STENOGRAME „E bătută în cap”. Cum vâna procurorul constănțean Gigi Ștefan secrete din energie pentru terenuri ieftine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Procurorul constănțean Gigi Ștefan și intermediarii săi au fost surprinși în interceptări în timp ce încercau să obțină informații confidențiale de la conducerea Electrica Distribuție pentru a afla unde există capacitate de racordare la rețeaua electrică, arată referatul procurorilor. Scopul rețelei era de a cumpăra din timp, la prețuri avantajoase, terenuri destinate unor parcuri eoliene. După ce o directoare a companiei i-a refuzat explicit, avertizându-i că le cere „o ilegalitate”, aceștia au etichetat-o drept „proastă” și au decis să schimbe strategia, plănuind să ajungă direct la șeful ANRE, George Niculescu.

Instalaţiile eoliene reprezintă o soluţie bună pentru producerea energiei electrice

Anchetatorii susțin că doi procurori din Constanța, Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor, ar fi fost implicați într-un mecanism informal de influențare a unor decizii administrative și de reglementare legate de un proiect de parcuri eoliene și fotovoltaice, derulat prin discuții și intermedieri privind Electrica Distribuție și ANRE.

Potrivit interceptărilor, aceștia ar fi încercat să obțină informații despre capacitatea de racordare la rețeaua electrică, să faciliteze accesul la conducerea unor instituții-cheie și să orienteze favorabil avizarea proiectului, folosind contacte instituționale și intervenții informale în locul procedurilor oficiale.

În acest dosar, anchetatorii descriu un mod de acțiune în care procurorul Ștefan Gigi Valentin și intermediarul său, Learciu Dumitru Daniel, ar fi încercat să obțină avantaje pentru un proiect de parcuri eoliene și fotovoltaice prin acces la informații și decizii din instituții publice, în afara procedurilor legale normale.

Concret, cei doi discutau despre unde se poate racorda proiectul la rețeaua electrică și încercau să obțină aceste informații de la o reprezentantă a Electrica Distribuție. Aceasta le-a spus explicit că solicitarea lor nu este legală și că nu poate oferi astfel de date. În loc să se oprească, cei doi continuă discuțiile și decid să caute alte căi, respectiv să ajungă la conducerea ANRE, inclusiv la președintele instituției, pentru a obține sprijin.

Din interceptări reiese că nu era vorba doar de o discuție tehnică despre investiții, ci de o încercare de a afla din timp unde există capacitate de racordare la rețea, informație esențială pentru a cumpăra terenuri în zone avantajoase. Acest tip de informație nu este, în mod normal, oferit preferențial unor persoane sau obținut prin contacte informale.

Potrivit anchetatorilor, la data de 25 februarie 2026, în intervalul orar 12:09 - 12:46, Learciu Dumitru Daniel îi comunică lui Ștefan Gigi Valentin că „ieri a făcut o deplasare mai lungă” împreună cu „George” și s-a întâlnit cu o doamnă (posibil Suciu Mihaela, director general la Electrica Distribuție, recomandată de Mitroi), căreia i-au cerut să le indice unde se pot racorda, pe o suprafață mai mare de teren, la rețeaua electrică (probabil pentru proiectul cu eoliene), pentru a ști exact unde să cumpere teren.

Întrucât interlocutoarea le-a spus că ceea ce solicită ei este ilegal și că nu îi va ajuta, Learciu Dumitru Daniel și Ștefan Gigi Valentin, de comun acord, hotărăsc să ajungă, prin intermediari, la președintele ANRE, George Niculescu. În continuarea discuției, Learciu Dumitru Daniel îi prezintă procurorului o situație referitoare la o groapă de gunoi din comuna Lumina, din care rezultă aspecte pe care le apreciază ca fiind nefavorabile, fără a menționa detalii.

Din conținutul procesului-verbal de redare a acestei discuții reies următoarele aspecte relevante:

”....DANIEL LEARCIU: Ce să fac? Am fost... La COVASNA am fost.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Şi ai rezolvat sau nu?

DANIEL LEARCIU: Nu, vă spun. ... Mi-au luat şi carnetul iarăşi. Deci eu... Nici nu mai ştiu. 101 kilometri am... Am vrut să îi.... Am vorbit cu ANTON şi cu IONEL SPĂTARU: Băi, faceţi, băi, ceva cu ăla.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Şi unde?

DANIEL LEARCIU: La PREDEAL. Nu ştiu. TIMIŞU DE SUS, undeva pe... cu 101. Am mers cu BMW-ul.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Ai scos-o?

DANIEL LEARCIU: Nu. Tot nu era bună. Aia, aplicaţia în continuare dă cu eroare, dar o schimbă un modul. Merge maşina, n-are nimic. Deci ajung acolo. Deci vă daţi seama, o mie de kilometri am făcut. Ieri. Cu cauciucuri de vară. Bine că n-a observat poliţistul ăla, erau nişte... efectiv. Deci gândiţi-vă, nici nu mi-am dat seama. Am apăsat... 101. Foarte bucuros, e un puşti. Domne, cu 101 trebuie să-l iau. Nu mai zic ce era în mintea mea, că n-aveam cauciucurile. M-a tras şi puţin pe zăpadă. Nu era zăpadă pe drum. GEORGE în dreapta. Mamă, GEORGE era... Deja nu mă lăsa să plec de pe loc. Pojghiţa era cât... uite, cât asta. Mamă, aveam... Deci am crezut că-mi ia şi ce-mi mai lua, talonul. Am plecat de plecat. Ajung la COVASNA. Băiatul mă aştepta acolo, băiatul ăsta. Bine, o sun pe doamna aia. Doamnă, uite, aşa, suntem aici. Vorbisem de mai devreme. Perfect. La ora 13:00. Eu i-am zis că la 13:00. Ea a venit la 13:35, că a venit la şedinţă. Ea ok. Acolo şi ningea, nu mai ştiam cum... Zic: Băi, stai să vezi acum... Bang aici! Ajung acolo.

Percheziţii la doi cunoscuţi magistraţi din Constanţa. Un procuror şi șeful Parchetului Curţii de Apel, vizaţi într-un dosar de trafic de influenţă. Ce spune Parchetul General

Vine ea. I-am spus: Doamnă, vin din partea domnului preşedinte, ştiţi foarte bine. - Da, da. - Eu nu mă pricep prea bine, dar domnul vrea să vă pună câteva întrebări. Şi el spune: Domne, uite avem... Vrem să aplicăm pentru o axă, să facem... Ce spunea el acolo. Proiectul ăsta, ăsta, ăsta. Dar mi-ar trebui să ştiu unde să mă injectez, sau nu ştiu cum a zis, unde să facă injecţia, ce vorbeau ei tehnic. Şi aia: Dumneata îmi ceri mie nişte ilegalităţi. Păi, cum adică să-ţi spun eu ţie unde să... unde e loc liber? Şi eu am zis: Staţi, doamnă... N-are nimeni nicio intenţie, nici prin cap nu i-a trecut băiatului, prietenului meu. Domnul a venit aici că vrea să facă totul corect, legal...

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: E bătută în cap.

DANIEL LEARCIU: Corect, legal şi procedural. Cum adică ilegalitate? - Păi, da, dar dacă nu ştii, nu te pricepi, dar el ştie ce vrea. - Păi, ce vrea? - El vrea să ştie... Adică nu ştiam că asta... şi nici nu cred că e ilegalitate.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Nici eu nu cred.

DANIEL LEARCIU: Acum sincer.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Da, dar e proastă.

......

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Deci, dacă… a zis că întreabă acum, dacă zice, te anunţ pentru mâine dimineaţă, dacă zice că da, şi când plecăm de acolo, vedem şi ce face FLORIN.

DANIEL LEARCIU: Gata! Dar mergem la FLORIN, neapărat să mergem, pentru că… Dar cum facem cu ăsta, cu… Aştept să… o dată cu GEORGESCU, cu ăsta, cu NICULESCU. … preşedintele ANRE, nu are… să-i ceară o hârtie, o adresă… găseşte-i, unde? Unde îl racordăm? Am ajuns să ne împotmolim în chestia asta? … Unde să mă duc? Am plătit la GALAŢI, deci, în judeţul GALAŢI avem loc, dar ea trebuie să-i spună… dar judeţul GALAŢI are mai multe staţii.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Da.

DANIEL LEARCIU: Şi ea trebuie să fie aici. Aici nu poţi să cumpăr zeci de terenuri.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: Păi, dar ce răutate de femeie… te sună şi tu îţi bagi…

DANIEL LEARCIU: Dar nu că…nici măcar nu ne-a retezat… Bine că eram acolo. ... ilegalităţi! - Doamnă, poate că nu aţi înţeles ce a vrut să întrebe. Dar omul vrea tot timpul să facă… de aia suntem aici, să facă corect, procedural, legal. Tot repetam acelaşi lucru. Eu nu mă pricep, habar nu am ce vă întreabă el.

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: …ştii?

DANIEL LEARCIU: Dar nu cred. Dar bine şi ce a întrebat băiatul? - N-a întrebat nimic! Adică zici nimic, nimic! Doamne fereşte, nu i-a zis nimic de ceva sau… să-mi fac proiectul, atâta vreau! Sincer! Ce e aia? Zici că e la NASA, că… - Nu poate să-i spună, că nu poate să spună. - Păi, de ce nu poate? Ea are acces, cică într-o secundă, intră în calculator şi vede. Nu a vrut! Deci, nu a vrut!

PROCUROR ȘTEFAN GIGI VALENTIN: N-a vrut!

DANIEL LEARCIU:să nu-i fi stricat şi relaţia cu ăsta. Adică măcar să-l salvăm pe băiat, să găsim o variantă cu ăla, să se ducă la Consiliul Judeţean, acolo tot el şi să-i spună, să ajungă la preşedinte, să-i spună: Domne, uite, să rămâneţi în continuare, te apreciez, te… ”

Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță din Constanța, reținuți pentru 24 de ore. 170.000 de euro, primiți de unul dintre ei pentru intervenții în dosare

Șeful ANRE le-ar fi promis că îi ajută

Potrivit referatului de arestare, președintele ANRE George Niculescu ar fi promis că rezolvă situația proiectului cu eoliene.

„La data de 04 martie 2026, în intervalul orar 08:49 -09:14, Learciu  Dumitru Daniel îi solicită lui Ștefan Gigi Valentin o nouă intervenție la Florin  Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, pentru ca acesta să vorbească  cu președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, în legătură cu proiectul cu eoliene, despre care discutaseră și cu George Niculescu (președintele ANRE), care  le-ar fi promis că îi ajută. Ștefan Gigi Valentin îl îndeamnă să vorbească cu „Geni”  (posibil Ion Eugen, primarul comunei Jurilovca). Learciu Dumitru Daniel îi cere  procurorului să stabilească o întâlnire cu Florin Mitroi, urmând să se vadă în trei,  „mâine sau poimâine dimineață”.

Acuzați de fapte grave de corupție

Amintim că procurorii Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor, ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sunt acuzați de fapte grave de corupție și abuz în serviciu, fiind reținuți la data de 14 mai 2026 și propuși pentru arestare preventivă pentru 30 de zile.

În document, procurorii subliniază gravitatea deosebită a faptelor, arătând că acestea afectează direct imaginea și credibilitatea sistemului judiciar. Se afirmă că faptele de corupție comise chiar de magistrați subminează încrederea publicului în imparțialitatea justiției și creează percepția că soluțiile judiciare pot fi influențate prin bani și relații.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite