Sondaj: Cum cred românii că trebuie să se aplice Legea dării în plată

Sondaj: Cum cred românii că trebuie să se aplice Legea dării în plată

Românii consideră că trebuie să existe o lege care să ajute persoanele fizice care au luat un credit FOTO: Eduard Enea

89% din români consideră că este bine să existe o lege care să ajute persoanele fizice care au luat un credit şi se află în dificultate financiară, arată un sondaj realizat de IRSOP Market Research & Consulting pentru Asociaţia Română a Băncilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acelaşi timp 81% din respondenţi susţin că beneficiarii legii trebuie să fie cei cu o singură casă, arată sondajul „Opinia românilor despre Legea dării în plată“.

Comunitatea bancară din România arată că se impune devansarea termenului de intrare în vigoare a Legii 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.

„Avantajul major al legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice faţă de legea privind darea în plată este că după insolvenţă debitorul persoană fizică de bună credinţă poate rămâne în posesia bunului imobil care este adus în garanţie, pe când darea în plată înseamnă pierderea locuinţei de familie/ terenului“, arată un comunicat al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Potrivit sondajului, aproximativ 94% dintre români optează pentru negocierea unei soluţii în bună înţelegere cu banca şi păstrarea locuinţei, în situaţia în care au dificultăţi financiare la plata creditului, în timp ce doar 6% dintre români doresc o lege care să prevadă desfiinţarea unui contract semnat cu banca şi renunţarea la casă (Legea privind darea în plată).

Studiul „Opinia românilor despre Legea dării în plată“ s-a realizat la nivel naţional pe un eşantion de 1.016 de respondenţi, acesta fiind reprezentativ pentru întreaga populaţie adultă a României. Persoanele intervievate au fost selecţionate în 433 localităţi urbane şi rurale distribuite aleatoriu pe întreaga suprafaţă a ţării. Sondajul a fost realizat pentru Asociaţia Română a Băncilor în perioada 28 martie - 1 aprilie 2016, iar marja de eroare este +/- 3%.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările