Autostrada Unirii: opt oferte au fost depuse pentru construcția primilor 24 km. Cât vor costa

0
Publicat:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, joi, că opt oferte au fost depuse pentru construcția primei secțiuni a Autostrăzii A8 (Târgu Mureș - Miercurea Nirajului).

Harta primei secțiuni a Autostrăzii A8, Foto: Facebook Sorin Grindeanu
Harta primei secțiuni a Autostrăzii A8, Foto: Facebook Sorin Grindeanu

Potrivit oficialului, pentru proiectarea și execuția celor 24,4 km ai acestei secțiuni au depus oferte constructori din România, Turcia, Austria, Italia și Ungaria.

Valoarea estimată a contractului, finanțat prin PNRR, este de 2,9 miliarde lei (fără TVA).

Câștigătorul licitației va avea la dispoziție maximum 6 luni pentru etapa de proiectare și 24 de luni pentru cea de execuție.

,,Autostrada TârguMureș- TârguNeamț va traversa Carpații și va asigura conexiunea dintre Moldova și Transilvania pe o rută de mare viteză.”, a subliniat ministrul Transporturilor.

Şi reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au transmis la rândul lor că joi, 27 aprilie 2023, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construcție a Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț, Secțiunea I, Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și legatura la Autostrada A3.

Până la termenul limită au depus oferte următorii operatori economici:

- Asocierea DUNA GROUP INTERNATIONAL Kft (lider de asociere) – A-HID Zrt. – ING SERVICE SRL – DUNA CONSTRUCTII RO SRL (Ungaria-Romania)

- MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (Turcia)

- MAPA INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia)

- NUROL INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia)

- Asocierea OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider de asociere) - BOG'ART SRL (Turcia-Romania)

- STRABAG SRL (Austria)

- TEKFEN İNŞAAT VE TESISAT A.Ş. (Turcia)

- WEBUILD SPA – MILANO (Italia)

Secțiunea I a Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț are o lungime de 24,4 km (inclusiv drumul de legatură în lungime de 2,4 km) și o valoare estimată a contractului de 2.952.234.658,00 Lei, fără TVA.

Perioada de proiectare și execuție a contractului va fi de 30 de luni, din care 6 luni perioada de proiectare și 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor va fi de minim 5 ani, aceasta putând fi majorată de ofertanți până la maxim 10 ani.

Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț face parte integrantă din rețeaua Pan-European TEN – T Core care traversează România de la vest la est, pe ruta Ungheni Frontieră – Iași – Tg. Neamț – Tg. Mureș - Nădășelu – Suplacu de Barcău – Borș Frontieră.

,,În perioada următoare, Comisia de Evaluare va analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice.”, a mai precizat CNAIR.

Autostrada Unirii

Miercurea trecută, 19 aprilie, ministrul Transporturilor anunţa că șase oferte au fost depuse pentru proiectarea și execuția secțiunii trei (Leghin – Târgu Neamț) a Autostrăzii A8. Potrivit oficialului, pentru construcția celor 29,91 de km (cu o valoare estimată de 2,03 miliarde de lei, fără TVA) au depus oferte firme și Asocieri de firme din România și din Turcia.

Traseul Autostrăzii Târgu Mureș –Târgu Neamț continuă traseul Autostrăzii Turda – Târgu Mureș (A3), în zona localității Gheorghe Doja, facilitând traficul auto pe direcția Vest-Est, între Transilvania și Moldova. Autostrada A8, cunoscută și ca Autostrada Unirii, este cuprinsă în Master Planul General de Transport al României.

Autostrada „Unirii” A8 are aproape 320 km de la Târgu Mureș (intersecția cu A3) și până la Iași și Ungheni, la granița cu Republica Moldova. Tronsoanele de la Târgu Mureș și până la Miercurea Nirajului (cca 25 km) și de la Leghin la Târgu Neamț și până la Moțca/DN2 (circa 30 km) sunt prinse pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite