Umilirea Franței

Ce se petrece acum în Franța cunoașteți foarte bine și puteți măsura primejdia extremă a izbucnirii și amplificării violențelor de acum într-o formă inedită de război civil. Oricum, se conturează, după model american, o continuare cu consecințe absolut imprevizibile pentru securitatea și credibilitatea statului, a unor confruntări care implică ciocniri rasiale și interconfesionale.

Întrebarea de fond, la acest nivel al discuției, este dacă, da sau nu, evenimentele de acum fuseseră deja anunțate în clar și nu fuseseră consemnate ca „subiect de maxim interes și urgență” de către serviciile de informații interne și externe, poate preocupate de realizarea altor obiective ordonate de comanda politică, în principal evaluarea situației din Ucraina. Poate s-au uitat în această direcție și din această cauză, după părerea mea nepermis de ușor, nu au consemnat semnalele atât de evidente venite de pe scena internă și cea externă sau, dimpotrivă, au consemnat semnalele și, la fel de nepermis, au fost ignorate sau ridiculizate de către conducerea politică a statului în dorința de a prezenta imaginea unității naționale a unei țări care, alături de Germania, se dorește a fi coordonatoarea destinelor Europei. Diviziile de evaluare de risc din marile servicii de informații produc asemenea liste de priorități și le prezintă decidenților politici, indicând valoarea și amploarea amenințări și sugerând scenarii de răspunu am de ce să-mi cer iertare. Nu acesta este subiectul, acest cuvânt ar rupe toate legăturile..”. Care sunt semnalele respective și cum se leagă între ele?

Textul anti-francez din imnul național algerian

Aici aveți textul complet al imnului compus în 1955 de către potul Moufdi Zakaria, un fervent militant independentist. Pe 24 mai, Președintele algerian Abdelmajid Tebboune, a semnat decretul care reinstituie posibilitatea intonării acestei versiuni complete a imnului în ocazii deosebite, în momente solemne și la primirile oficiale. Foarte interesant și plin de semnificații acest gest deoarece, astfel, revine posibilitatea ascultării acestei strofe care, din motive diplomatice, chiar dacă oficial nu dispăruse niciodată din formula înscrisă în Constituție, fusese evitată pentru a nu aprinde și mai mult tensiunile diplomatice. Iată textul cu pricina, posibil de citit în lumina violențelor de acum și a revoltei care a cuprins în primul rând comunitatea algeriană din Franța:

„O, Franță! Timpul vorbelor a trecut. L-am închis așa cum închizi o carte. O Franță! Iată că a venit timpul în care trebuie să dai socoteală. Pregătește-te! Iată răspunsul nostru. Revoluția va pronunța verdictul nostru. Am decis că Algeria va trăi! Fiți martori!”.

Nu cred că este o simplă întâmplare. S-ar putea să fie un răspuns direct la poziția Președintelui Macron -absolut surprinzătoare și inversă în raport cu modul de reacție al tuturor fostelor puteri coloniale – pe 11 ianuarie, a spus, vorbind despre excesele, crimele și represiunea teribilă  de care sunt acuzate forțele franceze în perioada colonială în Algeria,  că, „ nu am de ce să-mi cer iertare. Nu acesta este subiectul, acest termen ar rupe toate legăturile...Cel mai rău lucru ar fi să se ajungă la concluzia „fiecare se scuză și fiecare o ia mai departe pe drumul său. În acest caz, răspunsul greșit este la fel de violent ca o negație. Deoarece, în acest caz, nu este vorba despre adevărata recunoaștere...”.

Desigur, formularea politicii externe a Franței este atributul suveran al Președintelui Macron și asta este indiscutabil. Dar, așa cum știm la fel de bine, relații explozive cu țările din zona  Maghreb înseamnă, automat, tensiuni crescânde și foarte greu controlabile cu comunitățile largi și foarte bine structurate de foști emigranți, acum cetățeni francezi cu drepturi depline dar care nu și-au uitat niciodată poveștile tragice din perioada sclaviei coloniale.

Asta este evidența și acesta este răspunsul pe care-l dă Franța lui Macron. În spatele acestei povești, în spatele relație explodate cu Algeria, mai este o problemă serioasă și de natură geo-strategică.

Aveți aici rezumatul pozițiilor exprimate de președintele algerian în tradiționala întâlnire cu presa în decembrie 2022, atunci când afirma că anul următor, 2023, va fi încoronat de aderarea țării sale la BRICS, subliniind că Rusia, China și Africa de Sud au primit favorabil cerea formulată de țara sa.

Este oare o exagerare , chiar extremă, de a lega memoriile tragediilor trecutului de revolta acestei a treia generații rezultată din migrația algeriană? Răspunsul ar trebui dat (sau ar fi trebuit dat și asimilat de politicieni) de către analizele de risc ale serviciilor de informații, externe și interne, căci, deja, odată cu cererile insistente de instaurare a stării de urgență, apar discursuri foarte dure precum cele ținute de Eric Zemnour care spunea ieri că „suntem acum între răzmerițe și război...de 20 sau 30 de ani nu am încetat să primim în țară sute de mii de persoane venite din Maghreb și Africa. Aceste persoane au făcut copii, au devenit și mai mulți, iar acum sunt în număr incalculabil...avem nevoie de o represiune feroce, doar represiunea înspăimântă....se vede clar, suntem într-un război etnic, rasial”.

Dacă are dreptate și, pe fond, chiar despre război etnic și rasial este vorba? Ce se va întâmpla dacă comunitățile din Maghreb, în frunte cu atât de influenta și bine organizata comunitate algeriană  iese la luptă, luând locul a ceea ce sunt, încă, bandele de tineri și foarte tineri care sparg magazine și dau foc mașinilor? Revolta asta de stradă se poate transforma, cât de rapid și la ce îndemn  intern și extern, în luptă organizată- îndreptată împotriva statului așa cum ar cere-o învățătura mai veche a „revoluției permanente” a lui Troțki?

Caz în care, așa cum ne spune istoria, trebuie căutat întotdeauna cel mai bun element declanșator, acum, posibil, moartea unui adolescent de către un polițist. Scenariu clasic, mereu bun pentru o structurare ulterioară a conflictului pe bază etnică și rasială.