FOTO Traian Băsescu, întrevedere cu preşedintele Estoniei
0
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său din Republica Estonia, Toomas Hendrik Ilves, care face o vizită de stat în România.
Preşedintele Estoniei, însoţit de soţia sa, a fost primit de şeful statului Traian Băsescu şi de soţia acestuia, Maria Băsescu, în cadrul ceremonialul oficial, pe Platoul Oficial al Palatulului Cotroceni, potrivit Mediafax.

În delegaţia României care i-a întâmpinat pe oaspeţii estonieni s-au aflat consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Iulian Chifu şi Bogdan Drăgoi, purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea, precum şi ambasadorul României în Estonia Cătălin Avramescu şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Radu Podgorean.
În cursul serii va avea loc un dineu de stat oferit de preşedintele Traian Băsescu şi de soţia şefului statului, Maria Băsescu, în onoarea oaspeţilor.
