Concedieri colective la Damen Mangalia. Ce angajați sunt dați afară și ce salarii compensatorii primesc DOCUMENT

0
Publicat:

Damen Mangalia a anunțat autoritățile că va începe concedieri colective, în conformitate cu Planul de redresare agreat de instanță.

Șantierul Damen Mangalia
Damen Mangalia a demarat concedieri colective. Foto Damen

Notificarea privind concedierea colectivă a fost trimisă ITM Constanța și AJOFM Constanța pe 14 ianuarie 2025 și este semnată de directorul general și de administratorul judiciar CITR SPRL.

Din notificare reiese că, în perioada 1 - 28 februarie 2025 vor fi demarate concedieri colective, astfel încât după această perioadă, după disponibilizarea celor 263 de angajați să rămâne 1.135 contracte de muncă.

Cei 263 de angajați vor fi concediați în urma unei selecții care cuprinde următoarele criterii, în ordinea în care acestea sunt menționate.

- dețin sau administrează întreprinderi de orice fel;

- au și un alt loc de muncă;

- îndeplinesc condițiile de pensionare;

- au cea mai mică vechime în cadrul DSM;

- lucrează ambii soți, unul va fi dat afară la solicitarea lui;

- măsura să afecteze întâi salariații care nu au copii;

- măsura să afecteze numai în ultimă instanță salariații care sunt singurii susținători ai familiei și pe cei care mai au cel mult 3 ani până la pensionare;

Notificarea prevede că angajații concediați pot fi reangajați pe același post în maximum 45 de zile dacă situația economică a firmei o permite.

Angajații aflați în concedii medicale sau concediu pentru creșterea copilului sau în incapacitate temporară de muncă nu pot fi concediați.

Ce salarii compensatorii pot primi angajații concediați

În notificarea trimisă ITM și AJOFM, conducerea Damen Mangalia și administratorul judiciar CITR precizează că angajații disponibilizați vor primi salarii compensatorii, în funcție de vechime:

- până la 5 ani: 2 salarii de bază medii brute la nivel de întreprindere;

- între 6 și 10 ani: 3 salarii de bază medii brute la nivel de întreprindere;

- între 11-15 ani: 5 salarii de bază medii brute la nivel de întreprindere;

- între 16 și 20 de ani: 7 salarii de bază medii brute la nivel de întreprindere;

- peste 21 de ani: 9 salarii de bază medii brute la nivel de întreprindere.

Ce spune Sindicatul Liber Navalistul

Concedierea celor 18,8% din personal ridică întrebări serioase despre modul în care va fi menținută capacitatea operațională a șantierului, precizează Sindicatul Liber Navalistul, cerând prelungirea termenului în care sunt concediați angajații, astfel încât aceștia să aibă timp să facă reconversie/recaluficare.

Sindicatul cere conducerii să spună de ce nu acceptă numirea unui administrator special special propus de acționarul majoritar.

Damen controlează 95% din masa credală, ceea ce îi permite o influență majoră asupra deciziilor privind restructurareea. „Este necesară o implicare mai activă a ambilor acționari în protejarea intereselor economice ale societății și ale salariaților”, arată documentul sindicatului.

image

Notificarea trimisă ITM și AJOFM Constanța și opinia sindicatului pot fi consultate aici și aici.

Insolvența

În vara anului trecut, Tribunalul Constanța a deschis procedura de insolvență a companiei Damen Mangalia. CITR filiala București a fost numit administrator judiciar.

Amintim că Damen Olanda a cerut la finalul lunii mai falimentul șantierului naval Damen Mangalia, la care are 49% din acțiuni, potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al instanțelor.

Este vorba de o sumă de aproximativ 160 de milioane de euro. Reprezintă împrumuturile scadente pe care Damen le-a acordat societății de la momentul preluării acțiunilor, din 2018, până în prezent”, a explicat pentru Europa Liberă președintele Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă.

Acțiunea vine după ce olandezii au cerut deja la Curtea Internațională de Arbitraj de la Viena rezilierea acordului de asociere din 2018 prin care statul român devenea acționar majoritar al companiei Damen Shipyards Mangalia SA.

Contactați de „Adevărul” reprezentanții grupului au refuzat să comenteze.

Damen Shipyards a chemat în instanță Guvernul Olandei în 2023

În toamna anului trecut, Damen Shipyards Group NV a dat în judecată Guvernul de la Haga pentru pierderile provocate afacerilor sale de sancţiunile impuse Rusiei

Damen Shipyards Group NV vrea să obţină despăgubiri pentru că "suferă pagube" de pe urma sancţiunilor, a precizat purtătorul de cuvânt al companiei Rick van de Weg.

"Înainte de sancţiuni, Damen a semnat contracte cu cumpărători de nave din Rusia şi după invadarea Ucrainei Guvernul de la Haga a decis că acest gen de contracte nu mai pot fi onorate de companiile din Ţările de Jos. Guvernul nu a oferit Damen despăgubiri pentru pagube", a informat Rick van de Weg.

Scandal și în România

Grupul olandez a întâmpinat probleme și în România: anul trecut a informat Guvernul și presa că se retrage din acordul cu statul român privind șantierul Damen Mangalia, dar că va rămâne să opereze la Galați.

„Așa cum Damen a notificat toate autoritățile responsabile, încetarea contractului de asociere este deja în vigoare de la 03.08.2023.

Damen așteaptă doar cooperarea părții române pentru o implementare eficientă a procedurii de retragere, cu cât mai puține perturbări posibile pentru toate părțile interesate”, informa compania în august 2023.

În luna mai 2024, Damen a dat România în judecată la o curte internațională de arbitraj, cerând rezilierea acordului de asociere încheiat în 2018, prin care statul român a devenit acţionar majoritar (51%) al companiei Damen Shipyards Mangalia SA.

Șantierul a fost cunoscut inițial sub numele de Șantierul Naval 2 Mai Mangalia și a început să construiască nave noi în 1976. În 1997, Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A. a preluat controlul șantierului și și-a schimbat focalizarea către construirea de nave mari de containere, vrachiere și cisterne. La sfârșitul anului 2017 Damen a achiziționat acționariatul Daewoo și în vara lui 2018 a preluat controlul operațional.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite