Aurul atinge un nou record înaintea deciziei de politică monetară a Rezervei Federale
0Aurul a atins miercuri un nou record, în contextul în care tensiunile din Orientul Mijlociu şi incertitudinile comerciale au crescut atractivitatea metalului galben, iar traderii aşteaptă decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane, care va fi anunţată la sfârşitul zilei.

Pe piaţa spot, în jurul orei 05:40 am GMT, uncia de aur era cotată la 3.041,37 dolari, după ce anterior a atins un maxim istoric de 3.042,95 dolari.
„Traderii văd aurul ca un activ care este bine echipat pentru a face faţă incertitudinii economice provocate de tarife", susţine analistul şef de la KCM Trade, Tim Waterer.
Investitorii sunt îngrijoraţi de încetinirea economică şi riscurile ridicate de recesiune, din cauza tarifelor vamale ale preşedintelui SUA, Donald Trump, care se estimează că vor alimenta inflaţia.
În paralel, Rezerva Federală americană, care miercuri seara va încheia o şedinţă de politică monetară de două zile, este aşteptată să menţină nemodificată dobânda de referinţă în intervalul 4,25%-4,50%.
Aurul, o investiţie care oferă protecţie împotriva incertitudinilor geopolitice şi economice, se bucură de un interes crescut în perioadele când dobânzile sunt reduse.
„Dacă reuniunea FOMC (comitetul de politică monetară de la Fed) va urma o abordare mai relaxată cu privire la intensificarea incertitudinilor cu privire la modul în care tarifele ar putea afecta creşterea economică, asta ar putea da un impuls preţului aurului pentru a trece dincolo de 3.050 dolari", a spus Waterer.
Pieţele financiare aşteaptă discursul preşedintelui Fed, Jerome Powell, programat să înceapă la ora 6:30 pm GMT, pentru noi indicii cu privire la direcţia viitoare a politicii monetare a băncii centrale americane.
Prețul aurului a explodat pe fondul taxelor vamale anunţate de preşedintele Donald Trump.
Cotaţia aurului a trecut vineri pentru prima dată, de pragul psihologic de 3.000 de dolari, pe măsură ce tensiunile geopolitice au crescut cererea de active sigure.
Taxele vamale anunţate de preşedintele Donald Trump au avut un rol important în majorarea cererii de aur. Războiul comercial global, care a provocat turbulenţe pe pieţele financiare şi a sporit temerile privind recesiunea, a escaladat. Preşedintele american Donald Trump a ameninţat joi că va impune taxe vamale de 200% asupra vinului şi altor băuturi alcoolice importate de SUA din ţările UE, dacă blocul comunitar nu renunţă la taxele vamale pe care a anunţat că le va percepe pentru whisky. Anunţul vine după ce Comisia Europeană a informat, la 12 martie, că UE va impune taxe vamale asupra unor importuri americane în valoare de 26 de miliarde de euro începând din aprilie, ca represalii după ce Statele Unite au instituit taxe vamale generale asupra importurilor de oţel şi aluminiu. Pe o lungă listă cu produse americane ce urmează să fie astfel taxate se regăseşte şi whisky-ul.
În România, prețul aurului a crescut cu peste 120 de lei într-un singur an, analiștii punând scumpirea pe seama contextului geopolitic extrem de incert, care determină tot mai mulți oameni să cumpere aur, considerându-l un activ sigur, de refugiu, care nu se va devalorifica prea curând.
Marți, 18 martie 2025, BNR a afișat o cotă de 442,32 lei pentru un gram de aur, cu 2,6 lei mai mult decât luni și cu peste 120 de lei mai mult decât în urmă cu un an, când gramul de aur costa 316,4 lei.