Angajaţii îşi doresc să se întoarcă la birou. Cum vor arăta spaţiile de birouri după pandemie
0Companiile se confruntă în prezent cu o provocare importantă în ceea ce priveşte amenajarea birourilor astfel încât să fie adaptate la „normalul” post-pandemic, respectiv să fie respectate măsurile de distanţare socială şi de protecţie a angajaţilor, dar în acelaşi timp să utilizeze într-o proporţie cât mai mare spaţiile existente.
Astfel, în ciuda regulilor restrictive de siguranţă, există soluţii astfel încât spaţiile existente să fie utilizate în proporţie de peste 90%, una dintre acestea fiind implementarea unui nou concept, respectiv spaţiile pivot.
„În industria imobiliară şi cea de amenajare a birourilor, acesta este un model de proiectare a spaţiilor comune astfel încât să fie multifuncţionale şi uşor de reorganizat în orice moment. În era coronavirusului şi a nevoii de a menţine distanţarea socială, aşa-numitul spaţiu pivot funcţionează cel mai bine pentru reproiectarea actualelor spaţii de birouri”, a declarat Cezar Florea, Managing Director Tetris Romania.
Amenajarea unui spaţiu pivot se bazează în primul rând pe mobilier. Printre elementele care pot fi utilizate pentru a oferi flexibilitate birourilor se numără scaunele simple cu spate înalt, birouri şi mese modulare, care pot fi combinate în diverse moduri, în funcţie de necesităţi, fotolii şi canapele modulare, „bariere” care separă diferite zone de lucru sub formă de plante, pereţi modulari, mobilier - customizat, ajustat la spaţiul existent.
„Sugerăm companiilor să se uite din nou la modul în care sunt organizate şi amenajate birourile şi să le adapteze în mod eficient la standardele şi aşteptările impuse de criza COVID-19. Spaţiile trebuie regândite, astfel încât locul de muncă să fie sigur, dar şi eficient, flexibil, modern şi estetic. Lucrul din afara biroului va fi din ce în ce mai des combinat cu lucrul de la birou. În aceste condiţii, birourile vor prelua rolul de „hub şi club”, ceea ce înseamnă că trebuie să fie transformate în medii de lucru care să favorizeze cooperarea, întâlnirile de afaceri şi sociale, care să faciliteze interacţiunile umane atât de necesare pentru a fi productivi şi creativi în afaceri”, a adăugat Cezar Florea, Managing Director Tetris Romania.
Reactivarea spaţiilor de birouri este inevitabilă şi va lua amploare
Studiile JLL arată că 58% dintre angajaţi îşi doresc să se întoarcă la birou, sentiment resimţit mai ales în rândul generaţiilor millenials. În timp ce se vorbeşte foarte mult despre munca la distanţă ca o nouă tendinţă conturată de Coronavirus, reactivarea spaţiilor de birouri este inevitabilă şi va lua amploare.
„Asistăm la o întorsătură naturală a evenimentelor. În timpul resticţiilor de circulaţie, adaptarea la sistemul de lucru la distanţă era o prioritate şi realitatea ne-a arătat că acesta este şi eficientă. Cu toate acestea, după câteva luni de lucru de acasă, angajaţii pierd pur şi simplu ocazia de a se întâlni la birou, de a lucra într-un spaţiu profesional de birouri şi într-un mediu de lucru organizat”, a spus Cezar Florea, Managing Director Tetris Romania.
Spaţiile pivot sunt din ce în ce mai apreciate în Europa şi sunt o oportunitate şi pentru piaţa locală, implementarea acestui concept bazându-se în acelaşi timp şi pe soluţii tehnologice care să reducă interacţiunea directă între oameni.
Potrivit experţilor Tétris, soluţiile IoT (Internet of Things) vor fi din ce în ce mai utilizate în spaţiile pivot pentru a oferi flexibilitate şi mobilitate, cu accent puternic pe soluţii de igienă şi de sterilizare a birourilor care au ca scop oferirea unui sentiment de confort angajaţilor.
Utilizarea tehnologiei pentru a gestiona traficul în spaţiul de birouri, pentru completarea de chestionare electronice de sănătate, precum şi utilizarea instrumentelor de screening şi biometrice. va deveni obişnuiţă. Desigur, procesul de digitalizare a spaţiilor de birouri va fi susţinut de aplicaţii mobile şi sisteme BIM (Building Information Modeling), care, graţie IoT, vor oferi informaţii despre disponibilitatea spaţiilor, despre numărul de persoane dintr-o încăpere sau despre -calitatea aerului condiţionat dintr-o anumită zonă.
Chiar dacă aparent utilizarea tehnologiilor inteligente în spaţiile de birouri pare o schimbare de direcţie, în realitate, aceasta nu face decât să contribuie la efortul pe care companiile le fac deja pentru a crea birouri ecologice. Birourile ecologice şi dezvoltarea durabilă a companiilor, precum şi tehnologiile moderne nu sunt tendinţe care concurează între ele, ci sunt sisteme care sunt interconectate, si care, atunci când sunt concepute cu înţelepciune, dau rezultate excelente.