Cum vrea ministrul energiei Bogdan Ivan să rezolve criza combustibililor: „Putem să blocăm creșterea prețului final”. Ce conține setul de măsuri înaintat premierului Bolojan
0Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a explicat vineri seară, la Antena 3, că Ministerul Energiei a finalizat un proiect de ordonanță de urgență menit să ofere Guvernului instrumente suplimentare pentru a interveni în cazul unei noi escaladări a prețurilor la carburanți.

Ministrul a subliniat că Documentul a fost transmis premierului Ilie Bolojan și liderilor partidelor din coaliție, urmând să fie analizat la nivel guvernamental:
„Acum se află într-o analiză la nivel guvernamental. Aceleași măsuri le-am propus și în cadrul ședinței de coaliție, și pentru a-i da un caracter extrem de oficial și clar, am decis ieri să îl transmit și oficial, atât ca proiect de ordonanță la nivelul Guvernului, cât și ca adresă oficială către premier și președinții celor patru partide, plus grupul minorităților care compun actuala coaliție”
Bogdan Ivan a precizat însă că propunerile nu au fost discutate în ședința CSAT, unde a prezentat doar o argumentare generală privind riscurile din piața energetică. Printre măsurile avute în vedere se numără și posibilitatea declarării unei situații de criză pe piața țițeiului – mecanism prevăzut deja în legislație încă de acum patru ani, după invazia Rusiei în Ucraina.
„Să avem instrumentul legal prin care să putem, dacă va fi cazul, să blocăm inclusiv creșterea prețului final”
Ministrul Economiei a amintit că Ordonanța 84/2022 a introdus pârghii pentru combaterea speculei și pentru prioritizarea aprovizionării pieței interne cu motorină și benzină.
În opinia sa, același cadru legal ar putea fi activat din nou dacă tensiunile din Orientul Mijlociu vor continua să afecteze prețurile internaționale ale petrolului.
„În situația în care vom ajunge să continue escaladarea războiului să fim pregătiți să avem instrumentul legal prin care să putem, dacă va fi cazul, să blocăm inclusiv creșterea prețului final la combustibil la nivelul României”, a explicat ministrul.
Bogdan Ivan a mai subliniat că noul proiect pregătit de minister urmărește să asigure lichiditate în piață și să ofere statului posibilitatea de a interveni rapid pentru a preveni scumpiri majore la pompă. „Dacă situația se agravează, trebuie să avem mecanismul prin care să protejăm consumatorii și să menținem prețurile la un nivel suportabil”, a explicat ministrul.
Ce conține documentul cu măsuri transmis de Bogdan Ivan premierului Ilie Bolojan
Setul de măsuri menite să limiteze creșterea prețurilor la carburanți, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlocii, document transmis premierului Ilie Bolojan și liderilor Coaliției de ministerul Energiei și consultat de Digi24, include propuneri care merg de la plafonarea prețurilor și reducerea accizelor până la repornirea temporară a unei rafinării.
Plafonarea prețurilor și subvenții pentru benzinării
Ministerul propune introducerea unui preț plafonat la carburanți, valabil pe perioada crizei. În paralel, benzinăriile care reduc prețul la pompă cu 50 de bani pe litru ar urma să primească o subvenție de 0,25 lei/litru, măsură aplicabilă atât pentru vânzările către persoane fizice și juridice, cât și pentru operatorii care cumpără carburant pentru consum propriu sau revânzare. Schema ar funcționa timp de șase luni, cu posibilitatea prelungirii.
Sprijin pentru transportatori și fermieri
Pentru transportatori, Ministerul Energiei propune prelungirea până la finalul lui 2026 a schemei de compensare a accizei la motorină, majorarea ajutorului la 1 leu/litru și aplicarea unei accize reduse pentru perioada aprilie–decembrie 2026.
Agricultorii ar urma să fie scutiți integral de plata accizei la motorină, măsură estimată la peste 1,8 miliarde de lei. Ministerul argumentează că intervenția este necesară pentru a evita transferarea scumpirilor în costurile de producție agricolă.
Eliminarea componentei BIO și repornirea rafinăriei Petrotel
Printre propuneri se află și suspendarea temporară, între 1 martie și 31 mai 2026, a obligației de a include componenta BIO în benzină și motorină. Măsura ar reduce presiunea pe lanțul de aprovizionare și ar limita creșterile suplimentare de preț.
O altă variantă analizată este repornirea, în luna aprilie, a rafinăriei Lukoil - Petrotel din Ploiești, folosind exclusiv țiței de origine non-rusească. Ministerul susține că această soluție ar crește producția internă de carburanți și ar reduce dependența de importuri.
Bogdan Ivan afirmă că toate propunerile au fost transmise atât premierului Ilie Bolojan, cât și liderilor partidelor din Coaliție, în vederea unei decizii rapide.























































