Bișniță cu firme după ce au primit aprobarea de finanțare din partea statului

0
Publicat:

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a semnalat cazuri de vânzare a firmelor care au primit aprobarea pentru finanțare, avertizând asupra riscurilor la care se supun cumpărătorii.

contract

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) atenționează potențialii achizitori de societăți aplicante la programele naționale, care până la momentul actual nu au semnat acordul de finanțare, de faptul că aceste întreprinderi trebuie să îndeplinească condițiile specifice impuse de legislația programelor, pe toată perioada de implementare a acestora. Mai mult, menționăm că cererile pot fi respinse la finanțare pe întreaga perioadă de desfășurare a programului Start-Up Nation, în cazul în care aceste condiții nu mai sunt îndeplinite.

De asemenea, ministerul avertizează că ulterior semnării acordurilor de finanțare, asociații/acționarii societăților beneficiare ale programului Start-Up Nation nu pot înstrăina mai mult de 49% din părțile sociale, decât în excepțiile legii. Vă informăm că acest fapt ar putea conduce la respingerea la finanțare, în condițiile Legii nr. 218/2020, din momentul în care se constată încălcarea prevederilor stipulate în actul normativ.

„Nu vă lăsați păcăliți!”

Nu vă lăsați păcăliți! Programele de finanțare pe care le punem la dispoziție sunt dedicate antreprenorilor de bună credință, care doresc să clădească un viitor mai bun și prosper atât pentru ei, cât și pentru generațiile viitoare ale României.

Nicidecum nu îi vizează pe cei care doresc să facă bișniță și profit peste noapte, prin încercarea de păcălire a statului și a cumpărătorului!

Tocmai, pentru a evita astfel de situații, pe care până acum nu ne-am dorit să le punem în lumină, fiind cazuri izolate, am ales să fim precauți. Drept urmare, am realizat procedurile programelor de așa natură încât comercializarea cererilor de finanțare sau a firmelor beneficiare de granturi să nu poată fi posibilă fără consecințe: rezilierea contractului de finanțare”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Luând în considerare prezentele atenționări, reiterăm faptul că MAT descurajează practicile de comercializare ale cererilor de finanțare depuse în cadrul programelor naționale și sfătuiește eventualii cumpărători asupra riscului la care se expun, cumpărând întreprinderi aplicante, atât înainte de semnarea acordurilor de finanțare, cât și după acest moment.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite