Dolarul, la un nou nivel record, de aproape 4,08 lei. Ce efecte are deprecierea leului în faţa monedei americane
0Dolarul american a ajun sla un nou maxim istoric, de 4,0779 lei, în urcare cu 2,88 de bani faţă de vineri, potrivit cursului oficial anunţat de către Banca Naţională a României (BNR).
Concomitent, euro s-a apreciat uşor, cu 0,37 bani, până la la 4,4439 lei, în contextul unei deprecieri uşoare a monedei europene în raport cu valutele din regiune.
Pentru francul elveţian, BNR a anunţat un curs în creştere cu 0,24 bani, de la 4,1457 lei la 4,1481 lei.
Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dolarul s-a apreciat puternic în ultimele luni faţă de valutele importante, în contextul aşteptărilor investitorilor ca evoluţia bună a economiei americane să determine Rezerva Federală a SUA să treacă la creşterea dobânzilor, aflate aproape de zero începând din decembrie 2008.
De asemenea, Banca Centrală Europeană a început programul de relaxare cantitativă de 1.100 de miliarde de euro, ceea ce va deprecia şi mai mult moneda comunitară.
Deprecierea leului în faţa monedei americane aduce cu sine preţuri mai mari la carburanţi, din moment ce petrolul şi produsele rafinate se tranzacţionează în dolari, dar şi la importurile de gaze naturale din Rusia. La fel, creşterea dolarului înseamnă o majorare a preţurilor la electronicele importate din China, în vreme ce majorări de preţ se mai pot consemna la cafea, cacao şi fructe exotice.