Strugurii s-au acrit pentru propaganda lui Traian Băsescu

Andrei Pleşu riscă să fie un oarecare sfătuitor pe umărul lui Traian Băsescu, şoptindu-i să râdă în mijlocul preoţilor.

Când Traian Băsescu şi oamenii lui nu mai ştiu ce să spună pentru că şi-au piedut din popularitate, trec la discursul "strugurii sunt acri". La fel face şi domnul Andrei Pleşu prin atitudinea sa de om cu intelectul “profund jignit” de participarea unor oameni de stat la diverse evenimente cu caracter ecumenic, uitând de momentele când a rămas fără reacţie la excesele preşedintelui Traian Băsescu.

De obicei, nu scriu despre politică şi politicieni, dar astăzi mi-am luat libertatea să o fac, pentru că acolo unde majoritatea oamenilor văd bun-simţ, respectarea tradiţiilor noastre naţionale şi colaborarea cu instituţia care are cel mai înalt grad de încredere în rândul românilor – Biserica, domnul Pleşu vede “blasfemie”.

Atunci când nişte candidaţi la alegerile prezidenţiale se prezintă în faţa românilor aşa cum sunt ei, cu bune şi cu rele, dar afişează în acelaşi timp respect faţă de valorile noastre şi arată că pot fi lideri constructivi, care pot coagula societatea românească, Andrei Pleşu acuză “îmbisericirea”.

Este foarte uşor să îmbraci hainele moralistului atunci când ataci din interioriul unui aparat de propagandă. Dar ce credibilitate poate avea domnul Pleşu în critica sa despre utilizarea temei religiei din campania electorală în condiţiile în care a tăcut mâlc atunci când propriul său “jucător” politic, Traian Băsescu, făcea la fel?

Eu cel puţin nu vreau să accept ideea că Andrei Pleşu s-a transformat dintr-un om de cultură într-un om de aparat politic. “Modesta funcţionare a inteligenţei”, pe care domnul Pleşu o solicită cititorilor săi, ar trebui utilizată în aceeaşi măsură şi atunci când românii privesc spre tabăra din care acesta face parte. Traian Băsescu o susţine pe Elena Udrea şi îi atacă pe Victor Ponta şi pe Klaus Iohannis. Ce face Andrei Pleşu în acest moment? Îl atacă pe Victor Ponta, critică marginal Alianţa Creştin Liberală, o ignoră complet pe Elena Udrea şi îl blagosloveşte pe Traian Băsescu.

Dacă asta este viziunea analitică şi obiectivă de care este capabilă domnul Pleşu, atunci România se poate lipsi de ea. Diferenţa de caracter nu se face la nivelul esteticii limbajului – există propagandişti potriviţi atât pentru “mărginaşii sociali”, cât şi pentru “elite”. Dar un monument dedicat partizanatului reprezintă doar o pervertire a frumosului în mod interesat, utilitarist. Iar când strugurii devin acri şi România evoluează, singurul interes al unui propagandist din “garda veche” este să pună frână.

Până la urmă, ce drept are Andrei Pleşu să spună că doar el şi nimeni altcineva poate avea acces la cunoaşterea prin credinţă, că el este singurul capabil să monopolizeze, cu propriile judecăţi de valoare, discuţia despre ce este binele în viaţa publică şi religioasă a societăţii româneşti.

Din păcate, intelectualul se goleşte de valoare când este pus faţă în faţă cu eşecul său de a-şi ascunde partizanatul. Dacă Andrei Pleşu îşi atribuie calităţi de reper moral, atunci este dator să fie echidistant. Altfel, este doar un oarecare sfătuitor pe umărul lui Traian Băsescu, şoptindu-i să râdă în mijlocul preoţilor.