Turcia, din ce în ce mai aproape să redefinească și să controleze zona de securitate din sud-estul european

Se apropie un Summit NATO, cel de la Ankara , peste doar câteva zile. Ar fi fost firesc să fie momentul în care politicienii români să zică ceva, în afara replicilor înțelepte de acum cu aluziile străvezii la înjurăturile, blestemele și scuipații tradiționali care țin loc de viață politică.

N-au cum, nu știu ce să spună și nici timp s-o facă deoarece sunt în vacanță fizică, căci starea de vacanță mentală le este firească. În consecință, Președintele României se va duce sigur și va fi într-o poziție mai mult decât incomodă, flancat de interimari fără puterea de a angaja discuții sau cooperări pentru care nu există nici un fel de mandat susținut de o eventuală decizie a Parlamentului României.

Așa că, pe cale de consecință, suntem spectatori ași, în această nobilă calitate, observăm cu atenție și interes (cum spunea Președintele Iohannis) ce se petrece, cine cu cine se aliază și vedem cum ne adaptăm jocurile de supraviețuire. Interesantă artă și care ține cât țibe, în funcție de cât îi țin și pe alții nervii.

Deocamdată, navigăm și noi la margine de proiecte, în speranța că, măcar din considerente geografice, unul dintre cei puternici ne va susține pentru a fi integrați în țesătura noilor proiecte enorme de securitate care se vor discuta, negocia și pune pe roate acum. Asta pentru că, să nu aveți pic de îndoială, în zona noastră se vor schimba enorm de multe lucruri și Turcia se pregătește de mulți ani pentru acest moment în care s-ar putea anunța noul său rol de pivot de securitate pe harta de sud-est a Alianței.

Care vor fi factorii acestei schimbări care interesează direct România?

Dacă am mai fi avut flotă comercială (scriam aici în ianuarie 2018 când, la Bruxelles, începea discuția pregătitoare de spre proiect care este estmat a fi finalizat în 2027) , atunci chiar ar fi fost şi pentru noi o posibilitate enormă de joc. Urmează ca Turcia să deschidă o a doua cale maritimă directă din Marea Neagră înspre sud, spre Marea Marmara.

Aşa cum stau lucrurile acum, măcar ar trebui ca responsabilii noştri politici să poată să-şi îndrepte atenţia spre uriaşele posibilităţi deschise pentru activarea la maximum a ofertei noastre portuare care, teoretic cel puţin, ar fi trebuit gândită cu prelungirile fireşti pe rute terestre (autostrăzi şi căi ferate) sau fluviale, folosind celebrul şi niciodată neutilizatul potenţial al Dunării.

Coridorul Kucukcekmece-Sazlidere-Durusu, aşa numitul Proiect „Canal Istanbul“ este o investiţie strategică enormă, un canal artificial larg de 400 m şi cu o lungime de de 45 kilometri a cărui construcţie va fi finalizată până în 2023, cu un traseu paralel cu Bosforul şi care va permite circulaţia a cel puţin 160 de nave pe zi, în majoritate tancuri petroliere.  

Un proiect strategic de importanţă strategică pentru Turcia şi nu numai. Ci și relevant pentru viitoarea postură de securitate a NATO

Pentru Turcia, decizia privind o astfel de investiţie nu poate însemna decât faptul că are deja asigurările că i s-a confirmat statutul de „hub energetic“. Şi, iată, în paralel cu prezentarea oficială a proiectului construcţiei Canalului, a venit o altă ştire, de data asta de la Moscova: în acest an, GAZPROM va investi 3,28 miliarde $ în proiectul TurkStream, conducta de transport de gaz natural, adică dublul investiţiilor ruseşti de anul trecut în TurkStream. Iar prima linie (din cele două proiectate) a conductei va fi inaugurată în luna mai a acestui an şi va fi pe deplin operaţională la finele lui 2019. Prima linie a conductei este gândită pentru a asigura aprovizionarea Turciei, iar a doua pentru transport de gaze înspre Europa.

Importanţa proiectului noului Canal trebuie înţeleasă în acest context. Căci face parte dintr-o viziune mai largă, cea permisă de acordul de parteneriat strategic extins între Federaţia Rusă şi Turcia, dar şi al deschiderii de ultimă oră, din ce în ce mai structurate, a Turciei către ţările din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, mai ales către China cu ale sale noi ambiţii comerciale care o aduc, prin „centura maritimă“ parte a Noului Drum al Mătăsii, exact în acest punct al Mediteranei...

Dar mai există o dimensiune de excepţională importanţă şi cu o înaltă încărcătură simbolică. Până la acest proiect al Canalului, Turcia era „Gardianul Strâmtorilor“ conform Convenţiei de la Montreux. Dar, odată cu această responsabilitate, era supusă şi tuturor condiţionărilor înscrise în Convenţie. Aici, spre exemplu, printre multele altele, este înscrisă obligaţia de a permite trecerea din Mediterană a navelor de război cu un maximum de tonaj admis şi cu timp limitat de sejur în Marea Neagră. Iar pe timp de război, Turcia poate decide închiderea Strâmtorilor în cazul în care este putere beligerantă sau se simte ameninţată.  Dar, de data asta, se creează o situaţie cu totul nouă şi care va schimba fundamental echilibrul de securitate din zonă.

Noul Canal este pe teritoriul turc, suveranitatea absolută şi necondiţionată asupra sa aparţine Turciei, singura care poate decide ce alte nave în afara celor comerciale pot naviga pe acolo, poate sau nu impune condiţionări privind pavilioanele admise sau oprite de la navigaţie, poate sau nu decide dacă permite trecerea unor nave militare sau a submarinelor dotate şi cu armament nuclear. Ceea ce, brusc, ridică statutul Turciei ca element inconturnabil nu numai în calcului echilibrelor regionale de securitate, ci începe să-i confere un statut superior, de partener important al supra-puterilor cu interese în Mediterana, în întreaga zonă de sud-est şi de est a Europei şi mai departe, înspre întreaga zonă a Mării Negre şi Asiei Centrale.

Să aşteptăm să vedem care vor fi condiţionalităţile precise ce vor fi impuse de Turcia şi posibila legătură a folosirii acestui Canal strategic legat (sau nu) de întreg sistemul de apărare al NATO în zonă. Asta pentru că, evident, tocmai datorită importanţei sale strategice, Canalul va trebui apărat cu o serie de instalaţii militare specifice care pot sau nu să fie integrate în sistemele NATO, iar alegerea sistemelor defensive va da o primă indicaţie extrem de interesantă asupra viitoarei poziţionări a Turciei, responsabilă împreună cu Rusia şi de securitatea acelei foarte lungi zone submarine prin Marea Neagră a conductei TurkStream...

Ceea ce avem deocamdată ca certitudine este apariţia în forţă a Turciei în altă zonă de securitate esenţială pentru Europa, zona energetică, vitală pentru supravieţuirea multora dintre Statele Membre din UE.

Ar trebui să ne intereseze în cel mai înalt grad aceste reaşezări rapide şi substanţiale ale plăcilor tectonice care se deplasează de mai mult timp şi chiar încep să se ciocnească în regiunea noastră. Aşa cum ar trebui să ne preocupe bătălia teribilă asupra controlului zonelor de influenţă care pot genera schimbări, ameninţări sau, dimpotrivă, şanse cu adevărat fabuloase. Poate, cred eu, ar trebui toate acestea şi pe lista noastră de priorităţi de interes naţional. Poate, după ce vom termina cu sportul înlocuirii de guverne şi al luptelor interne. Poate, cine ştie, odată şi odată, chiar şi se va întâmpla minunea.

Dar este acum ușor de înțeles de ce atâta atenție (chiar tensionată) în așteptarea momentului în care Turcia și nu altcineva ar putea scrie regulile de funcționare ale securității militare și civile în zona noastră.