ANAF: Fraudă de 17 milioane de euro la importuri din China şi Turcia
0Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că inspectorii antifraudă au descoperit un prejudiciu de peste 17 milioane de euro, produs bugetului de stat de către 44 de firme care importau mărfuri din state din afara Uniunii Europene.
Firmele au fost monitorizate în cadrul operaţiunii „Hermes”, declanşate în octombrie 2015, a anunţat direcţia antifraudă din cadrul ANAF. Operaţiunea a avut ca scop destructurarea unei reţele de firme fantomă utilizate pentru fraudarea bugetului de stat, transmite news.ro.
„Firmele au fost înfiinţate pe numele unor persoane cu o condiţie materială precară şi fără studii, aflate în imposibilitatea justificării resurselor financiare necesare realizării a câtorva zeci de importuri de marfă (TIR-uri şi containere) pe lună, care aprovizionează centrele angro şi magazinele de profil din România”, arată un comunicat al ANAF.
Prin intermediul acestor reţele, în perioada noiembrie-decembrie 2015 au fost importate din Turcia şi China peste 2.300 tone de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, menaj şi papetărie, unele susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 173 milioane de lei, fără TVA. Firmele funcţionau aproximativ o lună, timp în care preluau comenzi şi, în numele beneficiarilor reali, importau mărfuri şi depuneau declaraţii vamale false privind valoarea sau natura mărfurilor, mai transmite news.ro.
„Pentru păstrarea aparenţei legalităţii, au emis către 841 de beneficiari fictivi facturi şi bonuri fiscale cu valori subevaluate, în timp ce comercializarea fără acte a mărfurilor se realiza la valori de 20-30 ori mai mari decât cele declarate. În acest mod, bugetul statului a fost prejudiciat cu peste 17,13 milioane euro (77.121.346 lei), reprezentând TVA şi impozit pe profit”, se mai arată în comunicat.
În cadrul acestei operaţiuni, în februarie 2016, inspectorii antifraudă fiscală au identificat şi 26.600 ţigarete fără timbru fiscal, ascunse în colete cu haine provenite din Turcia. Inspectorii antifraudă continuă operaţiunea „Hermes”.