Bursele europene scad până la nivelul atins în octombrie 2014
0
Preţul acţiunilor companiilor europene a scăzut luni până la cel mai mic nivel de după octombrie 2014, pe fondul temerilor investitorilor privind perspectiva de creştere a economiei globale.
Indicele compozit al burselor europene, Stoxx Europe 600 a pierdut 2,4% luni dimineaţă, pentru a şasea şedinţă consecutivă de tranzacţionare.
Cea mai mare depreciere a cunoscut-o indicele bursei de la Atena, care a pierdut 5,2%, în primul rând din cauza prăbuşirii cotaţiilor băncilor. Indicele DAX, al bursei de la Frankfurt a scăzut şi el cu 2,8%, după ce 29 din 30 de acţiuni care-l compun s-au ieftinit.
„Investitorii nu se pot decide cu privire la mersul economiei gloable, dar riscul de recesiune şi deflaţie este din ce în ce mai mare”, a declarat Francois Savary, de la Prime Partners pentru Bloomberg. „Încrederea este la un nivel foarte mic şi perspectivele sunt învăluite în ceaţă, ceea ce îi sperie pe investitori”, a adăugat el.
Cotaţiile s-au depreciat săptămâna trecută, pe fondul unei volatilităţi crescute a burselor induse de preţul petrolului, a profiturilor companiior şi a stării economiilor americane şi chineze.
Indicele încrederii investitorilor – Sentix index – a scăzut în februarie la cea mai mică valoare în mai bine de un an, iar indicele Stoxx 600 se tranzacţionează la aproximativ 14 ori profitul estimat, cu apropae 20% sub vârfurl atins în aprilie 2015.