Mircea Cărtărescu şi Mircea Tiberian, cântec pentru Luca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Full moon”, un eveniment artistic şi caritabil, în cadrul căruia muzicianul Mircea Tiberian va susţine un recital solo, iar scriitorul Mircea Cărtărescu va citi un text propriu, va avea loc la Green Hours, duminică, pe 21 decembrie, la ora 20.30.

Cu trei zile înainte de Crăciun, la sediul Green Hours din Calea Victoriei, va avea loc un eveniment artistic şi caritabil, dedicat lui Luca, un băieţel în vârstă de 7 ani, diagnosticat cu autism şi cavernomatoză cerebrală, ai cărui protagonişti vor fi părinţii copilului, artista Ioana Alexandra Tiberian şi muzicianul Mircea Tiberian. Cu acest prilej, va avea loc o expoziţie cu vânzare, cu 15 lucrări grafice, aparţinând chiar mamei lui Luca, Ioana Alexandra Tiberian, un mini-recital solo al lui Mircea Tiberian şi tot atunci cei prezenţi vor aavea ocazia cu totul excepţională de a-l asculta pe Mircea Cărtărescu citind un text propriu.  

Pentru cei care nu pot ajunge la eveniment, lucrările grafice vor rămâne mai multă vreme expuse la Green Hours! Şi, de asemenea, există posibilitatea de a face donaţii în contul familei la: RO21 RZBR 0000 0600 1356 2264 .

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite