Triada instituţiei (I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oricare instituţie, de orice natură ar fi ea, este structurată pe – sau conţine în interiorul ei – cel puţin trei niveluri esenţiale.

1. Primul este nivelul necesar, care are caracter obligator. El este constituit din legi şi normative cu caracter general şi particular. Conţinutul legislaţiei este şi el variat, dar este tipizat: profesional, economico-financiar, juridic, deontologic chiar. Democraţia încurajează dezvoltarea legislaţiei interne – specifice şi autonome – a unei instituţii, în contextul legislaţiei generale a unei ţări. Respectul faţă de o instituţie – fie el intern, adică al membrilor instituţiei, fie el extern, adică al cetăţenilor – este, în primul rând, respectul faţă de activitatea ei specifică, organizată şi reglată de norme şi normative. Ca membru al unei instituţii, respectând instituţia, te respecţi, desigur, pe tine însuţi. În perioadele de anomie acest respect scade, şi scade deci, şi autoritatea şi prestigiul instituţiei. Curba de variaţie a acestui fenomen poate fi măsurată sociologic.

2. Al doilea nivel al unei instituţii este cel liber şi creator. El este prezent în chip concret atât în activităţile specifice, prestate în instituţie de către membrii ei, cât şi în comportamentul lor, inclusiv în relaţiile lor reciproce, inter-individuale.

În principiu, există o corespondenţă biunivocă între coeficientul de libertate şi coeficientul de creativitate, în orice activitate umană. Poate fi enunţată formula: câtă libertate, atâta creativitate. Şi probabil că rostul firesc şi ultim al democraţiei este ca, dezvoltând cadrele libertăţii, să stimuleze mecanismele complexe ale creativităţii.

Numai activităţile absolut constrânse – robota şi echivalentul ei psihologic, truda – fiind ne-libere, sunt şi ne-creative.

3. Al treilea nivel al unei instituţii este nivelul ei problematic, de joc şi de risc. Acest al treilea nivel se constituie ca o zonă a declinaţiilor posibile, probabile, reale chiar. El se constituie în aria de intersecţie sau de incidenţă a primelor două niveluri, fundamentale. Latura necesară – deci obligatorie – şi latura liberă – deci creativă – nu se pun de la sine şi nu pot fi puse niciodată într-un acord perfect, deci total, omogen şi previzibil. Apar oarecum în chip „firesc” şi fatal declinaţiile, abaterile de la norme şi normative, din cele mai variate motive: de la greşeala care este, prin definiţie, involuntară, prin non-transparenţa comunicării – invocată uneori ca motiv, alteori ca pretext –, până la jocurile de interese personale şi jocurile anonime de culise. Ca să nu mai vorbim de „bunele intenţii”, care, după cum se ştie, pavează drumul spre Infern şi care pot fi, uneori, mai rele decât adversitatea extremă, exterioară, declarată sau nu.

Acest al treilea nivel este un erzaţ, un rest inutil dacă nu chiar pernicios şi, deci, un lest. O instituţie se autocaracterizează singură prin relaţia funcţională şi de grad (sau pondere) existentă între cele trei niveluri sau zone: zona de necesitate (normativă), zona de libertate (creativă) şi zona de eroare şi risc (declinativă).

NB. „Extras din volumul Constructe apărut la Editura Sinapsa în anul 2000, ediţia a doua fiind în curs de apariţie.”

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite