Cât de ușor se mai accesează banii destinați fermelor. Fonduri disponibile și la o lună de la deschiderea liniei de finanțare | adevarul.ro

Cât de ușor se mai accesează banii destinați fermelor. Fonduri disponibile și la o lună de la deschiderea liniei de finanțare

Publicat:
0
1 live

Printre ultimele fonduri disponibile pentru dezvoltarea fermelor se distribuie în această perioadă fermierilor care sunt pregătiți să acceseze banii și cu o contribuție proprie. Contrar așteptărilor, doritorii nu dau năvală.

lucratori_in_solar_legume_foto_alina_mitran
Bani destinați fermelor mici sunt încă disponbili Foto: Alina Mitran

O măsură prin intermediul căreia micii fermieri pot accesa fonduri de zeci de mii de euro are deschis apelul pentru proiecte de peste o lună, dar în continuare sunt disponibile sume importante. O altă măsură, destinată tinerilor fermieri, a fost deschisă la începutul acestei luni, iar situația pare să se repete și aici. Nevoia de finanțare există în continuare, doar că schimbarea anumitor condiții de accesare a dus la o mai mare reticență.

Consultantul Ion Păunel a explicat, pentru „Adevărul”, unde sunt greutățile pe care fermierii le resimt:

„La 1 septembrie, s-a deschis linia de finanțare DR-14 „Sprijin pentru fermele mici”. Această linie de finanțare are o valoare maximă per proiect de 50.000 de euro, cu o parte de cofinanțare de 15%. Pot accesa această linie de finanțare entitățile juridice care sunt minim persoană fizică autorizată (PFA), întreprindere individuală (II), întreprindere familială (IF), respectiv SRL, care au o dimensiune a exploatației de minimum 4.000 de S.O. până la 11.999 S.O.. În cazul legumelor în spații protejate și pe zootehnie în zona montană pot accesa cu minim 2.000 de S.O., dar nu mai mult de 11.999”.

Linia s-a deschis la 1 septembrie, la un prag de calitate de 80 de puncte. Pragul, însă, s-a dovedit foarte greu de atins. La un proiect cu o valoare de maximum 50.000 euro, contribuția fermierului se ridică la 8.800 de euro.

Linia de finanțare este împărțită în patru componente: zootehnie, legumicultură, alte sectoare și achiziții simple de echipamente și utilaje (indiferent de sector). Pentru fiecare dintre primele trei componente au fost alocați câte 30 milioane euro, iar pentru ultima, cea destinată achizițiilor de utilaje, 18 milioane euro.

Până miercuri-dimineață, 7 octombrie 2026, erau mai puțin de 100 de proiecte depuse, însumând o valoare de aproximativ 4,5 milioane euro, pe componenta „Legumicultură”. La „Zootehnie” erau depuse un număr comparabil de proiecte, iar la „Alte sectoare” erau depuse 186 de proiecte, în valoare de aproximativ 9,1 milioane euro.

„În prima lună de accesare, pragul de calitate a fost destul de sus și greu de îndeplinit. Cel puțin pe partea de legumicultură, zootehnie și alte sectoare dacă au fost 10 proiecte. Începând cu 1 octombrie, pragul de calitate a rămas la 40 de puncte”, a adăugat Păunel.

Pragul inițial, cel de 80 de puncte, putea fi atins, a precizat consultantul, doar de către solicitanții cu studii superioare. Primeau de asemenea punctaj solicitanții înscriși într-o cooperativă agricolă ca membri cooperatori. „Primeau și membrii asociați 5 puncte, dar cu condiția ca la finalul implementării să devină membri cooperatori, ceea ce este o condiție greu de îndeplinit pentru mulți fermieri, pentru că aceste cooperative deja înființate mai greu primesc. E complicat”, a punctat Păunel.

Alte peste 20 de puncte se acordă solicitanților care au terenul exploatat în proprietatea formei de organizare. Concret, aceștia trebuie să constituie un patrimoniu de afectațiune pentru PFA, II sau IF, la notar, pentru teren prezentând inclusiv documente cadastrale. Ulterior, acest patrimoniu trebuie înregistrat și la Registrul Comerțului.

Criteriile prezentate sunt cel mai greu de atins, motiv pentru care în prima etapă au fost extrem de puține proiecte depuse.

„Când pragul de calitate a scăzut la 40 de puncte pe cele trei componente - zootehnie, agricultură și alte sectoare – tot nu este o mare afluență, dar pe componenta de achiziții de echipamente și utilaje, în primele 5 zile de când a scăzut la 40 de puncte s-au epuizat fondurile. Chiar s-au depus proiecte care însumau 2 X suma alocată”, a mai precizat consultantul.

S-a întâmplat, completează Ion Păunel, în primul rând pentru că există nevoia de achiziții, dar și pentru că au fost condiții mai „prietenoase” de accesare.

Achizițiile bine punctate nu corespund de fiecare dată cu nevoile fermierilor

Pentru a atinge pragul celor 40 de puncte, în sectorul legumicol, de exemplu, se acordă un punctaj superior achiziției anumitor repere destinate modernizării spațiilor existente: centrale termice, folie de orice tip etc. Cu astfel de achiziții se acumulau 30 de puncte.

„Din păcate, fermierul mai are nevoie și de un atomizor, și de un utilaj, și de panouri fotovoltaice și așa mai departe. Sunt eligibile și aceste investiții, doar că ele nu-ți aduceau cele 30 de puncte”, a subliniat consultantul.

Banii pentru co-finanțare, un alt impediment

Nu doar condițiile dificile pentru anumiți fermieri au făcut ca aceștia să se gândească de două ori dacă merg înainte, ci și necesitatea de a veni în proiect cu proprii bani.

„Au avut problemele cu toții, nu s-au capitalizat cum trebuie și le este frică să acceseze linii de finanțare care au și parte de cofinanțare. Este pentru prima dată când pentru fermele mici se cere și cofinanțare. De obicei, aceste linii de finanțare pentru fermele mici au fost cu sume forfetare, nerambursabile. Am avut Măsura 1.4.1 în exercițiul 2007-2013, când primeau 1.500 de euro timp de cinci ani de zile, în total 7.500 de euro; ulterior submăsura 6.3, unde au primit 15.000 de euro nerambursabili, iar acum pot primi până la 50.000 de euro, dar cu parte de cofinanțare. Pot accesa inclusiv cei care au accesat fonduri în exercițiile anterioare”, a precizat Păunel.

Noi reguli pentru achizițiile publice. CE: Banii europeni ar trebui să creeze locuri de muncă, investiţii şi oportunităţi în Europa

Fermierii, cei mai mulți, nu au bani necesari pentru co-finanțare, așa că ar trebui să apeleze la bănci. Băncile au, de altfel, în ofertă pachete speciale, însă reticența de a accesa un credit persistă.

O altă modificare în procedura de accesare este aceea că fermierul nu mai așteaptă banii din proiect, ci trebuie să facă investițiile din banii proprii, urmând ca acestea să fie decontate ulterior de către AFIR, instituția care finanțează aceste proiecte. Banii le sunt decontați în cel mult 60 de zile, mai spune consultantul.

Cei care și-au propus să construiască un spațiu protejat nou obțin un punctaj chiar mai mic decât cel pentru achiziția de diverse materiale sau utilaje. În plus, nu-și mai pot construi, de exemplu, un solar cu forțe proprii, ci trebuie să fie unul realizat de o firmă specializată și să aibă anumite caracteristici.

„Înainte de depunere trebuie să obții toate autorizațiile sau negațiile, după caz, de la DSP, DSV și așa mai departe, plus avizul de la Gospodărirea Apelor pentru puțurile deja existente. Înseamnă timp, bani, contorizare etc.”, a mai precizat Păunel. Cheltuielile generate de toate aceste avize sunt și acestea deductibile, tot în proporție de 85%-15%, dar timpul necesar obținerii avizelor este o provocare.

„Este o șansă. Poate printre ultimele”

Deși demersul pare anevoios, îndeplinirea tuturor acestor condiții pregătește fermele mici și fermele de familie pentru rigori cărora în viitor oricum vor fi nevoiți să le facă față. „Este o șansă pentru fermieri, pentru cei care vor reuși și vor înțelege că, până la urmă, dacă nu ne adaptăm la noile prevederi din regulamentele europene, mulți vor dispărea. Va fi mult mai greu să reușească din fonduri proprii să se adapteze la toate aceste condiții care ne așteaptă de acum încolo. Plus că, să nu uităm că din start bugetul pentru perioada 2028-2032 este cu mult diminuat, deci șansele de finanțare (n. red. - din bani europeni) vor fi din ce în ce mai slabe. Din partea statului m-aș bucura să vedem anumite programe care să susțină agricultura, dar momentan nu avem mare încredere în ceea ce se întâmplă. Plus că dispare pilonul 2, dezvoltarea rurală”, a completat Păunel.

Solicitanții pot depune proiecte până la cel mult 150% din fondurile disponibile pentru fiecare din cele trei componente pentru care încă sunt bani disponibile, pentru măsura DR 14. Au astfel șanse inclusiv solicitanții ale căror proiecte au fost declarate eligibile și nefinanțabile, dacă se vor opera realocări de fonduri între componente.

Vechimea în domeniu (înregistrată la APIA) se punctează de asemenea, fiind avantajați cel mai mult fermierii cu peste 7 ani vechime (fără întrerupere), indiferent că o înregistrează ca persoană fizică sau pe forma juridică.

Parchetul European investighează fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene comise în România

Tot 80 de puncte prag de calitate și pentru tineri fermieri

Din 6 octombrie, tinerii fermieri au și aceștia o șansă bună să acceseze fonduri să-și dezvolte ferma.

Măsura DR 12 are pragul de calitate tot de 80 de puncte, a precizat consultantul, și se derulează pe două componente: zootehnie și alte sectoare. Suma totală disponibilă este de aproximativ 170 de milioane euro. Avantajați sunt, la fel, cei cu studii superioare, cei care sunt membri în cooperative, cei care au în proprietate terenul etc.

„Un tânăr fermier la început de drum, ca și la ferma mică, nu prea este el proprietar de teren. Terenul este al părinților, al bunicilor, cadastrarea este o problemă”, a mai precizat Păunel.

La începutul cele de-a doua zile de la lansarea apelului, pe componenta zootehnică nu era încă niciun proiect depus, în timp ce pe componenta „alte sectoare” erau 7. Fiecare dintre componente are alocate fonduri de aproximativ 85 milioane de euro. „Din informațiile noastre, s-ar putea să se termine în primele cinci zile banii, deși DR-14 ne-a spus altceva. Vom vedea ce se întâmplă”, a mai spus Păunel.

Tinerii fermieri pot accesa maximum 200.000 euro, din care partea de cofinanțare este de 20% dacă au până la 41 ani, și de 35% dacă au între 41 și 45 ani la data depunerii cererii de finanțare.

Valoarea minimă a unui proiect este de 10.000 euro.

Și aici sunt diferențe de punctaj în funcție de experiența fermierului, inclusiv de istoricul accesării fondurilor europene în domeniu, sunt prevederi clare cu privire la lista cheltuielilor eligibile etc.

Top articole

Partenerii noștri