Strâmtoarea Ormuz de la Gurile Dunării. Și alte consemnări provinciale

Dacă răsfoiești cât poți de febril filele publicațiilor online sau te scufunzi cât e posibil de adânc în actualitatea de pe sticla televizorului, ajungi la două certitudini cât se poate de sigure:

Foto: Twitter / X

-        Ucraina câștigă războiul;

-        Rusia câștigă războiul.

”Tertium non datur” / ”A treia soluție nu se există”, cum ar zice nemuritorul regizor Lucian Pintilie.

E adevărat, suntem aici pentru că nici războiul nu e ce trebuie să fie, adică o narațiune limpede și accesibilă tuturor, să nu mai fie atâtea confuzii privind numele învingătorilor, dar nici privirea noastră nu e atât de limpede ca să vedem ce e de văzut și să nu desenăm cai verzi pe pereți, doar după ceea ce credem noi că e realitatea la care nu avem acces.

Înțelegeți, probabil, că mă refer la consumatorul mediu de informație, capabil să înghită pe nemestecate orice pare logic și cursiv într-un text de pe Facebook și Telegram, orice se desenează spectaculos și credibil pe ecranul televizorului.

Ca și în viața cea de toată zilele, nimeni nu mai are răbdare să verifice sursele, să cerceteze, să se îndoiască așa, un pic, de ceea ce i se spune, nu contestă nimic din ceea primește ca informație chiar dacă ceea ce i-a mai rămas din intuiția de altădată îi sugerează că există și o ”a treia cale”, că realitatea nu e colorată doar în alb și negru cât, mai ales, în zeci de nuanțe de gri.

Războiul are rol polarizator nu numai pentru cei care se luptă direct, dar și pentru cei care se află în imediata vecinătate.

De aceea a opta pentru culoarea convențională și majoritară, impusă sau auto-impusă, pare, de multe ori, un gest de înțelepciune, pentru a evita ieșirea din rând și stridența în imaginea generală.

Pe vremurile de dinaintea domnului Pahonțu, cel prins acum cu declarația lipsă, era de ajuns un mesaj anonim la ”dragă redacție” pentru ca greșitul nostru să fie adus la ordine, cu vorba bună sau cu bătaia la fel de bună.

Acum umbrele se ascund online, ”redacția” a devenit un amfiteatru public în care intră oricine și de câte ori vrea, lasă mirosuri și părăsește incinta eliberat și fără remușcări.

Dar să ne întoarcem la subiectul extern al zilei, războiul din Ucraina, privit prin ferestrele înguste pe care ni le tăiem singuri în zidul mediatic care ne înconjoară.

Imaginile pe care le vedem pot, sau nu, sugera către ce se îndreaptă conflictul din vecinătatea noastră imediată.

Foto: Twitter / X

O vizită extrem de secretă dar cunoscută publicului larg, cea a șefului CIA la Moscova, pare a pregăti terenul pentru ceva care se va întâmpla peste câteva luni.

Cam asta e concluzia la care a ajuns marea majoritate a observatorilor și analiștilor care au urmărit cu sufletul la gură traseul aerian al aeronavei de transport Boeing C-17A, staționată timp de opt ore și jumătate  pe aeroportul Vnukovo din Moscova.

Cea cu care a călătorit, la vedere, directorul CIA.

Singurul element care se apropie cât de cât de realitate este informația că un șef al serviciului de informații externe al SUA, John Ratcliffe, a repetat pe 26 august 2026 traseul unei vizite anterioare, din noiembrie 2021, a altui director al CIA, William Burns.

Acum cinci ani, vizita a fost, zice lumea, despre prevenirea unui atac al Rusiei asupra Ucrainei, dar obiectivul nu s-a îndeplinit.

Acum, vizita ar fi fost, zice aceeași lume alimentată din surse anonime dar bine informate, despre prevenirea unui atac al Rusiei asupra NATO (țările baltice fiind cele mai vizate).

Sau despre informarea directă a liderului rus, ținut în ceață de proprii săi consilieri, despre cursul real al războiului din Ucraina.

Sau despre un sprijin în contrapartidă (eu te ajut să nu pierzi războiul din Ucraina, tu mă ajuți să câștig războiul din Iran).

Sau despre un armistițiu aeriano – naval, să mai respire și Odessa aer de mare liberă la navigație.

Sau despre orice altceva, de mare importanță pentru cursul războiului.

Vizita a fost importantă și în condiții de securitate maximă – dronele ucrainene s-au abținut să mai zboare pe 26 august în culoarul aerian dintre Letonia și Moscova – dar scurtă, astfel că programul a permis, probabil, o singură întrevedere.

The New York Times spune că directorul CIA s-a întâlnit cu șeful FSB, Aleksandr V. Bortnikov.

The Washington Post e de părere, totuși, că pe partea cealaltă a mesei s-a aflat Serghei Narîșkin, șeful SVR.

Anyway, ce mai contează, important e că s-au spus lucruri importante, față în față, într-o întâlnire ”de rutină”, vorba lui Narîșkin, așa cum se întâmplă cam o dată la cinci ani.

Foto: Twitter / X

August a fost luna paradelor militare

Unele s-au desfășurat pe timp de zi, așa cum s-a procedat în vremurile clasice, altele în zori, la ora când toată lumea, chiar și dronele, visează.

Cele dușmănoase, pentru că cele prietene, ucrainene, au fost invitate să se încoloneze pe uscat, în aer sau pe apă.

Să începem cu parada de la Varşovia, de pe 15 august, organizată pentru a sărbători Ziua Forțelor Armate Poloneze.

A fost cea mai mare din istoria țării, cu 1.800 de militari, 300 de tancuri, transportoare etc., 60 de aeronave, inclusiv F-35A.

Au fost prezente și sistemele de luptă Abrams, Leopard, HIMARS, Patriot și Krab, ultimul de producție poloneză.

Au defilat contingente din SUA, Canada, Australia, Lituania, România, Suedia, Estonia și alte țări NATO.

O singură absență, notabilă totuși, Ucraina.

Kievul ar fi dorit, probabil, să participe dar invitația s-a rătăcit pe drumul către destinatar.

Parada militară organizată pentru a sărbători 35 de ani de independență ai Ucrainei s-a desfășurat, pe 24 august, în condiții speciale.

Trezite din somn, la prima oră a dimineții au defilat, în exclusivitate, dronele sau, denumite mai sofisticat, sistemele fără pilot.

A fost prima defilare de acest fel din istorie, au precizat organizatorii, fără tancuri, fără trupe în marș, dar și fără spectatori, filmul activității fiind prezentat ulterior, în cadrul unei ceremonii la care au participat și invitații.

Conform Administrației Prezidențiale de la Kiev, au defilat pe roua dimineții 100 de echipamente, în mare parte fabricate în Ucraina: 30 de sisteme robotice terestre (inclusiv Termit și Rys PRO), 9 drone navale (Magura, Sea Baby, Sargan), plus drone de interceptare, recunoaștere, bombardament și atac cu rază lungă de acțiune.

Pe uscat, pe Bulevardul Hreșciatik, cel care leagă Piața Europei de Piața Basarabiei.

Pe Nipru, în spațiul aerian de deasupra Kievului.

Și s-au acordat premii și diplome invitaților, din statele baltice, Finlanda, Moldova, Luxemburg.

Foto: Twitter / X

Pe timpul festivităților a fost decorat un ofițer ucrainean, căpitanul Serhii Panfilov, rănit și imobilizat în căruciorul de invalid, având ambele picioare amputate, iar președintele și-a făcut un selfie cu acest erou.

Greii Europei au lipsit (președintele Consiliului Europei, António Costa, se pune la categoria liderilor importanți, desigur, nu contest, dar... înțelegeți), însă absența lor a fost suplinită cu brio de prima vizită în Ucraina a noului premier britanic, Andy Burnham, care a venit însoțit și de actorul Sean Penn.

Astfel că lipsa reprezentantului Poloniei a trecut neobservată.

Foto: Twitter / X

Momente emoționante au fost și pe timpul paradei de la Chișinău, organizată trei zile mai târziu, pe 27 august, pentru a sărbători 35 de ani de independență ai Republicii Moldova.

Numeric, la Chișinău au fost mai mulți militari în blocurile de paradă decât cei care au defilat pe bulevardele Varșoviei.

Teoretic, cam unul din patru militari moldoveni s-a aflat în această zi în Piața Independenței.

Echipamentele prezentate nu au avut anvergura numerică și tehnologică a celor poloneze, dar tehnica nu e totul.

Emoția, spuneam, joacă și ea un  rol, chiar pe timpul paradelor militare.

Media din Moldova a înregistrat un episod de culoare roz – albastră petrecut pe asfaltul Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt: ”soldatul moldovean Vlad și-a surprins iubita, Crina, în timpul paradei militare din Piața Independenței din Chișinău, în cadrul celebrării celei de-a 35-a aniversări a Zilei Independenței: a îngenuncheat. Iar ea a spus: da!”.

Paradă mare, emoție pe măsură.

După festivități a avut loc reuniunea trilateralei cu centrul de greutate pe localitatea Giurgiulești, România – Moldova – Ucraina.

Un  rezumat al subiectelor discutate a fost făcut, ulterior, de președinta Maia Sandu: „Vrem trei țări bine legate între ele. Oameni care ajung dintr-o țară în alta ușor, ca la ei acasă. Hotare păzite bine, dar trecute rapid, fără cozi. Drumuri și căi ferate pe care mărfurile circulă fără impedimente. Gaz și curent care merg în ambele sensuri, pentru ca fiecare dintre noi să aibă de unde lua energie la nevoie. Râuri gospodărite împreună, pentru că Prutul și Nistrul sunt resursele noastre comune. Porturile de la Dunăre — Giurgiulești, Galați, Reni, Izmail — lucrând coordonat. Și un cer supravegheat împreună".

Nu știu de ce, dar evoluțiile din ultima perioadă de pe aliniamentele estice din vecinătatea imediată au început să aibă un aer, așa, provincial.

Și cu asta, gata și luna august.

Foto: Twitter / X

Blocaj la Gurile Dunării.

Tot în formație, dar nu de defilare ci de așteptare, s-au încolonat la intrarea pe Canalul Sulina și navele de transport aflate în deplasare către porturile dunărene.

La o numărătoare făcută acum câteva zile au ieșit în total 70 de nave gata să intre în aval, să încarce combustibil, grâne și ce se va mai putea și să se întoarcă spre Bosfor.

Blocajul e provocat de procedurile de verificare a echipajelor, parțial și de numărul piloților care asigură deplasarea pe canal, noi suntem Schengen, ei, marinarii, de unde s-a nimerit, în general de prin alte spații.

În zile bune, pe Sulina, spune media, pot intra până la șapte nave de transport.

Ultimul sosit are, astfel, șanse să petreacă un mic concediu în așteptare, legănat, chiar și în larg, de valurile Dunării.

Fiecare zi costă armatorii cam 8.000 de dolari, un chilipir față de prețurile din Strâmtoarea Ormuz.

Blocajul e o consecință a atacurilor rusești asupra porturilor maritime din regiunea Odessa.

Care, la rândul lor, sunt o consecință a ”Operației ucrainene a celor 40 de zile”.

Care a urmărit încetarea războiului prin escaladarea lui.

Care a avut exact efectul invers.

În final, toate totalurile sunt cu minus: mai puțin combustibil transportat, mai puține cereale ucrainene exportate, mai puține venituri pentru bugetul Kievului, chiar mai puține nave la numărătoarea finală pentru armatorii de pretutindeni.

Foto: Twitter / X

Recent, un atac cu dronă navală  a lovit și scufundat nava comercială „PROGRESS IV” în timp ce naviga în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 30 km de gura de vărsare a Deltei Dunării (32 km de Sfântu Gheorghe).

Nava „PROGRESS IV”, care arbora pavilion dominican, plecase din portul Reni / Ucraina spre portul turcesc Tekirdag. Toți cei 12 membri ai echipajului (opt ucraineni, patru azeri) au fost salvați, în timp ce un marinar a fost rănit.

***

Nu știa nici măcar Eugeniu P. Botez / Jean Bart, corsarul olandez născut în Burdujeni, Botoșani, pe ce traiectorie va evolua Europolis / Sulina peste ceva mai puțin de o sută de ani de la momentul scrierii celebrului său roman.

Istoria are propriul motor de căutare pentru a scoate din anonimat oameni și locații.

Uneori războaiele ajută la câștigarea prim – planului.

Alteori din toată încleștarea nu rămâne decât un zgomot de fundal pe care doar puțini, din ce în ce mai puțini, mai pot și mai vor să-l audă.

Iar când se prognozează furtună pe mare, așa cum se pare că va fi peste câteva zile, nici măcar atât.