Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, în vizită la Paris pentru a continua procesul de reconciliere cu Franţa

Foto: Preşedintele Franţei Macron (stânga), lângă vicepreşedinta SUA Kamala Harris (centru).

«Suntem la începtul unei noi ere bogată în provocări dar şi în oportunităţi». Au fost cuvintele vicepresedintei americane Kamala Harris, la capătul întrevederii de la Palatul Elysée cu preşedintele Emmanuel Macron.

Acesta a fost şi scopul vizitei de cinci zile (10-14 noiembrie), o vizită neobişnuit de lungă pentru un demnitar de rangul vicepreşedintei SUA, dar care a avut drept obiectiv continuarea procesului de reconciliere cu Franţa după lansarea alianţei anglosaxone în regiunea indo-pacifică, AUKUS, şi pierderea contractului de submarine de către compania franceză Naval Group.

Presa a scos în evidenţă numai pierderea acestui contract în valoare de 34 de miliarde de euro, din care numai 8 ar fi intrat în « visteria » industriei militare franceze, restul fiind împărţiţi între investiţiile pe plan local şi sistemele de armament ce ar fi fost puse la dispoziţie de partenerul american Lokheed Martin. O sumă notabilă dar care reprezenta numai 10-15% din carnetul de comenzi al companiei franceze. Adevărata problemă pentru Franţa era crearea alianţei Statele Unite- Australia-Marea Britanie (AUKUS) şi excluderea sa ca partener privilegiat din regiunea indo-pacifica în ciuda faptului că este cea mai mare prezenţa europeană atât prin controlul celor peste 10 milioane de kmp de ape teritoriale, prezenţa militară permanentă prin Forţele de Suveranitate (7000 de militari) şi formularea unei strategii indo-pacifice complementară cu Statele Unite ale Americii. De asemenea, Parisul vedea în această alianţa AUKUS şi deturnarea aliatului britanic (de care era legat prin acordurile militare de la Lancaster House încheiate de Nicolas Sarkozy şi David Cameron) din zonele de proximitate ale Europei pentru a se consacra cu prioritate secondării Statelor Unite în Indo-Pacific. Dar însăşi strategia franceză în această vastă regiune geopolitică primea o mare lovitură, Franţa nefiind luată în considerare nici de AUKUS dar nici de alianţa cu format mai flexibil QUAD, Dialogul Cvadrilateral de Securitate, care grupează alături de SUA, India, Japonia şi din nou Australia, şi care este considerată drept un NATO în stare embrionară al regiunii indo-pacifice.

Reacţia puternică a Franţei care a procedat chiar la rechemarea ambasadorului de la Washington (ambasadorul Philippe Etienne, una dintre figurile legendare ale diplomaţiei franceze, care între 2002 şi 2005 şi-a reprezentat ţara în post la Bucureşti), a fost urmată de o atenţie cu totul deosebită din partea Statelor Unite de a aplana criza. În ultima lună şi jumătate preşedinţii Biden şi Macron s-au întreţinut de două ori la telefon, consilierul pentru securitate naţională Jacke Sullivan a fost primit la Palatul Elysée, secretarul de stat Anthony Blinken a efectuat o vizită la Paris, şeful Pentagonului Llyod Austin a purtat discuţii cu omoloaga sa franceză Florence Parly în marja ministerialei NATO de la Bruxelles, în sfârşit, în marja reuniunii G20 de la Roma, preşedintele american se deplasa într-un gest simbolic la Vila Bonparte, celebra reşedinţă a Ambasadei Franţei pe lângă Sfântul Scaun, pentru a inaugura oficial alături de omologul său francez începutul procesului de reconciliere. În aceste condiţii, vizita vicepreşedintei Kamala Harris de la Paris nu poate fi scoasă din acest context al reconcilierii care înseamnă mai mult decât acordarea unor compensaţii în termeni de contracte militaro-industriale părţii franceze.

Posibile semnificaţii ale înţelegerilor franco-americane

Mai toate comunicatele franco-americane din ultima vreme amintesc de sprijinul pentru « autonomia strategică europeană » complementară cu NATO, cooperarea în regiunea Sahel şi în spaţiul indo-pacific. La capătul întrevederii cu Macron, vicepreşedinta Kamala Harris a extins agenda comună la sănătatea mondială, schimbările climatice, competiţia spaţială – unde Statele Unite cooperează cu Franţa pe tema modificării dreptului internaţional – securitatea cibernetică şi alianţa democraţiilor, un proiect far al administraţiei Biden. Summitul schimbărilor climatice desfăşurat la Glasgow au găsit Statele Unite şi Franţa de aceeaşi parte a baricadei în acordul de finanţare a tranziţiei energetice a Africii de Sud care deschide nu numai o piaţă semnificativă pentru exportul tehnolgiilor eficiente energetic ale celor două puteri dar acestea pun piciorul într-un stat-cheie pentru prezenţa în întreaga Africă subsahariană. Dar mai mult, acordul cu Africa de Sud permite construcţia unei prezenţe occidentale solide într-un spaţiu strategic în contextul competiţiei mondiale cu China şi al noului interes al Rusiei pentru statele emisferei sudice (Republica Centrafricană, Mali). Implicarea ruşilor pe terenul ţărilor francofone din Sahel are darul de a strânge legăturile dintre Paris şi Washington. Am amintit într-una din analizele trecute cazul Greciei, al complementarităţii dintre strategiile franceză şi americană de întărire a acestui stat, de transformare într-un adevărat avanpost al NATO în Mediterana de Est dar putem observa dezvoltarea unui interes francez complementar cu cel american şi în spaţiul ex-sovietic. În ultimele zece luni, preşedinta Maia Sandu a fost primită de două ori la Palatul Elysée, ceea ce este destul de rar pentru un şeful unui stat care nu se află în pré-carré-ul Franţei, iar guvernul de la Paris finanţează modernizarea căii ferate Chişinău-Ungheni care face legătura cu România. Anul acesta în februarie, pentru prima dată de la Războiul Crimeii, Franţa şi-a afirmat la nivel oficial interesul pentru Marea Neagră prin lansarea de către Ministerul Apărării a unei strategii oficiale în care îşi exprimă angajamentul pentru o prezenţă militară mai consistentă cu scopul de a contribui la asigurarea stabilităţii regionale şi a libertăţii de navigaţie.

Awkward AUKUS Arrival — BenarNews Sursa: BenarNews.

Negocierile dintre Statele Unite şi Franţa sunt însă un proces aflat abiala început. Statele Unite însele sunt în plin proces de definire a propriei doctrine strategice globale care să le permită, alături de concentrarea resurselor în regiunea indo-pacifică, menţinerea unei prezenţe credibile în celelate spaţii strategice precum cel euro-atlantic dar şi Orientul Mijlociu, Africa şi America Latină. Şeful Pentagonului, generalul în retragere Lloyd Austin, s-a făcut promotorul “doctrinei descurajării integrate” care ar presupune crearea de alianţe şi reţele de state având în centru elemente de integrare tehnologică, adaptate în funcţie de peisajul strategic al fiecărei regiuni. Franţa însăşi este în proces de redefinire doctrinară, astfel încât să îşi păstreze valoarea de întrebuinţare de prim plan pentru aliatul american dar în acelaşi timp să îşi afirme individualitatea ca centru de putere cu amprenta globală. În orice caz, Parisul doreşte să dea o dimensiune europeană procesului de reconciliere cu Washingtonul.

Preşedinţia franceză a Consiliului Uniunii Europene, care va debuta la1 ianuarie va fi axată pe apărarea europeană. Un prim summit european pe această temă va fi organizat în primăvară şi ar trebui să adopte aşa-numita « busolă strategică » a uniunii, inclusiv mijloacele care vor fi puse la dispoziţie de ţările membre pentru a face faţă la provocările securitare. În acelaşi timp, viitorul summit NATO de la Madrid din iunie, va adopta conceptul strategic reviziuit al alianţei. Sunt două momente la care Parisul urmăreşte să aibă în prealabil o înţelegere deja stabilită cu Washingtonul.

Analiză de Ştefan Popescu, analist şi comentator de politică externă, fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.

Acest material face parte dintr-un proiect ce este finanţat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/ autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.