Nouă locuri sfinte care au schimbat istoria lumii. De la muntele lui Moise la stâncile misterioase din Anglia
0De-a lungul timpului, oamenii au căutat locuri care oferă un sens mai mare existenței. De la temple și biserici până la munți sau situri preistorice, aceste spații au fost considerate sacre pentru că leagă omul de divinitate și continuă să atragă milioane de turiști în fiecare an.

Notă: În această selecție sunt incluse mai multe locuri sfinte din Ierusalim, însă accesul la ele este, în prezent, limitat. Pe fondul escaladării conflictului dintre Israel și Iran, autoritățile au restricționat accesul în Orașul Vechi, au suspendat pelerinajele și au închis temporar o parte dintre siturile religioase și spațiile comerciale din zonă.
Muntele Sinai, Egipt

Muntele Sinai este unul dintre puținele locuri de pe pământ venerat de creștini, musulmani și evrei deopotrivă. Potrivit tradiției religioase, aici Moise ar fi primit de la Dumnezeu cele Zece Porunci, se arată într-un material publicat în WorldAtlas.
Există însă dezbateri între cercetători privind identificarea exactă a muntelui biblic, iar asocierea cu actualul Munte Sinai din Egipt rămâne o interpretare larg acceptată, dar nu unanimă.
La poalele muntelui se află Mănăstirea Sfânta Ecaterina, una dintre cele mai vechi mănăstiri creștine încă funcționale. Zona atrage anual mii de pelerini și turiști, mulți dintre ei urcând pe munte pentru a vedea răsăritul.
Templul Kashi Vishwanath, India

Ridicat pe malul fluviului Gange, în orașul Varanasi, templul Kashi Vishwanath este unul dintre cele mai importante locuri sacre ale hinduismului. Este dedicat zeului Shiva, considerat de credincioși una dintre divinitățile supreme.
Templul actual este rezultatul unor reconstrucții și extinderi succesive, realizate de-a lungul mai multor secole.
Pentru mulți hinduși, o vizită la Kashi Vishwanath, alături de ritualurile de purificare în apele Gangelui, reprezintă un moment central al vieții spirituale. În fiecare an, milioane de pelerini vin aici din toate colțurile Indiei și din lume.
Zidul Plângerii, Israel

Zidul Plângerii este unul dintre cele mai importante locuri sfinte pentru evrei. Este singura parte rămasă din vechiul Templu din Ierusalim, distrus de romani în anul 70, și locul cel mai apropiat de templu la care credincioșii au astăzi acces.
De-a lungul timpului, oamenii au venit aici să se roage și să plângă pierderea templului. Un obicei cunoscut este acela de a lăsa bilețele cu rugăciuni în crăpăturile zidului.
Zidul atrage milioane de pelerini și turiști în fiecare an și este unul dintre cele mai vizitate locuri din Ierusalim..
Marele Sanctuar Ise, Japonia

În prefectura Mie, în Japonia, în mijlocul unei păduri sacre, se află complexul de sanctuare Ise, format din două temple principale: Ise Grand și Toyouke. Sunt considerate cele mai importante locuri sfinte ale shintoismului.
La Ise Grand este venerată zeița Soarelui, Amaterasu, iar la Toyouke, zeița hranei. Deși forma actuală a templelor datează din secolul al VII-lea, ele au fost ridicate pe locul unor sanctuare mult mai vechi.
Vizita aici are și o componentă ritualică: înainte de a intra în zona sacră, pelerinii se purifică simbolic, de obicei cu apă din râul Isuzugawa, apoi se roagă în incinta sanctuarelor.
Mecca, Arabia Saudită

Pentru musulmani, Mecca este cel mai sfânt loc de pe pământ. Orașul din vestul Arabiei Saudite este locul de naștere al profetului Mahomed și centrul spiritual al islamului.
Accesul în Mecca este permis exclusiv musulmanilor. De cinci ori pe zi, credincioșii din întreaga lume se roagă orientați către acest oraș, iar pelerinajul la Mecca (Hajj) este una dintre cele mai importante obligații religioase, pe care fiecare musulman este încurajat să o îndeplinească cel puțin o dată în viață, dacă are posibilitatea.
Biserica Sfântului Mormânt, Ierusalim

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este considerată, potrivit tradiției creștine, locul unde Iisus a fost răstignit, îngropat și unde ar fi avut loc învierea.
Prima biserică a fost ridicată în anul 336, iar de-a lungul timpului a fost distrusă și reconstruită de mai multe ori. Forma actuală datează din secolul al XIX-lea. Deși localizarea exactă nu poate fi confirmată arheologic, locul este recunoscut și venerat de creștini încă din Antichitate.
La ora actuală, rămâne unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din lume și atrage anual milioane de vizitatori.
Cupola Stâncii, Ierusalim

Cupola Stâncii din Ierusalim este unul dintre cele mai vechi monumente islamice păstrate, construit în secolul al VII-lea pe esplanada cunoscută astăzi ca Muntele Templului.
Pentru musulmani, locul este sfânt deoarece, potrivit tradiției, de aici profetul Mahomed ar fi fost ridicat la cer în timpul „Călătoriei nocturne”. În același timp, zona are o semnificație profundă și pentru iudaism, fiind asociată cu vechiul templu din Ierusalim.
Monumentul se află în centrul unuia dintre cele mai sensibile spații religioase din lume, unde se intersectează tradiții și revendicări istorice diferite.
Cuibul Tigrului, Bhutan

La aproape o mie de metri deasupra văii Paro, în Bhutan, pe o stâncă abruptă, se află una dintre cele mai spectaculoase mănăstiri din lume: Cuibul Tigrului (Paro Taktsang).
Locul este considerat sacru deoarece, potrivit tradiției budiste, Guru Rinpoche (Padmasambhava) ar fi meditat aici, într-o peșteră, timp de mai mulți ani. Mănăstirea a fost construită la sfârșitul secolului al XVI-lea chiar deasupra acestei peșteri.
În fiecare an, mii de pelerini și turiști urcă până la mănăstire, pe un traseu abrupt, pentru a se ruga sau pur și simplu pentru a vedea locul care pare, literalmente, imposibil de construit în acel loc.
Stonehenge, Anglia

Stonehenge este unul dintre cele mai cunoscute situri preistorice din lume, situat în sudul Angliei. Construit în urmă cu aproximativ 5.000 de ani, ansamblul de pietre continuă să ridice întrebări legate de scopul pentru care a fost ridicat.
Cea mai acceptată ipoteză în prezent este că Stonehenge a avut un rol ceremonial și funerar, fiind folosit ca loc de înmormântare și posibil ca spațiu pentru ritualuri. De asemenea, cercetările arată că monumentul era aliniat cu anumite momente astronomice, cum ar fi solstițiile. Construcția sa s-a desfășurat în mai multe etape, pe parcursul a peste un mileniu.



























































