Radu Jude, despre filmul câştigător la Karlovy Vary, care vorbeşte despre implicarea României în Holocaust: E mai uşor să spui „noi n-am făcut aşa ceva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul lui Radu Jude „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari“ a primit sâmbătă Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, în valoare de 25.000 de dolari. Este oficial prima dată când un film românesc câştigă trofeul Globul de Cristal. Într-un interviu acordat organizatorilor, regizorul clarifică unele aspecte despre tema controversată a filmului său: participarea României la Holocaust.

În filmul „Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari“ este  vorba despre masacrul din 1941 de la Odessa. Pelicula prezintă povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă. „Titlul filmului este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniştri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deşi nu este o invitaţie la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, aşa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un «arc peste timp», cum ar veni”, a explicat Radu Jude.

Într-un interviu acordat organizatorilor de la Karlovy Vary, Radu Jude a subliniat următoarele aspecte:

„Cred că este evidentă o influenţă de la Jean-Marie Straub şi Danièle Huillet, pentru că ei au făcut filme ce se bazau mult pe prezenţa actorilor şi nu pe text. Există şi câteva influenţe de la Jean-Luc Godard, din filmele sale. Dar cred că principala influenţă, dacă ar fi să găsesc una, nu vine din cinema, ci din literatură, şi sunt sigur că îl ştiţi în Cehia, pentru că o parte din poveste se petrece la Praga, e un roman de W.G. Sebald, care face acest tip de poveşti istorice documentate privind relaţia dintre trecut şi prezent, folosind fotografii în cărţi şi alte element diferite. Când l-am descoperit pe Sebald, acum câţiva ani, m-a impresionat într-o asemenea măsură că mi se pare că este influenţa principală. (...)

Nu cred că un film, filmul meu, poate să schimbe felul în care gândesc spectatorii. Cred că Wittgenstein spunea că îşi vede cărţile filosofice ca pe o scară, iar oamenii se urcă pe ea şi apoi o aruncă. Cu toată modestia, cred că filmul meu face acelaşi lucru, este o scară pe care oamenii pot urca şi apoi găsesc sau se gândesc la ceva mai interesant decât am fost eu în stare să arăt. (...)

Când aparţii unei comunităţi simţi că eşti responsabil într-un mod simbolic de tot. Şi dacă a făcut cineva ceva rău, nu vrei să te simţi vinovat, nu vrei să te simţi responsabil. Poate că este mai uşor din punct de vedere psihologic să spui «noi n-am făcut aşa ceva». Pentru mine cred că e mai important faptul că toţi ţinem de o comunitate şi asta ar trebui să fie o chestiune practică, nu ar trebui să-ţi tratezi comunitatea cum se poartă suporterii de fotbal cu echipa lor. Aparţii unei comunităţi, dar poţi să fii critic faţă de unele aspecte. Eu nu văd nicio problemă în asta şi nu înţeleg de ce oamenii au o problemă cu asta. De ce ar fi o problemă să spui că unii cehi din 1945 i-au dus pe nemţi într-un marş al morţii în care şi-au pierdut viaţa câteva mii de oameni, că regretăm acum şi că putem să vedem cum s-a întâmplat şi de ce. Pentru că nu sunt vinovaţi cehii de azi de ceea ce s-a întâmplat în trecut, nu sunt vinovaţi românii de azi sau germanii de azi de ceea ce a fost. De ce nu putem să ne uităm la ce s-a întâmplat, să încercăm să înţelegem de ce şi ce putem să înţelegem din asta? E foarte simplu", a spus Radu Jude despre filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari“, citat de Mediafax.

Pelicula lui Jude, elogiată de presa internaţională

În competiţia oficială din care a făcut parte cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude au fost selectate în total 12 filme, producţii din ţări precum Turcia, Slovenia, Canada şi Spania.

Imagine indisponibilă

"Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” a avut premiera mondială luni, în competiţia oficială a Festivalului de la Karlovy Vary. Filmul a fost elogiat de presa internaţională de specialitate, care îl consideră „un semnal de alarmă inteligent”, „un film în urma vizionării căruia eşti mai deştept, dar în mod semnificativ îngrozit” şi o „critică puternică” pe care regizorul o aduce ţării sale.

Imagine indisponibilă

Producţia, inclusă în competiţia oficială a celei de-a 53-a ediţii a prestigiosului eveniment din Cehia, care a avut loc în perioada 29 iunie - 7 iulie 2018, îi are în distribuţie pe Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul - de Cătălin Cristuţiu, sunetul- de Jean Umanski, mixajul - de Cristinel Şirli, designul de sunet - de Dana Bunescu, decorurile şi costumele - de Iuliana Vîlsan.

Imagine indisponibilă

Producător este Ada Solomon, coproducători - Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.

Imagine indisponibilă

Radu Jude a regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Corp la corp" (2003), „Marea Neagră" (2004), „Lampa cu căciulă" (2006) - cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor, câştigător al marilor premii la Sundace, San Francisco, Los Angeles şi „Alexandra" (2007) - selecţionat în peste 30 de festivaluri.

A semnat scenariul multor filme pe care le-a regizat, pasionat fiind de lectură şi adaptarea unor texte valoroase. "Eu îmi închipui cinematograful ca pe un fel de instrument descriptiv", declara regizorul. 

Printre filmele cărora regizorul le-a trasat şi povestea se numără „Alexandra" (2007), „Toată lumea din familia noastră" (2012), „O umbră de nor" (2013) şi proaspăt premiatul la Berlinala 2015, „Aferim!"

La o privire atentă, biografia sa este una bogată, deşi este un regizor tânăr (Radu Jude s-a născut în anul 1977). Greu de imaginat este însă cum a reuşit să facă atâtea filme (şi asta pe langă regia de spoturi publicitare sau videoclipuri muzicale). Răspunsul îl oferă tot regizorul: multă pasiune şi mult travaliu în obţinerea fondurilor, "escaladarea" birocraţiei românesti, a instituţiilor statului şi aşteptarea unor semnături care, uneori, pot să nu sosească deloc. În 2015, Radu Jude a fost premiat cu Ursul de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite