Articole scrise de Florentina Tone

În mijlocul orchestrei sale, Klaus Mäkelä pare un copil care se joacă: țopăie, se bucură, se zbuciumă, dansează, tot corpul în mișcare, pentru ca apoi să-și aranjeze haina și reverul, să așeze un aer de liniște asupra orchestrei și s-o ia de la început.

…nu, nu de tipul ireverenţios Ștefan + Vrâncioaia = love, inscripția găsită de un coleg jurnalist acasă la Baba Vrâncioaia, în Vrancea, scrijelită pe un perete. Nu, ci miez de Festival ‒ dovadă că Festivalul Enescu poate fi și așa.

12 septembrie se poate să fi fost punctul cel mai înalt al Festivalului Enescu, ediţia 2025, dincolo de care nu se poate mai mult, mai bine, mai prea-plin – cât să încapă într-o inimă? Eu vă spun cum a fost, cinematografic aproape – judecaţi voi.

Dansul frunzelor spre moarte s-ar fi putut numi acest balet pus în scenă pe 9 septembrie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din Bucureşti, de compania Malandain Ballet Biarritz, pe muzică de Antonio Vivaldi și Giovanni Antonio Guido.

Se făcea că Yo Kitamura, câștigătorul de anul trecut al secțiunii Violoncel a Concursului Enescu, ne-a dăruit, în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului, chiar Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră de George Enescu.

„Am venit pentru Anotimpurile lui Piazzolla”, spune zâmbind partenera mea de concert, de „Bach in the Jungle”, la MINA, Muzeul de artă imersivă din Pipera.

Sunteți gata? Continuăm periplul fotografic – fotografic și sonor deopotrivă – prin ediția cu numărul XXVII a Festivalului Internațional George Enescu.

Nu vă spun lucruri noi, dar spun esenţialul: există o armată de profesionişti implicaţi în facerea Festivalului (şi a Concursului) Enescu, la fiecare sfârşit de vară-început de toamnă.

Ultima noapte de vară, căci 31 august din calendarul Festivalului Enescu i-a adus pe scena Sălii Palatului, în pragul serii, pe pianistul în vogă Seong-Jin Cho alături de Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma, dirijată de Daniel Harding, ce întâmplare miraculoasă...

Când intră pe scenă Alexandra Dariescu, într-o rochie ca soarele la asfințit, cu rânduri-rânduri de frunzulițe strălucitoare, și se îndreaptă spre pianul care-i reflectă înfățișarea de regină, nu mai e loc de altceva, de altcineva...

„Uite-l pe Zăpăcilă”, exclamă șoptit, bucuros, doamna de lângă mine atunci când dirijorul Santtu-Matias Rouvali, mult îndrăgit în lumea muzicii clasice pentru prospeţimea, naturaleţea sa, intră pe scenă ca să conducă Philharmonia Orchestra...

Istoria lui George Enescu, înainte de toate, povestită de Enescu însuşi muzicologului francez Bernard Gavoty: „Povestea aceasta începe departe, pe plaiurile moldave, și se termină aici, în inima Parisului...”

Şi pentru că sfârşitul verii-începutul toamnei în Bucureşti trebuia să poarte un nume, i s-a spus Luna Enescu.

Da, Mița Biciclista a existat, nu e o plăsmuire. Și nu, n-o chema Mița Biciclista. Porecla care a traversat anii, epocile e o pedeapsă administrată public unei femei care ieșea din norme, din așteptările societății și ale timpului cu privire la femei.

Am crezut că am pierdut entuziasmul, emoțiile uriașe, pielea de găină în pandemie. Am fost convinsă de asta până în seara de 10 septembrie, când au venit peste mine în valuri, în timpul Concertului pentru violoncel și orchestră de Antonín Dvořák.

Nu cred că ne dăm seama cât de norocoși suntem – noi și Festivalul Enescu – că ne putem bucura de devotamentul absolut al dirijorului Vladimir Jurowski pentru Festival.

Dacă nu ştiaţi că o mandolină poate să conducă o seară, o seară şi o sală, înseamnă că nu l-aţi ascultat pe Avi Avital cu Between Worlds Ensemble şi Rustavi Choir pe 8 septembrie, la Ateneul Român, în cadrul Festivalului Enescu. Ce fler, ce inspiraţie, ce respiraţie, ce piele de găină!

E un alchimist pianistul turc Fazıl Say – e ceva cu totul special în modul în care amestecă sunetele, aerul, armoniile în fiecare dintre recitalurile sale.

Pentru recitalul acesta anume, cu violonistul Frank Huang, violoncelistul Marcel Johannes Kits și pianista Angela Drăghicescu, Concursul Enescu ediţia 2022 îşi merită pe deplin (şi) supranumele de Festival Enescu la scară mică. Mică, raportat numai la numărul concertelor şi recitalurilor desfăşur

Din 4 septembrie, la Ateneul Român, a reînceput magia Concursului Internaţional „George Enescu”. Şi nu oricum, ci cu minunăţia de Concert în do major pentru vioară, violoncel şi pian de Beethoven, un concert ca o grădină vie, veselă, exuberantă.

În anul în care Emiratele Arabe Unite (EAU) împlinesc 50 de ani de la apariţia pe harta lumii, la Dubai s-a deschis o Expoziţie Mondială care va fi greu de egalat. Amânată cu un an din motive de pandemie, Expo 2020 Dubai se suprapune acum cu Jubileul...

Până la final de martie anul viitor, Dubai e miezul lumii, căci găzduieşte – pe o suprafaţă de 4,38 de kilometri pătraţi, construită în timp-record în mijlocul deşertului – o expoziţie mondială menită să rupă gura târgului. Cel mai de anvergură eveni...

Între draperiile groase, roşu închis, ale Sălii mari a Ateneului Român, ochiul unei camere de filmat se iţeşte curios – şi rămâne acolo pe întreaga durată a unui recital de mare clasă: negru şi roşu, Maxim Vengerov şi Polina Osetinskaya, pe scena Fes...

Când ai atâtea orchestre londoneze la Bucureşti, în cadrul Festivalului Enescu – London Symphony Orchestra (LSO), Philharmonia Orchestra (PO), London Philharmonic Orchestra (LPO), Royal Philharmonic Orchestra (RPO), ca să nu mai punem la socoteală şi...

Dacă Stravinski şi-a descris Les Noces/Nunta drept „scene coregrafice cu muzică şi voci” sau „scene coregrafice pentru cor, solişti, patru piane şi percuţie”, îmi iau şi eu libertatea – pe care mi-o oferă muzica, pe care mi-o oferă Festivalul – să nu...

Mulţi dintre spectactorii aflaţi în Sala Palatului pe 1 septembrie au căutat să regăsească nuanţe familiare în vocea lui Robert Powell – în fond, nu e interpretare mai impresionantă a lui Isus din Nazareth decât cea a actorului britanic în pelicula f...

Ah, dacă mi-ar fi văzut cineva zâmbetul până la urechi, zâmbetul de sub mască, desigur, în Sala Mare a Ateneului Român, la unison cu zâmbetul şi mai mare al lui Kristjan Järvi, în timpul concertului susţinut de Filarmonica Mării Baltice la Festivalul...

Sau cum se trăieşte experienţa Concursului Enescu în nişte luni, (prea) multe luni, marcate de pandemie. Ştiţi deja: a fost cea mai lungă ediţie a concursului din toată istoria sa, după cum bine a observat preşedintele juriului secţiunii Vioară, Dmit...

Se făcea că ieri era martie şi mâine e Crăciunul, iar între ele au fost nişte luni haotice, din care n-a înţeles nimeni nimic; ca un arc comprimat peste măsură, până aproape de contopirea cercurilor....

Am plâns văzând fotografia asta din Bergamo – şirul lung de camioane ale armatei, transportând sicrie, pentru incinerare, în alte oraşe italiene, pentru că Bergamo e depăşit, cimitirul e depăşit....

Desigur că ediţia a XXIV-a a Festivalului Enescu a avut multe înălţimi, multe după-amieze, seri aşteptate cu sufletul la gură, dintr-o gamă variată de motive – iar printre cele mai aşteptate, chiar de la anunţarea programului, în urmă cu un an, a fos...

Mă îndrept către concertul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Berlin, din 5 septembrie, într-un metrou inscripţionat cu însemnele Festivalului – ce întâmplare bucuroasă. Şi una şi mai şi: la trecerea de pietoni dinspre Sala Palatului stau umă...

Pe cei din Bremen nu i-am auzit în Festival, au rămas să-şi ducă mai departe planurile şi poveştile şi să sperie tâlhari, dar pe cei din Berlin i-am ascultat spre miezul nopţii la Ateneul Român şi spun doar atât: violonceliştii Berliner Philharmonike...