Cum face Italia față scumpirilor. Măsurile adoptate pentru a ajuta populația

0
Publicat:

Guvernul italian a adoptat marţi seară o serie de măsuri pentru a ajuta familiile şi firmele să facă faţă costului ridicat al vieţii, în special în domeniul energetic şi sanitar, pentru o sumă de 4,9 miliarde de euro, notează AFP.

scumpiri jpg

Printre altele, executivul de la Roma a prelungit pentru al doilea trimestru reducerea TVA la gaz la 5% şi reducerea facturilor la gaz şi energie electrică pentru familiile cu venituri mici, potrivit Agerpres. 

La rândul lor, firmele vor putea continua să beneficieze până la sfârşitul lui iunie de credite fiscale, dacă au înregistrat în primul trimestru o creştere a facturilor la gaz şi energie electrică de peste 30%.

De asemenea, guvernul a decis să deblocheze 1,1 miliarde de euro pentru sănătate, sector care în Italia ţine de competenţa regiunilor.

Cabinetul condus de Giorgia Meloni prevedea până în prezent să cheltuiască peste 21 de miliarde de euro în acest an pentru a sprijini gospodăriile şi firmele în faţa creşterii preţurilor la energie.

Tarifele bunurilor energetice reglementate au scăzut cu 16,7% în februarie, după ce s-au redus cu 12% în ianuarie. Preţurile bunurilor energetice nereglementate şi-au încetinit creşterea la +40,8%, faţă de +59,3% luna precedentă.

După ce a atins 8,7% în 2022, inflaţia este de aşteptat să scadă la 6,5% în acest an, conform previziunilor publicate în ianuarie de Banca Italiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite