Spectacole inedite de dans contemporan, aduse la Bucureşti de coregrafi de talie internaţională

Spectacole inedite de dans contemporan, aduse la Bucureşti de coregrafi de talie internaţională

„Preview“- un spectacol de dans contemporan cu lumina stinsă FOTO cndb.ro

În zilele de 29 şi 30 iunie, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti va găzdui două spectacole de dans contemporan în coregrafia celor doi artişti recunoscuţi internaţional, Manuel Pelmuş şi  Massimo Gerardi.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Preview“ este un spectacol în limba engleză, ale cărui concept, coregrafie şi interpretare îi aparţin lui Manuel Pelmuş, câştigător al  premiului „Berlin Art Prize”, acordat de Academia de Arte berlineză. 
 
Dans contemporan cu lumina stinsă
 
 „Este o piesă coregrafică jucată în mare parte în plin întuneric. (….) Pelmuş stinge lumina, iar urechea preia, ca instanţă ierarhică subordonată, funcţia ochiului. Se aude cum vocea unui tânăr descrie cu precizie cum se aşează pe fotoliul de pe scenă, pe care spectatorii apucaseră să-l vadă când au intrat în sală. Ne aflăm într-o cameră obscură a performance-ului, în care prezenţa este anunţată prin invizibilitate, în care dansul este transmis prin sunet.“, afirmă Helmut Ploebst despre «preview» în „Concepte bucureştene“.
 
Manuel Pelmuş este unul dintre cele mai reprezentative nume româneşti pe scena internaţională a dansului contemporan. Producţiile sale au fost prezentate în teatre şi festivaluri de renume precum „Tanz Im August“ din Berlin, „TanzQuartier“ din Viena, „deSingel“ din Anvers şi „Judson Church“ din New York. Acesta, împreună cu Alexandra Pirici, reprezintă România în cadrul Bienalei de Artă, cu lucrarea „O retrospectivă imaterială a Bienalei de la Veneţia“. De asemenea, Manuel Pelmuş este fondatorul „Căminului cultural“ din Bucureşti, alături de Farid Fairuz şi Brynjar Bandlien.
 
Piesa prezentată în peste zece ţări din Europa, America şi Asia poate fi urmărită sâmbată, 29 iunie, de la ora 21.00, în Sala Stere Popescu a Centrului Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB).
 
Lecţii sociale prin dans
 
Cel de-al doilea spectacol, „NOWAYOUT“, compus din două părţi, „IN SIDE“ şi „KILLING TIME“, aparţine coregrafului, dansatorului şi profesorului italian Massimo Gerardi. În „NOWAYOUT“ se regăsesc două situaţii de captivitate diferite în care personajele, necunoscîndu-se între ele, sunt obligate să împartă un spaţiu restrîns. Ele trebuie nu doar să facă faţa unei situaţii negative, ci şi să înveţe să îşi accepte diferenţele, atît personale cît şi sociale.
 
 Coregrafiile lui Massimo Gerardi au fost premiate în cadrul Concursurilor Coregrafice din Florenţa, Treviso şi Hanovra. A activat ca profesor de balet pentru compania de dans a Staatstheater Oldenburg şi, ulterior, a fost de mai multe ori invitat ca profesor de dans clasic şi de dans contemporan în cadrul mai multor teatre, companii de dans şi academii.
 
Spectacolul „NOWAYOUT“ poate fi urmărit duminică, 30 iunie, ora 20.00, tot în Sala Stere Popescu a CNDB.
 
 Biletele în valoare de 20 lei pot fi achiziţionate cu o oră înainte de începerea spectacolelor.Rezervările se pot face la adresa rezervari@cndb.ro.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: