Vicepremier rus: „Republica Moldova semnează asocierea şi apoi se uneşte cu România”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
dmitri rogozin FOTO AFP/Mediafax

Dmitri Rogozin, vicepremier al Rusiei şi unul din oamenii de încrede al lui Vladimir Putin, a scris pe pagina sa de Twitter că Republica Moldova va semna acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi ulterior se va Uni cu România.

Dmitri Rogozin este responsabilul desemnat de către Vladimir Putin de a se ocupa de Transnistria şi Republica Moldova. Conform afirmaţiilor acestuia, procesul de integrare europeană a Republicii Moldova se va face prin Unirea cu România.

El vede această unire în doi paşi: 

1. Semnarea Acordului de Asociere din Toamna acestui an

2. Unirea cu România

Practic procesul de Integrarea Europeană va fi scurtat prin integrarea Republicii Moldova în România sub forma unei regiuni, perfect compatibil cu noul sistem de organizare al României.

Afirmaţia lui Rogozin este similară de fapt şi cu punctul de vedere al societăţii civile de pe cele două maluri ale Prutului, punct de vedere care s-a mutat deja la nivel de Parlament, Preşidenţie şi Guvern (exprimat public de preşedintele României Traian Băsescu prin mesajul dat: Cereţi Unirea şi o vom da, prin acţiunile Guvernului român care a intensificat proiectele comune, dar şi prin declaraţiile de susţinere aprobate de către Parlamentul României şi solidaritatea manifestată pe acest subiect).

Explicaţia acestuia pare mai mult o constatare a realităţilor de pe teren decât o premoniţie. În acest moment România trage pe orice cale posibilă Republica Moldova spre Europa.

Acordul de asociere va pune la dispoziţia Republicii Moldova fondurile de pre-aderare care vor reduce decalajele economice existente între cele două state româneşti.

Vă reamintim că mai ieri preşedintele Traian Băsescu i-a spus lui Igor Coman, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, că România nu va ratifica niciodată tratatul de frontieră cu Republica Moldova.

Practic România se foloseşte acum de ajutorul european pentru ca acele costuri tot amintite de cei care se opun Unirii, să fie suportate, din solidaritate, de către tot spaţiul european, cu atât mai mult cu cât vorbim de sume nesemnificative la nivelul bugetului Uniunii.

Răspunsul nu a întârziat să apară iar el a venit direct de la Cotroceni (preluare de pe InfoPrut):

,,România nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa vreo ţară, dar bătălia noastră este pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, atunci aproape nu vom mai avea frontiere, vom fi cetăţeni europeni şi noi şi cetăţenii Republicii Moldova, vom vorbi aceeaşi limbă, vom avea mai mult sau mai puţin aceleaşi obiective, vom avea aceeaşi istorie în interiorul UE. Declaraţii de acest tip ale demnitarului rus nominalizat sunt frecvente. El cum se trezeşte face o declaraţie, întâi la adresa României, după care bănuiesc că-şi bea ceaiul sau, mă rog, ceva”, a declarat astăzi preşedintele României Traian Băsescu, citat de Agerpres.

În acest fel a ales să comenteze Traian Băsescu mesajul postat de Twitter de vicepremierul us Dmitri Rogozin, potrivit căruia România planifică întâi integrarea Republicii Moldova în UE, iar apoi anexarea acesteia.

Traian Băsescu a punctat în cadrul unei conferinţe de presă pe care a ţinut-o alături de preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, că România a fost prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.

„,România a fost primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova şi acest lucru trebuie subliniat vizavi de declaraţiile faimosului demnitar rus”, a afirmat Băsescu.

La rândul său, preşedintele Estoniei a precizat că singura anexare a fost cea a Estoniei, Letoniei şi Lituaniei şi Basarabiei. „Acestea sunt cazuri de anexare. Ceea ce este ciudat este că nu au recunoscut că au anexat aşa ceva, însă acestea sunt cazurile pe care le ştiu eu”, a menţionat Toomas Hendrik Ilves.

sursa: www.infoprut.ro 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite