Câți bani au cheltuit turiștii străini în România în prima jumătate a anului
0Datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică arată că în prima jumătate a anului peste 965.000 de turişti străini au vizitat România, cheltuielile lor totale ajungând la 3 miliarde de lei.
Potrivit celor mai recente statistici elaborate de INS, un turist străin a cheltuit, în medie, 3.100 de lei în România în prima jumătate a anului acesta.
În ceea ce priveşte motivul vizitei, 55,7% dintre străinii sosiţi în România în perioada ianuarie-iunie 2024 au făcut-o în interes de afaceri, cheltuielile acestora reprezentând 58,6% din totalul cheltuielilor, în timp ce peste 44% au venit în scop particular, cheltuielile lor reprezentând 41,4% din total.
Statistica mai arată că 37,9% şi-au organizat sejurul printr-o agenţie de turism, 35,7% şi-au organizat sejurul pe cont propriu, 18% au optat pentru alte modalităţi de organizare a călătoriei (de exemplu, prin sindicate), în timp ce 8,4% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu cât şi printr-o agenţie de turism.
Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România a fost avionul, folosit de 79,2% din numărul total de turişti, în timp ce 13,8% au recurs la autoturisme proprii, 5,7% autocare şi autobuze, 0,7% ambarcaţiuni fluviale, respectiv tren şi alte mijloace de transport (autoturisme închiriate, motociclete etc.) cu câte 0,3% fiecare.
În perioada aprilie-iunie, s-au cazat în România 586.300 de străini, iar cheltuielile acestora au însumat 1,85 miliarde de lei (în medie 3156,9 lei/persoană). Dintre aceştia, 53,6% au călătorit în scop de afaceri, cheltuielile acestora reprezentând 57,2% din totalul cheltuielilor. Din totalul cheltuielilor pentru afaceri în trimestrul II, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52%), urmată de cheltuielile în restaurante şi baruri (16,9%) şi de cheltuielile pentru cumpărături (14%).
Turiştii care au călători în scop particular au reprezentat 46,4% din total, cheltuielile acestora reprezentând 42,8% din totalul cheltuielilor. Cheltuielile pentru cazare au reprezentat 43,6% din totalul cheltuielilor, urmate de cheltuielile pentru cumpărături (15,3%) şi de cheltuielile în restaurante şi baruri (15,1%).