China a pierdut peste 200 de magnați. Rămâne totuși ţara cu cei mai mulţi miliardari
0Peste 400 de persoane din întreaga lume şi-au pierdut statutul de miliardari anul trecut, majoritatea în China, potrivit Reuters, citată de Agerpres. China rămâne totuși cea mai mare sursă de miliardari.

Pierderea statutului de miliardari pentru peste 200 de magnați chinezi a avut loc după ce înăsprirea politicii monetare, perturbările provocate de COVID-19 şi înăsprirea controlului Beijingului asupra sectorului tehnologiei i-au afectat pe cei super-bogaţi,
Clasamentului anual Hurun Global Rich List, publicat joi, arată că un număr de 229 de magnaţi chinezi nu se mai regăsesc pe lista miliardarilor, adică mai mult de jumătate din cei 445 de oameni din întreaga lume care au dispărut de pe lista miliardarilor.
Totuși, în 2022, a doua mare economie a lumii a adăugat 69 de noi miliardari.
„Numărul miliardarilor din întreaga lume a scăzut cu 8% în timp ce averea lor combinată a scăzut cu 10%", a spus Rupert Hoogewerf, fondatorul şi preşedintele Hurun Report, care arată că, la nivel mondial, există 3.112 de miliardari pe lista Hurun, în scădere faţă de 3.381 anul precedent.
Cu un număr total de 969 de miliardari la data de 16 ianuarie 2023, China rămâne cea mai mare sursă de miliardari, în faţa SUA cu 691 de miliardari.
Locul al treilea este ocupat de India cu 187 de miliardari în timp ce Germania a devansat Marea Britanie ocupând locul patru cu 144 de miliardari.
2022 a fost unul bun pentru mărcile de lux, o dovadă fiind faptul că directorul general de la LVMH, Bernard Arnault, a urcat pe prima poziţie în topul miliardarilor în timp ce moştenitorul grupului Hermes, Bertrand Puech se situează pe poziţia a treia. Bernard Arnault l-a devansat pe fondatorul Tesla, Elon Musk cu o avere netă de aproximativ 202 miliarde de dolari.
Cine este cel mai bogat om din China
Cel mai bogat om din China este Zhong Shanshan, fondatorul companiei de apă îmbuteliată Nongfu Spring şi acţionarul majoritar al unei companii farmaceutice, cu o avere estimată la 69 de miliarde de dolari. La nivel global, Zhong Shanshan se situează pe locul 15 în topul celor mai bogaţi oameni ai lumii.
Poziția a doua este ocupată de Pony Ma Huateng, fondatorul şi directorul general al gigantului tehnologiei Tencent.