Banca Mondială și-a îmbunătățit prognoza PIB-ului Chinei pentru 2025. Ce creștere va avea Beijingul

0
Publicat:

Banca Mondială a crescut prognoza  PIB-ului Chinei pentru 2024 și 2025, deși a doua cea mai mare economie a lumii a avut probleme anul acesta.

FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay

O creştere aşteptată a tarifelor vamale americane la bunurile sale, atunci când preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va fi învestit, în ianuarie, ar putea afecta, de asemenea, creşterea, scrie News.ro.

Datorită relaxării politicii şi a forţei exporturilor pe termen scurt, Banca Mondială a prognozat creșterea PIB-ului de la 4,8%, cât a declarat în iunie, la 4,9%. Beijingul şi-a stabilit un obiectiv de creştere de ”aproximativ 5%” în acest an, un obiectiv pe care spune că are încredere că îl va atinge.

Creşterea mai lentă a veniturilor gospodăriilor şi efectul negativ al scăderii preţurilor locuinţelor asupra averilor vor afecta consumul până în 2025, a adăugat Banca Mondială.

Pentru a relansa creşterea, autorităţile chineze au convenit să emită anul viitor titluri speciale de trezorerie în valoare record de 3 trilioane de yuani (411 miliarde de dolari), scrie Reuters.

În timp ce autoritatea de reglementare a locuinţelor va continua eforturile de a opri scăderile viitoare ale pieţei imobiliare din China anul viitor, Banca Mondială a declarat că nu se anticipează o redresare a sectorului până la sfârşitul anului 2025.

Clasa de mijloc a Chinei s-a extins semnificativ din anii 2010, cuprinzând 32% din populaţie în 2021, dar estimările Băncii Mondiale sugerează că aproximativ 55% rămân ”nesigure din punct de vedere economic”, subliniind nevoia de a genera oportunităţi.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite