,48 miliarde dolari, şi cu 21% în 2023,, până la un record de 37,4 miliarde dolari.

Întreprinderile de asigurări, cum ar fi Geico, au beneficiat de o calitate îmbunătăţită a subscrierii şi de venituri mai mari din investiţii, pe măsură ce ratele dobânzilor au crescut, compensând presiunile salariale de la operatorul feroviar BNSF şi pierderile cauzate de incendii la Berkshire Hathaway Energy.

Rezultatele reflectă valoarea de a deţine o colecţie diversificată de afaceri operaţionale”, a spus Jim Shanahan, un analist Edward Jones, cu un rating ”menţine” pentru acţiunile Berkshire.

Câştigurile din investiţii în portofoliul de acţiuni Berkshire de 354 de miliarde de dolari, care include acţiuni precum Apple, American Express, Bank of America şi Coca-Cola, au ajutat Berkshire să genereze un profit anual de 96,2 miliarde de dolari.

Suma reflectă regulile contabile care impun Berkshire să raporteze câştigurile din acţiunile pe care nu le-a vândut, totuşi, făcându-l ”mai rău decât inutil” pentru investitori, potrivit lui Buffett.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite