Uniunea Scriitorilor îl dă în judecată pe scriitorul Dan Lungu pentru acuzaţiile cu privire la dubla finanţare a unor proiecte

Uniunea Scriitorilor îl dă în judecată pe scriitorul Dan Lungu pentru acuzaţiile cu privire la dubla finanţare a unor proiecte

Scriitorul Dan Lungu, senator USR, dat în judecată Uniunea Scriitorilor din România (alt USR)

Uniunea Scriitorilor din România infirmă acuzaţiile lui Dan Lungu cu privire la un control efectuat de Curtea de Conturi şi anunţă într-un comunciat că îl va acţiona în judecată.

Dan Lungu a transmis un drept la replică care poate fi citit aici.  
 
"Uniunea Scriitorilor din România a luat act de o nouă tentativă a dlui Dan Lungu, senator al partidului Uniunea Salvaţi România, de a proiecta asupra organizaţiei noastre scriitoriceşti - din care şi el face parte - o imagine complet falsă, printr-o serie de calomnii şi minciuni propagate în spaţiul public de la Biroul său Parlamentar, cu însemnele Senatului României", se arată în comunicatul Uniunii.
 
"Pentru afirmaţiile iresponsabile şi calomnioase propagate în spaţiul public, Uniunea Scriitorilor din România îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în justiţie pe dl Dan Lungu, senator al partidului Uniunea Salvaţi România", potrivit informaţiilor din comunicat.
 
Uniunea a reacţionat vineri după ce scriitorul Dan Lungu, care este senator al Uniunii Salvaţi România, a semnalat nereguli cu privire la dubla finanţare a unor proiecte şi la majorarea nejustificată a unor finanţări. 
 
"În comunicatul dlui Dan Lungu se susţine că Uniunea Scriitorilor din România ar fi în culpă în urma unui audit al Curţii de Conturi. Nimic mai fals! Uniunea Scriitorilor din România nu face obiectul unui audit al Curţii de Conturi; şi nu există nicio neregulă în finanţarea şi decontarea proiectelor Uniunii Scriitorilor din România la Ministerul Culturii", transmite Uniunea Scriitorului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: