Sunteţi gata? Începe Luna Enescu: Festivalul, Generozitatea, Emoţiile

Şi pentru că sfârşitul verii-începutul toamnei în Bucureşti trebuia să poarte un nume, i s-a spus Luna Enescu.

La 70 de ani de la dispariţia lui George Enescu (4 mai 1955), festivalul internaţional care îi poartă numele îi celebrează moştenirea printr-o ediţie cu totul remarcabilă.

Peste 4.000 de artiști călătoresc la Bucureşti (şi unii dintre aceştia  şi la Cluj, Sibiu, Iași, Timişoara, Constanţa ș.a.), între 24 august și 21 septembrie, pentru cea de-a XXVII-a ediţie a festivalului, cea mai bogată de până acum: aproape o sută de concerte și spectacole, în șapte mari serii, pentru toate gusturile, vârstele, emoţiile.

E o ediţie cu majuscule, care evocă memoria muzicianului George Enescu în chipul cel mai potrivit: sunt incluse în program 45 de interpretări ale unor lucrări din creaţia enesciană, susţinute de orchestre, coruri, formaţii camerale de prestigiu, precum Orchestra Filarmonică Regală, Orchestra Philharmonia din Londra, Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia, Orchestra Regală Concertgebow şi câte altele.

Punctul culminant? Oedip, desigur, „această operă a vieţii mele, în care mi-am pus toată inima”, scria Enescu, încheiată în 1931 la Tescani şi dedicată Mariei Rosetti-Tescanu, soţia sa de mai târziu ‒ lucrarea e programată pe 15 septembrie, la Opera Naţională Bucureşti.

Dar se vor auzi în festival şi simfoniile enesciene, şi rapsodiile române, şi suitele pentru orchestră, şi Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, şi Balada pentru vioară și orchestră, Isis, Vox Maris, sonate, pastorale, uverturi ‒ se va auzi timpul pe care l-a trăit George Enescu.

Întreg programul festivalului, generos şi dătător de emoţii, e aici: Program concerte

„La Princesse aimée”

Dar mai e ceva: de ziua lui Enescu, în săptămâna în care începe Festivalul Enescu, vă invit, cu bucurie, cu emoţie, să citiţi Historia de august.

Ediţia de luna aceasta cuprinde straturi-straturi de istorii despre Maria Cantacuzino, despre George Enescu şi despre timpul care li s-a dat (parafrazând atât de inspirata, atotcuprinzătoarea formulă pe care a aşezat-o Annie Bentoiu, ca o pălărie, peste memoriile sale).

Şi n-au fost timpuri uşoare pentru povestea celor doi, muzicianul de geniu şi prinţesa cu viaţă de roman căreia i-a fost dedicată monumentala operă Oedip. Într-o viaţă ca o furtună, cu înălţimi şi cu căderi, prinţesa Cantacuzino i-a fost artistului muză, prietenă, soţie, iar Enescu, până la sfârşit, reazem şi liman.

„Pentru prinţesa mea iubită” e laitmotivul acestui dosar Historia de colecţie, prin care o înţelegem mai bine pe Maria Cantacuzino, dar îl înţelegem mai bine şi pe George Enescu, muzica şi timpul său.

Maruca, despre întâlnirea cu Enescu: „Destinul în persoană înaintează spre mine, fatal, irezistibil, pe când eu merg, ca o somnambulă, în întâmpinarea lui”

În 1907, George Enescu avea 26 de ani și era un muzician în ascensiune. „La acest început de secol ‒ scrie Ilie Kogălniceanu ‒ Enescu era un artist cunoscut, atât ca violonist virtuoz, compozitor și pianist, chiar dacă era totuși la început de carieră. Concerta la Paris și la București...”

E chiar anul în care, la Sinaia, se cunosc cei doi. Maruca notează în memoriile sale: „Puțin mai sus de mănăstire, trei siluete de bărbați care veneau din sens invers, pe drumul mărginit de brazi uriași, care urcă spre Peleș, mi-au reținut atenția. Fulgerul tulburător din doi ochi verzi visători și ușoara ezitare a pasului unei siluete înalte, cenușii mi-au transmis un fior nelămurit. Trecusem tocmai pe lângă George Enescu pe care nu-l cunoșteam încă”.

Câteva zile mai târziu, are și ocazia de a-l vedea într-un salon și de a schimba câteva vorbe: „Bărbat, zeu sau demon este această siluetă de titan ieșită din trăsnet, zveltă dar compactă... Destinul în persoană”, scrie Maruca.

Citiţi Historia? Citiţi, citiţi.

Veniţi la Festival? Veniţi, veniţi.

FOTO: Petrică Tănase / Festivalul George Enescu, Andrei Gîndac / Festivalul George Enescu, Arhivele Naţionale ale României, Muzeul Naţional „George Enescu”, Arhiva Historia