De ce companiile din România preferă să angajeze muncitori din Nepal?
0Muncitorii străini sunt din ce în ce mai numeroși în țara noastră, numai în ultimul an Guvernul României a crescut de patru ori limita maximă admisă pentru aducerea forței de muncă din spațiul extracomunitar.
Principalul motiv al acestei situații este criza de personal declanșată încă de acum câțiva ani și care s-a adâncit treptat, producând un exod masiv al românilor în străinătate în căutarea unor joburi mai bine plătite. În consecință, multe dintre afacerile antreprenorilor români sunt susținute de acești lucrători străini deoarece lipsa oamenilor a devenit în zilele noastre o reală problemă în multe domenii economice.
Ce beneficii ai dacă aduci în firma ta un muncitor din Nepal?
Cei mai multi angajați străini, conform ultimelor studii de specialitate din acest an, provin din Turcia, însă sunt urmați îndeaproape de muncitorii nepalezi. Aceștia pot fi plasați în diverse posturi din sectorul HoReCa ori în domenii ca agricultura, mai ales că Nepalul este o țară preponderent agrară. Construcțiile și confecțiile sunt de asemenea zone în care aceștia se integrează fără probleme datorită responsabilității și seriozității de care dau dovadă prin îndeplinirea sarcinilor de serviciu cu brio. Cultura și stilul lor de viață le influențează modul de lucru și de a relaționa cu ceilalți. Au o rezistență crescută în situațiile stresante, sunt disciplinați, punctuali, lucrează foarte bine în echipă și respectă munca pe care o depun. Toate acestea contează foarte mult atunci când vrei ca afacerea ta să prospere și să furnizezi servicii de calitate.
Care sunt costurile angajării personalului nepalez?
Formalitățile de aducere a forței de muncă din Nepal se ridică la câteva mii de euro și de obicei este asigurată totodată cazarea și masa. Câștigurile nepalezilor variază în funcție de postul pe care îl ocupă sau de calificările pe care le au. Cert este ca aceștia câștigă dublu sau triplu față de cât ar fi primit în țara lor și astfel au posibilitatea să strângă sau să trimită bani membrilor familiei rămași acasă. Salariul poate fi stabilit de la câteva sute de euro pentru un salariat necalificat la câteva mii în cazul unei persoane specializate într-un anumit domeniu.
Cum putem angaja muncitori nepalezi?
Pentru aducerea lucrătorilor asiatici în România este necesară parcurgerea mai multor etape. Cel mai indicat este să apelezi la o firmă specializată în aceste tipuri de servicii pentru ca totul să se desfășoare conform planificării și fără incidente. Prima fază este cea de recrutare propriu-zisă în care candidații sunt aleși în funcție de experiență și deprinderi ca să fie potriviți cu jobul în cauză. Toate persoanele alese în urma interviurilor de selecție vor îndeplini aceleași criterii ca în cazul unui angajat din România privitor la aptitudinile din punct de vedere medical sau a cazierului. Se întocmește ulterior întregul dosar cu documentele necesare în vederea obținerii avizului de muncă, iar apoi a permisului de ședere eliberat în baza încheierii contractului individual de muncă. Toate aceste proceduri pot dura câteva luni, însă dacă nu sunt respectate toate etapele, persoana în cauză nu va fi în legalitate și nu va exista un cadru legitim care să reglementeze stabilirea drepturilor și obligațiilor pentru ambele părți. Este nevoie deci de experiență, o organizare eficientă și cunoașterea tuturor datelor referitoare la legislația în vigoare.
Muncitorii din Asia sunt integrați în muncă pentru o perioadă mai îndelungată și clar stabilită dinainte având și posibilitatea de a o prelungi dacă este necesar. Aceste lucruri conferă stabilitate și performanță în activitatea depusă și se dovedește a fi o reală plus-valoare câștigată de compania angajatoare.
Atunci când îți dorești oameni profesioniști, personalul asiatic nu te va dezamăgi datorită implicării și seriozității de care dă dovadă în munca depusă!