Ucraina la summitul NATO: dezamăgiri și supărări față cu realismul și coeziunea Aliată
0Summitul NATO de la Vilnius a fost criticat chiar înanite de a începe, odată ce abordarea Ucrainei a fost în neconcordanță cu nivelul de așteptări ale Kievului care a fost vocal pe această temă.
Nu-i vorba, nici statele vecinătății estice nu au fost fericite de soluția neconcludentă, blândă, sub radar, neangajantă la care s-a ajuns. Totuși trebuie spus că NATO a ales obiectivul strategic al unității, coeziunii și forței aliate și a compensat pe tema extinderii NATO cu Finlanda și Suedia și cu o formula acceptabilă tuturor relativă la Ucraina. Mai important, rezoluția / acord a G7, venită în formă back-to-back cu Declarația finală a summitului NATO a complinit componenta de garanții prin angajamente și aranjamente de securitate, de reconstrucție și dezvoltare economică și de angajare în fața unei ulterioare agresiuni a Rusiei contra angajamentele Ucrainei de a ajunge la zi cu acquis-ul NATO – principii, valori, drepturi ale omului și minorităților dar și interoperabilitate, control civil al Armatei și serviciilor de informații și o justiție corectă, cu mecanism eficient de combatere a corupției.
Abordarea Ucrainei: varianta germană față cu abordarea israeliană
Dezbaterea cea mai susținută a summitului – deși summitul a fost despre adaptarea NATO, nu despre Ucraina, și a avut mult mai multe teme în dezbatere – a fost cum va fi tratată presiunea Kievului și a unui număr de state de a soluționa perspectiva integrării Ucrainei. Deja prevederile summitului de la București, din 2008 – Georgia și Ucraina vor deveni membre ale NATO – era insuficient și trebuia ceva substanță. În plus, perspectiva integrării Ucrainei în NATO și aplicării Articolului 5 al apărării comune, ar fi reprezentat o problemă juridică atât timp cât Ucraina este un stat aflat în război. Acest lucru a fost înțeles și acceptat chiar și de bătăiosul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski. Și el a știut că Ucraina nu va intra în NATO la Vilnius, dar a cerut un plan și o perspectivă clară pentru după război. Ceea ce nu a obținut.
În fapt, în dezbaterea privind Ucraina, s-au ciocnit două curente și abordări: primul, așa numita variantă germană, vorbea despre perioada Războiului Rece, atunci când Germania Federală – de Vest – a fost admisă în Alianță, în timp ce partea ocupată de către Uniunea Sovietică, numită Germania Democrată, nu era stat membru. Soluția atunci a fost ca articolul 5 să fie aplicabil regiunii aflate sub conducerea autorităților legitime de la Bonn, care împărtășeau valorile Aliate, și pe teritoriul strict controlat de acestea. Diferența fundamentală față de situația Ucrainei este că aceasta nu are limitele controlate teritorial recunoscute(forma unor noi frontiere) și este în război de agresiune pe scară largă din partea Rusiei. Deci varianta germană, a aplicării articolului 5 pe teritoriul pe care îl controlează astăzi sau la un moment dat, este inoperabilă.
Sigur, toate argumentele Ucrainei și ale susținătorilor săi, inclusiv România, erau perfect valabile: Ucraina merita aderarea la Alianță după curajul probat în război, rolul asumat în apărarea Europei și a Flancului Estic al NATO respectiv a valorilor democratice în fața Rusiei, este integrată în mare măsură – odată ce utilizează tehnică occidentală NATO și oamenii săi sunt antrenați în state aliate. Dar argumentul că altfel Ucraina nu poate fi apărată(decât ca membru al NATO) era un fals, un exces logic. Desigur, pe partea cealaltă, adepții neintegrării clamau și ei excesiv că admiterea Ucrainei în NATO înseamnă intrarea Alianței în război cu Rusia, aducerea războiului pe teritoriul aliat, respectiv divizarea NATO și a Europei.
Cea de a doua variantă luată în discuție a fost așa-numitul model israelian, reprezentând garanții de securitate/apărare pentru Ucraina, livrarea de armament, pregătire, resurse financiare și economice, tot ceea ce e nevoie pentru a se putea apăra cât timp e nevoie. Aici s-a marcat și marea soluție, odată ce NATO ca alianță a refuzat să-și asume livrarea de armament, care e făcut bilateral, de către state NATO și de coaliția de voință de la Rammstein(mult mai multe state, de pe toate continentele). NATO și-a asumat livrarea de armament neletal și susținerea statelor membre pentru asistența acordată Ucrainei – Declarația Finală nici nu vorbește despre livrări de armament. În schimb au funcționat ceilalți actori, membri individuali sau coaliția de voință Rammstein, dar și G7, care a venit cu o hotărâre de angajamente și aranjamente de securitate și mai largi, de reconstrucție și dezvoltare economică, ce au compensat prevederile Declarației finale a summitului NATO de la Vilnius.
Liniile roșii ale NATO și eliminarea negocierilor parțiale sau pe seama teritoriului Ucrainei
În fapt, NATO și statele membre și-au păstrat liniile roșii stabilite de la începutul războiului: evitarea prezenței trupelor statelor membre pe teren, a angajării sau atragerii statelor membre sau a Alianței în război, proporționalitatea livrărilor de armament, chiar pe baze bilaterale, pe baza acțiunilor Rusiei însăși, pas cu pas, respectiv decizii care să nu genereze o escaladare în raport cu Rusia sau să determine Rusia să recurgă la arsenalul nuclear. Desigur, această abordare a lăsării ușilor deschise pentru angajarea Rusiei și a negocierilor posibile cu Rusia ascunde, în subsidiar, vechea abordare Russia first, mai întâi Rusia, cu primordialitatea relațiilor Rusiei cu Occidentul față de relațiile terților actori. Totuși Declarația Finală a summitului NATO elimină ambiguitățile pe această direcție, declarând Rusia cea mai mare amenințare la adresa NATO, calificând pacea justă și durabilă și teritoriul Ucrainei în granițele recunoscute internațional, inclusiv Crimeea. Și acesta este un subtil și evident pas strategic înainte, asumat la nivel aliat, care e obligatoriu a fi remarcat.
Apoi aici s-a pus problema clară ce e mai important? Recuperarea teritoriului sau asigurarea apărării teritoriului aflat sub controlul autorităților legitime de la Kiev? În această dilemă, primul punct a contact, nu că cineva ar fi fost de acord cu cei care presupuneau, teoretic, că eventualul pas de această natură ar fi determinat implicarea NATO în apărarea teritoriului ucrainean aflat sub controlul Kievului iar Ucraina putea folosi trupele și capabilitățile strict pentru eliberarea noilor teritorii. (Sau și mai puțin că Ucraina s-ar fi mulțumit cu teritoriul pe care-l controlează, garantat de NATO, și nu arm ai fi luptat pentru recuperarea zonelor ocupate)Pentru că, pe o asemenea linie de gândire, simplul atac sistematic al Rusiei cu drone și rachete în interiorul teritoriului ucrainean, dincolo și departe de linia de contact, ar fi putut genera rezerva în extinderea NATO fie și cu teritoriul aflat sub controlul ucrainean, de unde interpretarea asumării unui veto rus marcat în modul cel mai dur, la extinderea Alianței. Lucru reprobabil și pe deplin respins.
Pentru a da avocaților extinderii NATO în Ucraina dreptate, două lucruri sunt de subliniat. Mai întâi, toate argumentele pentru neprimirea Ucrainei în NATO – mai puțin războiul de agresiune al Rusiei pe teritoriul național – au fost deja formulate și folosite atunci când s-a pus problema valurilor anterioare ale extinderii NATO, inclusiv Big Bang din 2004. Diferența rămâne, firește, războiul pe scară largă, de mare intensitate, de durată revenit în Europa. În plus, în al doilea rând, Rusia nu va renunța niciodată la obiectivele sale, pacea deplină și perpetuă nu poate fi atinsă, din contra, Kremlinul este pregătit pentru un război lung, și ne-o spune prin toate luările de poziție și toate acțiunile sale – inclusiv construcția sistemului de lagăre de triere pentru adulți.
Rusia nu a renunțat și nu a schimbat nici un obiectiv agresiv – de la schimbarea de regim la Kiev, izolarea de ieșirea la mare a Ucrainei sau demilitarizarea și instalarea unui regim tip Belarus 2, complet obedient și inutilizabil pentru integrarea în Occident - și va reveni, indiferent cum arată acordul de încetare a focului sau de pace intermediar. Dmitri Medvedev, devenit porta-vocea zonei celei mai colorate și radicale a comunicării ruse, a vorbit deschis despre un an de pauză, doi de război, iar încetarea focului, iar reluarea acțiunilor. Deci Rusia trebuie învinsă și sancționată atât de puternic, să plătească despăgubiri atât de mari încât să-i ia mai mult timp ca să revină, pentru că revenirea în război este o certitudine.
O soluție mai creativă la problema raportării Alianței la Ucraina și, cred eu, mai bună ar fi fost crearea unui Grup de Lucru de Nivel Înalt al NATO (tip Comisia Albright) – High Level Working Group for Ukraine care să fie menționat în Declarația Finală a Alianței, și care să aibă ca mandat găsirea celor mai bune căi pentru accelerarea integrării Ucrainei în NATO și îndeplinirea condiționalităților necesare accederii în Alianță – interoperabilitate, controlul civil asupra forțelor armate/intel/securitate și respectarea drepturilor omului, minorităților, combaterea corupției, justiție independentă. Grupul de Lucru ar fi avut un an de dezbatere, până la summitul de la Washington, summit omagial la 75 de ani de la fondarea Alianței, la care să fie prezentat și aprobat rezultatul și inițiată implementarea acestui plan, cu termene, condiții și pași clari, așa cum își dorea Ucraina.
3 pași pozitivi importanți pentru Ucraina
Trebuie spus foarte clar că Declarația Finală a summitului NATO consemnează în premieră referirea la invitarea Ucrainei să se alăture NATO. Acesta e un pas simbolic consistent, greu de negat. În plus, Alianța însăși, fără G7, marchează foarte clar trei pași pozitivi pentru Ucraina referitor strict la Alianță, la care trebuie să adăugăm garanții, negocieri, angajamente de livrare de arme și alte elemente nepublice care s-au desfășurat în marja summitului și care au vizat Ucraina și statutul său în raport cu Alianța, respectiv sprijinul pentru efortul de a-și apăra țara și cetățenii, respectiv de a recupera teritoriul pierdut și ocupat de Rusia.
Este vorba în primul rând despre sprijinul pentru Ucraina: asistența directă și imediată, umanitară și militară non letală, pregătire training. Apoi vorbim despre tranziția către integrarea în Alianță, punerea de acord a acquis-ului NATO relativ la interoperabilitate, adoptarea de armamente și strategii aliate și în al treilea rând despre reconstrucția domeniului securitate și apărare al Ucrainei. Pentru aceste deziderate, Alianța a acordat 500 mln euro și a lăsat ușa deschisă altor contributori să se alăture acestui efort.
Apoi la nivel politic și simbolic, Comisia NATO-Ucraina s-a transformat în Consiliul NATO-Ucraina. Și nu este vorba aici doar de semantică: practic defunctul de facto Consiliu NATO-Rusia – care nu se mai reunește și care are la bază un act fondator din care au rămas doar titlul și coperțile, după anexarea Crimeii, agresiunea militară din Estul Ucrainei, în 2014, apoi după agresiunea pe scară largă a Rusiei în Ucraina și nesocotirea principiilor Cartei ONU și a OSCE, respectiv retragerea completă a Rusiei din Tratatul Forțelor Convenționale din Europa – este înlocuit de Consiliul NATO-Ucraina, în care cei 32 acuși 32 de membri ai Alianței stau la masă ca egali cu Ucraina, discutând preocupările și problemele sale de securitate. Georgia rămâne la nivelul Comisiei NATO-Georgia ca nivel de relaționare.
În al treilea rând, documentul final al summitului marchează faptul că Ucraina va deveni membru NATO fără MAP. Documentul și experții constată că faza Membership Action Plan, de renunțare la armamentele sovietice / ruse, a organizării, tacticilor din acele epoci, de transformare în aliat cu armamente interoperabile NATO, cu tactici și doctrine adecvate, cu antrenamente asociate, cu încredere în prezervarea informațiilor secrete aliate și calificare la schimbul de intelligence și multe altele au fost deja realizate și probate în război, astfel că această etapă intermediară este inutilă. Georgia, de exemplu, rămâne candidat pentru MAP, și nu a depășit încă această etapă.
Desigur, trebuie adăugat aici faptul că aliații acordă sprijin militar solid Ucrainei, în angajamente bilaterale. Că aliații și membrii G7, plus partenerii globali, acordă și sprijin financiar-economic. NATO se rezumă la ajutor non-letal. Cât despre primirea în NATO, s-a vorbit enorm despre condiții și conținutul lor, inclusiv în cele trei conferințe de presă ale Secretarului General Jens Stoltenberg din timpul summitului. De fapt referirea este clară la Articolul 10 din Tratatul de la Washington, dar cu interpretarea diferiților aliați Asta presupune:
- Modernizarea securității și Apărării Ucrainei, controlul civil, funcționalitatea și interoperabilitatea instituțională, doctrinară și operațională a instituțiilor din domeniul securității și Apărării, controlul civil și reforma sectorului de securitate.
- Statul de drept, buna guvernare, justiția independentă, respectarea drepturilor omului și ale minorităților, a regulilor democratice, inclusiv combaterea corupției.
- Încheierea războiului
Acordul G7 complementar: angajamente și aranjamente bilaterale de securitate, reconstrucție, dezvoltare și prosperitate economică
Acordul G7 semnat la Vilnius back-to-back cu Declarația Summitului NATO a complinit rotunjimea relației cu Ucraina. Unii au speculat că ar fi fost rezultatul unei absențe de unitate a NATO în a asuma unele prevederi mai ambițioase. Alții că a fost vorba de evitarea chiar de către SUA a situațiile discutabile și de angajare a NATO pe teme interpretabile de către Moscova. În fine, alții au subliniat tocmai că obiectivul unității aliate era cel mai important și că el a fost, astfel, salvgardat. În orice caz, în privința Ucrainei, Declarația finală a Summitului NATO nu poate fi lecturată decât împreună cu acordul G7-Ucraina pentru a da dimensiunea reală a angajamentului Occidental.
Acordul prevede, în fapt, angajamentele, aranjamente și garanții de securitate bilaterale, potrivit constituțiilor statelor semnatare. În fapt, este vorba despre adevărate garanții de tranziție spre NATO, inclusiv cele relative la o eventuală reluare a ofensivei/agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei în viitor, până la intrarea Ucrainei în NATO. Semnatarii asumă un angajament pentru obiectivul strategic al unei Ucraine democratice, libere, independente, suverane, în frontierele recunoscute internațional, și capabilă să se apere. Documentul asumă în plus indivizibilitatea securității Ucrainei față de securitatea euro-atlantică, un alt pas important spre integrarea în Alianță. De altfel obiectivul asumat de participanți este calificarea fără drept de apel a agresiunii ruse și sprijinirea Ucrainei să se apere.
Angajamente bilaterale ar trebui să conțină 4 obiective pentru Ucraina, care exced cu mult garanțiile de securitate: suveranitate și integritate teritorială, reconstrucția economiei, apărarea cetățenilor, integrarea în comunitatea euro-atlantică. Această ultimă prevedere vine să întărească Declarația Summitului NATO care vorbește despre invitarea Ucrainei în NATO. Semnatarii și statele care se vor alătura Acordului, rămas deschis, își asumă angajamente și aranjamente de securitate pe termen lung cu Ucraina, respectiv susținerea pentru o forța capabilă să apere Ucraina prin livrări de arme, bază industrială, training. intel, cyberdefense; întărirea stabilității și rezilienței economice a Ucrainei inclusiv reconstrucția și prosperitate economică, dar și sprijin tehnic și financiar pentru nevoi imediate.
În caz de viitor atac al Rusiei, semnatarii se angajează să aibă consultări cu Ucraina și la acest nivel și să livreze sprijin militar, financiar și economic pentru autoapărare, articol 51 al Cartei ONU. Rusia este făcută responsabilă de actuala agresiune și de actualul război, trebuie să plătească în multiple moduri, inclusiv prin aducerea în fața justiției internaționale a celor care au făptuit crime de război, în timp ce părțile își asumă indisponibilizarea bunurilor rusești pe teritoriile statelor implicate până la angajamentul Rusiei și crearea unui mecanism pentru plata despăgubirilor de război.
În același timp, prin acest acord cu G7, Ucraina se angajează la reforme - law enforcement, judiciar, anticorupție, înființarea guvernării corporatiste, reforme economice, în sectorul de securitate și în managementul afacerilor guvernamentale, de stat. Tot Ucraina își reafirmă angajamentele față de principii și valori aliate: angajamente față de democrație, democratizare și perfecționarea democrației, stat de drept, respectul pentru drepturile omului, libertatea media și o economie sustenabilă. În plus, nu sunt uitate aici elementele de reforma sectorului de securitate - SSR, și cele pe interoperabilitate militară, inclusiv – reformele și modernizarea apărării, îmbunătățirea eficienței și transparenței în instituțiile și industria de apărare și securitate, întărirea controlului civil democratic al armatei, etc. Practic aceste dezvoltări din acord acoperă substanțial și întrebarea privind reformele necesare respectiv condițiile necesare accederii Ucrainei în NATO.
Se încarcă comentariile...
