Subminarea democraţiei în „Lumea liberă”

0
0

Postfaţă la „locale”, mai –iunie 2016… Prăbuşirea oarecum subită, masivă şi de la sine a comunismului totalitar putea să pară unul dintre cele mai spectaculoase miracole ale istoriei oarecum recente. Desigur, tranziţia către lumea liberă, ca succesiune rapidă de stări, deschideri, evoluţii sinuoase, indică un proces ceva mai complicat decât o simplă şi atotcuprinzătoare prăbuşire...

La prima vedere, ieşirea din bipolarismul capitalism-socialism, la nivel de sistem, sfere de influenţă şi pachet de confruntări strategice rămâne totuşi o cotitură istorică majoră. Capcana stă în pachetul de iluzii şi predicţii grăbite, derivate dintr-o viziune liniară asupra modelelor de evoluţie la nivel global.

Tocmai “noul globalism”, aparent dominant, uniform, prin setul de tendinţe supranaţionale, a generat o viziune sumară, potrivită pentru toţi şi la orice, despre potenţialitatea evoluţiilor în lumea contemporană. Tensiunea între uniformitate, aliniere, cumulare, consecinţă a unei gramatici victorioase şi dominante şi dezvoltarea derivată oarecum dintr-un viitor pe cât de misterios pe atât de viclean, tinde să aprindă lumina în dormitor. Cultura victoriei capitalismului asupra comunismului totalitar, viabilă şi performantă la finele secolului al XX-lea, pare să descopere cu surpriză, inerţie şi tot mai multe semne de întrebare riscurile singularităţii. Ca model, practici şi finalizări. Ironie a istoriei, tocmai absenţa adversarilor (din Estul comunist) scoate la pensie profesioniştii bipolarităţii. Cine îi va înlocui?!

Interval gri.

Rămaşi singuri, învingătorii sunt tot mai nesiguri. Tot mai surprinşi într-o confruntare cu o realitate de o complexitate explozivă, generatoare de incertitudine la scară mare şi puternic productivă de factori, jucători şi abordări haotice. “Pluralişti eraţi, acum să vedeţi voi pluralism!!”...

O nouă hartă a problemelor explodează continuu pe toate meridianele. Tema romantică a “globalismului” devine tot mai obosită, obositoare, datorită fragmentării, izolării şi desincronizării pe multiple spaţii, medii de existenţă şi modele de operare.

Ne vom confrunta în anii următori cu un pachet eterogen, amplu şi acaparator de stări, impasuri şi răsturnări greu de imaginat în trecutul apropiat (victorios şi globalist) într-o lume pe cât de liberă, pe atât de sumar definită.

O primă observaţie. Dezordinea apărea de obicei la periferie. Stăpânii intervin şi refac status quo-ul. Acesta e modelul clasic.

Ce se întâmplă atunci când dezordinea, discordanţe majore se dezvoltă, se maturizează şi face “poc” tocmai în nucleul intern, de bază, al lumii dominante, stăpânitoare global, singură şi netulburată de competitori sistemici alternativi?! “The only one, but the best!” părea să fi devenit pentru câţiva ani, lozinca ce ar fi aruncat la gunoi “Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” Succes incontestabil.

Cum gestionăm succesul?!

Vestea proastă este că după euforia succesului, rămâne răspunderea şi efectul stăpânirii spaţiului dobândit, a onorării aşteptărilor şi, mai ales, a pachetului contradictoriu de teme şi probleme. Părea simplu şi oarecum plăcut. Chiar era. Bucuria libertăţii, a liberei iniţiative, a asocierii spontane şi, desigur, a exprimării de sine, într-o bună parte a lumii, Europa de Est, va rămâne una dintre cele mai benefice experienţe istorice.

Revenind la prezent. La prezentul expus masiv unui viitor problematic sever, o nouă gramatică, tot mai complexă se conturează la orizont. Marcată de paradoxuri, sfidări, capcane. Alegem o portiţă de intrare în labirint? OK!

O privire preliminară asupra unui câmp problematic major. Regimul democratic, ca prezenţă efectivă, legitimă, rol determinant şi ca reper major într-o lume “tot mai globalistă”...

Ceea ce nu a reuşit comunismul în forme dintre cele mai radicale şi ofensive, ar putea, cu blândeţe, lene în gândire, hămesire consumeristă să provoace tocmai “capitalismul victorios”... La el acasă. Deci, aproape de ţintă (“în pat cu victima”...), ca o derivată contradictorie a unui spaţiu mult prea vast pentru a fi perceput, conceptualizat şi procesat într-un viitor excesiv de complicat...

Lucrurile par uşor diferite... Luate la întrebări, ar putea mărturisi. Tensiunea între posibil şi real, combinând doar trei dimensiuni, într-o matrice generatoare de combinaţii dinamice care se desfăşoară, generează o diversitate de stări deja vizibile, cu care ne confruntăm în aceşti ani tot mai tumultuoşi.

Să punem împreună, cu o pondere variată, prin repoziţionări mai mult sau mai puţin aleatoare:

·         Un leadership tot mai eterogen, cu identităţi-măşti pe cât de clasice (social-democraţi, liberali, naţionalişti...) pe atât de relativizate în deceniile recente. Exprimat periodic, adesea efemer, prin mecanisme instituţionale etichetate după limbajul clasic al doctrinei burgheze biseculare, acum puternic virusate de practici sumare.

·         Valuri succesive de sfidări structurale, de contexte, derivate adesea aparent din politici locale hazardate şi nu de puţine ori de impactul unor tendinţe cu largă răspândire la nivel regional.

·         Un public, populaţie, grupuri dispersate, cu drept de vot, marcat de dependenţe materiale, expus la schimbări haotice, nu de puţine ori, orfan într-o lume a nimănui.

O matrice simplă dar severă a subminării democraţiei în “lumea liberă”, prin forţe proprii, în combinaţii dintre cele mai limpezi, la vedere şi mai adânc instalate în viaţa publică şi politică prin care hoinărim.

1. Să începem cu poporul. DEMOS...

O populaţie puternic marcată de abandonul statal, atotcuprinzător şi autoritar din timpuri trecute. Partea nevăzută a eliberării, în lipsa unei culturi civice, menite să asigure beneficii efective ale vieţii în democraţie şi piaţă liberă. De fapt, o lume confuză şi vastă, lipsită de repere, ţinte şi oferte atractive. Într-un spaţiu structural incert.

Tot mai puternică, răspândită şi acută senzaţia că de fapt nu se întâmplă nimic!

Nu este surprinzător afluxul masiv de populaţie inclusă în exodul către Occident, acasă la capitalismul efectiv, adânc instalat. Un univers stabil, chiar rigid, dovedindu-se tot mai clar, nepregătit pentru asimilarea de grupuri sociale marcate de aşteptări iluzorii, seduse de noul mod de viaţă promis, propagat şi pus la bătaie după marele moment al victoriei asupra comunismului ca sistem.

Cei rămaşi acasă, din ce în cei mai străini în lumea în care trăiesc, într-o confuzie individuală şi colectivă cvasipermanentă, fulgerată de crize, scandaluri, răsturnări de contexte, îmbrânciţi către un comportament aleatoriu, superficial, către nicăieri...

Ignoranţă, izolare, inerţie.

2. Guvernările-surogat în spaţii structurale tot mai fragmentate, marcate de decalaje, conjuncturi nefaste şi marginalizări aspre pe noile pieţe. Regionale, europene, globale.

Un examen serios, adesea nimicitor, pentru “noile elite” – colecţie de măşti sau simpli executanţi prin raportare cuminte la noii stăpâni ai lumilor în care au fost, aparent, primiţi.

Greu de găsit o sursă mai viguroasă de diluare a credibilităţii publice, interne şi externe, a noilor regimuri rătăcite în tranziţie. O “democraţie” falimentară prin definiţie, menită să descalifice, voluntar sau prin neputinţă, valorile autentice mult peste ceea ce propaganda anticapitalistă a bolşevismului agresiv putea spera să opună şi să submineze încrederea, speranţa şi înrolarea populară în cultura politică occidentală.

Dilema asumării graduale a noilor modele culturale şi procedurale (libera concurenţă, iniţiativa privată, reforma economică, privatizare ş.a.) cu riscul unor evoluţii modeste, chiar mediocre (“sindromul tergiversării”) sau evoluţii rapide, uşor hazardate, generatoare de prăbuşiri pe cât de costisitoare structural şi material, pe atât de productive în deompensare instituţională şi decredibilizarea noilor jucători. Noile crize! Proaspăt căzuţi de la balcon …

3. Noul machiavellism. Centrarea pe politicianismul ordinar, confruntări de culise, criminalitatea politică organizată pe găşti, “aripi”, baronizarea teritorială, asocieri oculte prin structuri externe sau infiltrări corporative hrănite printr-o corupţie multilateral dezvoltată la oraşe şi sate, o metastază generalizată în administraţia publică, toate la un loc, instaurând un regim sui-generis imbatabil între cele două epoci istorice.

Dispreţ profund, exprimat prin iniţiative ascunse, de la un punct, pe faţă, faţă de populaţie, interesul public şi cerinţele materiale, structurale aflate în pragul unor evoluţii critice.

O autoinvazie prin forţe proprii, generând pagube materiale şi nedreptăţi sociale greu de egalat de atacuri externe sau catastrofe naturale.

Una dintre cele mai paradoxale surprize ale eliberării de etatism, monopartidism şi conformism ideologic.

Un spaţiu haotic, agresiv, distructiv, acaparat de “minorităţi” iresponsabile, puse pe căpătuială rapidă, cu orice preţ.

Preţul va fi mare.

4. Capcana “liberei iniţiative”. Face fiecare ce poate, uneori ce vrea, foarte adesea răstălmăcind tot ce poate fi rânduit imediat pe o “piaţă” efervescentă, îmbibată cu improvizaţii, ilegalităţi şi jefuirea aleatoare a tot ce mişcă. Oportunităţi nemăsurate prin dispariţia statului autoritar. Statul degeaba în instituţii autorizate a devenit practică uzuală. Iniţiativa înseamnă adesea, hoţia măruntă sau majoră, mica şmecherie sau marile lovituri date proprietăţii, resurselor. Demontarea vechilor industrii prin creşterea producţiei de fier vechi, terenuri pentru industria imobiliară, mall-uri şi spaţii de parcare reprezintă “noua revoluţie industrială”.

Munca la negru exprimă unitatea de nezdruncinat între noii îmbogăţiţi şi viitorii năpăstuiţi. Înstrăinarea externă masivă a terenurilor agricole pentru clienţi de pe toate meridianele poate deveni subiect de doină. Doinitul la români a trecut masiv în industria manelelor. Şi blocajul amplu, atotcuprinzător în relansarea infrastructurii exprimă cel mai direct ruptura dintre interesul naţional şi înstrăinarea deplină, probabil definitivă a avutiei nationale ar putea fi menţionat printre primele articole are unei Constituţii readoptate explicit.

Între piaţa muncii şi economia de piaţă apare un teren viran folosit pentru depozitarea deşeurilor. Da, avem recent, import de deşeuri!

A mai auzit cineva de sindicate?! Dialogul social menit să pună împreună nevoi, resurse şi strategii într-o agendă publică responsabila şi cuprinzătoare a devenit o utopie tragi-comică.

5. Abolirea reprezentării rezumă demolarea pilonului principal al democraţiei efemere practicate în România ultimelor decenii. Câte dintre aşteptările care marchează adânc, persistent, adesea acut diversele grupuri sociale se regăsesc în oferta politică, în programele electorale, în misiunile asumate de cei aleşi, numiţi, rătăciţi prin instituţiile statului la diverse niveluri?!

Cui îi pasă?! Ruptura dintre alegători şi aleşi exprimată subit şi acut în 5 iunie 2016 se constituie ca un faliment al democraţiei la oraşe şi sate. Câştigători prin majorităţi încorpite în minoritatea celor prezenţi la vot, 30% din 20% = Victorie!!

Rămân doar complicităţi ordinare ale populismului universal, prin dispariţia cvasideplină a diversităţii identitare, ideologice (unde sunt social-democraţii, unde sunt liberalii, ţărăniştii, ecologiştii, naţionaliştii????!) Unde sunt abordările alternative, menite să exprime idealuri, credinţe, valori, într-un spaţiu de joc pluralist, competitiv, dinamic?

“Dictarura proletariatului” nu s-ar putea mândri cu o performanţă comparabilă în secarea de trăire, înrolări şi prezenţe în care tocmai ne lăfăiam, savurând telenovele pe toate canalele... La canal cu noi, burghezi nenorociţi!...

6. Raportarea falimentară la sfidările structurale inerente tranziţiei şi mai recent derivate din crize globale.

Un beneficiu strategic al democraţiei vine din capacitatea de a selecta competent şi responsabil răul cel mai mic. Pentru populaţie, pentru resursele naturale, pentru avuţia naţională, pentru viitorul posibil, aproape sigur.

“Tehnocraţia la români”, un volum antologic publicat recent de o editură obscură din “ţinutul secuiesc”, spune multe (deja ştiute) despre abilitatea neţărmurită a guvernărilor recente de a asuma şi duce până la capăt cele mai păguboase abordări. Guverne efemere (78 de zile), guverne aparent nemuritoare, guverne virtuale ş.a. au măcinat în gol, realităţi tot mai dense, în negativitatea lor. În paguba colectivă nemăsurată, neasumată şi nedocumentată adusă averii publice. Atâta câtă mai este...

Iată de ce, putem spune cu seninătate senilă că România actuală este un “runaway train” gonind în necunoscut cu echipa de ceferişti conversând preţios, la vagonul restauranat.

7. Toate bune şi frumoase. Programul de guvernare prezentat, asumat şi aprobat de Parlament, cu o majoritate covârşitoare, susţinută de o populaţie harnică şi entuziast angajată, pentru valorizarea cât mai profitabilă, în deplină legalitate şi responsabilitate, a unui pachet de oportunităţi structurale care se aştern în calea neamului românesc. Vis frumos de cartier…

8. Uşor altceva. Câteva întrebări:

-          cu ce vor veni pe piaţa ofertelor principalii jucători politici pentru testul electoral din toamnă?! Identităţi probate prin fapte, raportare la electorat, căi de urmat asumate clar, concret, calificat.

-          care va fi masa critică instalată şi posibil în dezvoltare pentru intervalele următoare la nivel economic, în contexte externe tot mai zdruncinate, cu resurse financiare tot mai drămuite, ca spaţiu de joc, cu intervale critice majore?

-          care vor fi principalele decalaje între aşteptările, speranţele şi temerile populaţiei rămase acasă, tot mai expuse la dezovltări critice şi posibil, tot mai abandonată de demagogi falimentari nominalizaţi pentru burse de studii şi editare de cărţi în spaţii elevate pentru detenţie?!

Ar fi, deci, opt (8) dezvoltări negative posibile, deja instalate, oarecum acceptate, larg tolerate sau pur şi simplu de neatins, prin care liberi şi neatârnaţi, românii de azi, alegători şi aleşi, o lasă moartă cu democraţia.

Asta e...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite