Cu un an înainte, tot cu prilejul unei lansări, cea a cărţii despre Gina Patrichi, actriţă ale cărei începuturi artistice sunt legate de Teatrul din Galaţi, am izbutit să văd două spectacole găzduite de Festivalul anual dedicat comediei, dar care, în acel moment şi în acele condiţii, nu mi s-a părut  a fi avut nimic vesel. Am dat piept cu o atmosferă îngheţată, am resimţit o relaţie tensionată, deloc de colaborare, între actori şi directorul din acel moment. Am găsit o sală departe de a fi plină, în pofida faptului că, de obicei, cu ocazia unui festival, lumea uită de griji şi îşi aminteşte drumul spre teatru. Am ascultat câteva explicaţii firave despre greutăţile economice şi financiare cu care se confruntă oamenii după ce praful şi pulberea s-a ales din industrializarea socialistă, greutăţi ce se reflectă şi în relaţia dintre gălăţeni şi ceea ce se întâmpla la acea vreme pe scena Teatrului „Fany Tardini”. Sau, mai curând, nu prea se mai întâmpla.

În martie 2015 am ajuns din nou la Galaţi. Oraşul mi s-a părut a fi dobândit un aspect mult mai prietenos decât cel din urmă cu cinci ani. Nu ştiu dacă din 2010 şi până azi problemele vieţii de zi cu zi din „oraşul de la Dunăre”, cântat impetuos în vremea tinereţii mele de Alexandru Jula şi Ionel Miron, s-au rezolvat. Oricum, soarta Sidex-ului nu mai ţine prima pagină a ziarelor, doar din când în când mai răzbate câte o ştire despre tensionarea relaţiilor dintre patronat şi angajaţi. Cu siguranţă schimbat în bine e Teatrul. De curând renovat, curat, primitor. Ceva e evident altfel decât acum cinci ani. Începând de la faptul că sala era plină în pofida faptului că exact în seara în care am mers eu să văd spectacolul cu Cerere în căsătorie, la Teatrul Muzical „Nicolae Leonard” era premieră. Semn că doritori de teatru sunt încă destui la Galaţi.

Înainte de începerea reprezentaţiei, am primit un caiet de sală bun, documentat, cu multă informaţie, profesionist alcătuit de Mona Sandu. În scurta discuţie avută după căderea cortinei cu directorul instituţiei, actorul Cristian Gheorghe, ce de abia se demachiase după ce îl jucase pe Ivan Vasilievici Lamov, acesta a apucat să îmi spună că ţine ca producţiile Teatrului pe care îl conduce să aibă astfel de caiete pe care nu le socoteşte defel a fi o investiţie inutilă. Dar că, înainte de orice, doreşte să aibă pe afiş spectacole bune.

Cerere în căsătorie e un astfel de spectacol bun. Cu idee regizorală, cu haz, cu un excelent crescendo comic. E montat de bucureşteanul Felix Alexa care aici, la Galaţi, şi-a regăsit forma şi apetitul pentru comedie, aşa cum erau ele acum mai bine de zece ani, pe vremea când în repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti figurau Nunta lui Krecinski şi Jocul dragostei şi al întâmplării, ambele purtând aceeaşi semnătură regizorală.

Spectacolul începe pe ritmurile Bolero-ului lui Ravel şi continuă pe cele ale uneia din multele pagini celebre din Peer Gynt de Grieg. Are ritm, nerv, chiar o anumită muzicalitate interioară. E de un comic îmbelşugat, inventiv, arareori repetitiv. Urmărindu-l, înţelegi mai bine de ce teoreticienii şi istoricii teatrului îl socotesc pe Cehov nu doar unul dintre marii înnoitori ai literaturii dramatice universale, ci şi un precursor al absurdului. Chiar dacă Cerere în căsătorie, scrisă în 1888 -1889 nu face parte din ceea ce aceiaşi cercetători socotesc a fi „dramaturgia cehoviană” propriu-zisă.

În viziunea lui Felix Alexa, Cerere în căsătorie e o poveste neterminată, o poveste cu final deschis despre trei oameni cu o anumită stare materială. Despre doi tineri gata-gata să se căsătorească, ba pentru că sunt somaţi de vârstă să o facă, ba deoarece chiar se plac, dar al căror mariaj e blocat fie de timiditatea bolnăvicioasă a băiatului, excelent jucată de Cristian Gheorghe, fie de impetuozitatea fetei, riguros gradată de interpretarea Petronelei Buda, fie de disputele violente pe proprietate şi pe întâietate. Dispute la amplificarea cărora contribuie Stepan Stepanovici Ciubokov al cărui rol i-a fost inspirat încredinţat lui Lucian Pînzaru. Mecanismul perfectării şi desăvârşirii nunţii se gripează pe neaşteptate, opunându-i-se sistematic acelui şi aşa mai departe, şi aşa mai departe obsedant repetat de Ciubokov. Care la un moment dat iese din joc, înţelegând cum vor sta lucrurile pe mai departe, dacă se va ajunge până acolo.

 Scenografa Andrada Chiriac a adus pe scenă paie, multe paie, munţi de paie. Iar munţii în cauză se transformă în locuri de refugiu pentru Ivan Vasilievici în faţa reacţiilor categorice de viitoare nevastă îndărătnică ale celei pe care a venit să o ceară în căsătorie. Prezenţa iepuraşilor vii, mângâiaţi în momentele de respiro de toţi cei trei protagonişti să fie oare semnul optimist că, odată şi odată, după săvârşirea căsătoriei, Natalia Stepanovna va fi la rându-i îmblânzită?


Teatrul Dramatic Fany Tardini din Galaţi- CERERE ÎN CĂSĂTORIE de A. P. Cehov;

Traducerea: Maşa Dinescu;

Regia, ilustraţia muzicală şi lighting design: Felix Alexa;

Cu: Cristian Gheorghe, Petronela Buda, Lucian Pînzaru;

Data reprezentaţiei: 7 martie 2015